Neclintit în furtuni

Evanghelia după Matei

În predica de pe munte, Isus ne învață neprihănirea autentică ce depășește neprihănirea de suprafață a conducătorilor religioși ai vremii Lui. Neprihănirea lui Isus e singura acceptată în Împărăția lui Dumnezeu.

E vorba de puritatea care pornește din interior, dintr-o minte și inimă curățită de ranchiună, răzbunare, imoralitate sexuală, minciună, ură, neiertare, mândrie spirituală, ipocrizie, etc.

Neprihănirea interioară devine evidentă într-o viață neprihănită,
după voia lui Dumnezeu.

Isus face posibilă o viață neprihănită și deci accesul celor ce cred în El în Împărăția cerurilor. El însuși este poarta cea strâmtă prin care se intră în Împărăție, (Matei 7:13, Ioan 10: 9, 10), adică în viața condusă de Duhul Sfânt.

Viața cu Dumnezeu (în neprihănire) este o viață care e susținută de Isus. El e Stânca tare care îi ține în picioare pe credincioși prin problemele inerente vieții pe pământ.

Temelia solidă a neprihănirii

De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face va fi asemănat cu un om înțelept, care și-a construit casa pe stâncă. S-a revărsat ploaia, au venit râurile, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că temelia îi fusese pusă pe stâncă.

Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nesăbuit, care și-a construit casa pe nisip. S-a revărsat ploaia, au venit râurile, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și ea s-a prăbușit, iar prăbușirea i-a fost mare“.

Biblia, Matei 7:24-27

În încheierea predicii de pe munte, Isus ne vorbește despre două categorii de oameni care aud cuvintele Lui, oamenii înțelepți și oamenii nesăbuiți.

Există unele asemănări între acești oameni.

Atât unii cât și alții aud cuvintele lui Isus, sunt familiarizați cu învățătura Lui. Probabil ascultă aceleași predici sau merg la aceeași biserică.

Atât unii cât și alții sunt activ implicați în construirea propriilor vieți.

Atât unii cât și alții sunt loviți de suferințe, necazuri, greutăți asemănătoare, probleme care vin la pachet cu viața pe pământ.

De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face va fi asemănat cu un om înțelept, care și-a construit casa pe stâncă.

Spre deosebire de omul nechibzuit, cel înțelept nu doar aude cuvintele lui Isus ci le și face. Acest om pune în practică modul de viață neprihănit pe care îl învață de la Isus pentru că crede că El are dreptate și că ceea ce spune e adevărat.

Stânca e Isus

DOMNUL este viu! Binecuvântată să fie Stânca mea!

Mărit să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele!

(Biblia, 2 Samuel 22:47)

Isus ne învață prin pilda Lui că nu e suficientă o cunoaștere abstractă și teoretică a învățăturii (cuvintelor) Lui. Doar cunoașterea care vine din experiența unei vieții trăite împreună cu El ne e de folos.

Cuvintele lui Isus sunt de încredere datorită Persoanei Sale. El este Stânca, acel punct de sprijin solid, neclintit, neschimbător care îi ține în picioare în lumea aceasta pe cei ce și-au pus încrederea în El. (Romani 9:33, 1 Corinteni 10:4)

La început, poate credința omului înțelept este mică, asemeni unui bob de muștar, dar o încredere care se practică crește și se consolidează în fiecare zi devenind un obicei și un mod de viață.

Încrederea în Isus pusă în practică printr-o viață neprihănită e un proces de durată. E o construcție care ia timp, dar o construcție a cărui temelie e bine ancorată, lucru care devine evident când apar problemele inerente vieții pe pământ.

S-a revărsat ploaia, au venit râurile, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că temelia îi fusese pusă pe stâncă.

Un om care și-a pus încrederea în Isus practicând viața neprihănită propovăduită de El nu este doborât de necazurile, problemele, suferințele care vin peste el.

Dificultățile nu menajează pe nimeni ci izbesc, lovesc, sunt dureroase, dar nu pot să îl distrugă pe credincios deoarece el îl are pe Isus ca sprijin. În necazuri, credinciosul aleargă la Domnul în care se încrede. Isus e Stânca care îl ține în picioare în mijlocul greutăților.

Când cuvintele lui Isus nu au nici un efect

Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nesăbuit, care și-a construit casa pe nisip. S-a revărsat ploaia, au venit râurile, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și ea s-a prăbușit, iar prăbușirea i-a fost mare“.

Isus nu ne vorbește în pilda Sa despre nesăbuiții din lumea asta care nu sunt interesați de cuvintele Lui, acei oameni care sunt atât de împotrivitori și atât de răzvrătiți încât nici nu vor să audă ce are El de spus.

Isus ne vorbește despre nechibzuiții care aud cuvintele Lui, cei care ascultă împreună cu oamenii înțelepți cuvintele Domnului care sunt proclamate de la un amvon.

Ca să înțelegem de ce cuvintele Lui nu reușesc să aibă același efect în cei nechibzuiți ca și în cei înțelepți, să ne aducem aminte de pilda semănătorului. (Biblia, Matei 13: 3-9 - pilda și 13:18-23 -interpretarea)

Există 4 tipuri de oameni care aud Cuvântul.

În prima categorie sunt oamenii ale căror inimi sunt insensibile la Cuvânt. Inimile lor sunt asemeni solului bătătorit de lângă drum. Poate că acest sol ar fi fertil dacă ar fi arat și îngrijit. Dar fiind călcat în picioare de atâția oameni, a devenit tare și sterp. Orice sămânță bună care cade acolo este ușor percepută de păsări (agenții celui rău) și este furată. Cuvântul, asemănat cu o sămânță de grâu, nu pătrunde în inimile împietrite pentru că nu este înțeles.

În a doua categorie sunt oamenii ale căror inimi sunt împărțite, adică parțial întărite, parțial sensibile la Cuvânt. Ele sunt asemănate cu solul îmbâcsit de pietre. Cu siguranță acest sol ar fi fertil dacă ar fi curățit de pietre. Cuvântul semănat în această inimă este înțeles și primit cu bucurie dar când apare persecuția, impuritățile (pietrele) care sunt acolo, nefiind îndepărtate, împiedică dezvoltarea armonioasă a credinței.

În a treia categorie sunt oamenii ale căror inimi sunt dominate de materialism și îngrijorări. Ele sunt asemeni unui sol fertil infestat de semințe de spini. Credința care se naște din sămânța Cuvântului în această inimă este sufocată de “spinii” care cresc din celelalte semințe care au ajuns acolo. Cu siguranță acest sol ar fi bun dacă ar fi curățat de filozofiile de viață păguboase din semințele de spini care sufocă învățătura curată din sămânța Cuvântului.

A patra categorie sunt oamenii ale căror inimi sunt sensibile la Cuvântul lui Dumnezeu. Ele sunt asemănate cu solul fertil, bine arat, purificat de tot ce ar putea constitui un impediment în dezvoltarea armonioasă a credinței. Cuvântul auzit este primit în inima curățită și produce credință, o viață neprihănită din abundență.

Așadar, dintre toți care aud Cuvântul, cei care rămân tari în credință prin furtunile vieții sunt doar cei cu inima curățită de impurități de orice fel. Ei vor produce roadele credinței și neprihănirii în urma auzirii Cuvântului.

De ce se prăbușesc nesăbuiții?

Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nesăbuit, care și-a construit casa pe nisip.

Nesăbuiții se prăbușesc când vin necazurile pentru că deși aud cuvintele lui Isus, nu le fac. Poate că ei Îl admiră ridicându-L la rangul de învățător în mintea lor dar ei nu cred că învățătura lui Isus despre neprihănire e pentru ei, nu sunt interesați de ea. Mai simplu spus, nu cred în Isus.

Credința în Isus în cazul celor nechibzuiți este substituită de credința în altceva sau în altcineva.

Poate fi vorba despre credința într-o filozofie falsă având în vedere contextul învățăturii despre profeții falși pe care Isus ne-o dă împreună cu acest ultim gând de la finalul predicii de pe munte.

Învățătura falsă este un nisip înșelător și periculos. Ea promite avantaje dar în realitate e doar o minciună care distruge vieți.

La fel ca profeții falși, cei nechibzuiți nu sunt transformați de cuvintele lui Isus ci continuă să trăiască în păcat pentru că păcatul e prea prețios pentru ei și nu vor să renunțe la el.

Poate că credința nechibzuiților e ancorată într-o carieră, în posesiuni materiale, în sine, într-un membru al familiei sau alți oameni, într-o instituție, etc. Oamenii nesăbuiți nu sunt gata să Îi dea lui Isus primul loc în viața lor, tronul din inima lor fiind deja ocupat.

Însă viața pe Stâncă înseamnă a trăi în Împărăția cerurilor unde Isus e pe tron. Ea presupune procesul prin care Isus ne conduce în renunțarea la practici păcătoase în favoarea practicării neprihănirii. E un proces prin care ne lăsăm salvați de robia crudă a păcatului pentru a fi guvernați de Isus.

Cu alte cuvinte, mai simplu spus, nu se poate:

Isus + mod de viață păcătos.

Isus + alți dumnezei.

Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face va fi asemănat cu un om nesăbuit, care și-a construit casa pe nisip. S-a revărsat ploaia, au venit râurile, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea și ea s-a prăbușit, iar prăbușirea i-a fost mare.

Isus e Stânca iar orice alt lucru sau orice altă persoană care e pusă în locul care i se cuvine Lui e ca un nisip mișcător, înșelător. Stânca oferă stabilitate și siguranță în mijlocul unei lumi care se duce de râpă. Nisipul ne duce exact în râpa în care se îndreaptă lumea fără Dumnezeu.

O viață care are la bază filozofii false și o credință plasată greșit în lucruri sau persoane efemere este o viață de instabilitate pe toate planurile - pe plan emoțional/mental, financiar, relațional etc. Când apar problemele, și ele vor veni cu siguranță, viața construită pe nisipul înșelător și instabil al lumii se va prăbuși.

Invitația lui Isus

Veniți la Mine, toți cei obosiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit în inimă, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este ușor de dus, iar povara Mea este ușoară.

Biblia, Matei 11:28-30

Isus ne invită la odihna Lui pe noi toți cei trudiți și împovărați de munca la care ne-am înhămat până acum ca să ne construim vieți de succes într-o lume ostilă și vremelnică.

E o invitație să ne încredem în El și să primim prin credință neprihănirea Lui (jugul Lui). Trăirea în neprihănire e o viață bună plină de bucurie și pace supranaturală chiar în mijlocul greutăților pentru că e o viață împreună cu Isus. Domnul vrea să ne conducă în această viață și să ne ajute să o trăim. El nu așteaptă de la noi să ne descurcăm singuri.

În jugul lui Isus, El trage împreună cu noi mereu și face munca cea mai grea. Pas cu pas, în ritmul nostru, El ne susține pe drumul pe care ni-l croiește și merge alături de noi cu blândețe și bunătate până la capăt.

E frumos cu Isus în viața asta și la bine și la greu.