Când să nu judeci

Evanghelia după Matei

Porunca lui Isus de a nu judeca este deseori scoasă din context și așa se face că nu e înțeleasă corect. Totodată “a judeca” este deseori echivalat doar cu conotația negativă a cuvântului, aceea de “a condamna” sau de “a vorbi de rău“ ceea ce sporește confuzia cu privire la această acțiune.

Având standardul lui Dumnezeu revelat în Scripturi, cetățenii împărăției Lui sunt în stare să discearnă ce este bine și ce este rău și astfel pot să judece corect (să evalueze) faptele și cuvintele (comportament vizibil) pe care le pot observa și percepe.

Însă nu suntem încă în lumea în care Isus guvernează peste pământ și deocamdată credincioșii nu au primit trupuri glorificate în care firea pământească nu mai există. Încă suntem pe pământ “în șantier”, în procesul de perfecționare și șlefuire.

Aici împărăția întunericului încă e prezentă și trăim în trupuri poluate de păcate în care firea pământească încă există. E normal în aceste condiții ca abilitatea de a judeca corect să fie și ea limitată chiar și pentru cei ce au fost salvați de păcate.

Isus ne învață să ne oprim în a judeca:

1. Ceea ce nu putem cunoaște - neprihănirea interioară a cuiva spre exemplu.

2. Când la rândul nostru facem păcatele pe care le judecăm.

3. Când cei judecați nu sunt interesați de neprihănire.

1. Nu judeca ce nu cunoști

Standardul lui Isus pentru cetățenii împărăției este foarte înalt. El nu e doar pentru a evalua cuvinte și fapte care sunt ușor de observat ci el pătrunde adânc în inima noastră și inspectează motivații, gânduri, atitudini. Totodată lumina Sa pătrunde în cuvintele și faptele noastre nobile făcându-ne conștienți de motivațiile egoiste care se ascund uneori în spatele lor.

Nu știi ce e înlăuntrul cuiva

Isus ne-a dăruit legea neprihănirii lăuntrice pentru a ne evalua pe noi înșine. Noi nu putem cunoaște ce este înlăuntrul cuiva doar ce este înlăuntrul nostru. Mai mult nu putem face concluzii corecte despre lucrările pe care cineva le face, chiar și când acestea par a fi extraordinare și asta pentru că nu putem știi motivațiile cu care le face. Doar Isus știe tot ce se întâmplă în mintea și inima oamenilor și El își rezervă dreptul de a-i judeca. Lumina Lui scoate la iveală, evaluează, analizează ce e înlăuntrul oamenilor nu pentru a-i condamna ci pentru a-i convinge să primească darul salvării de păcate.

Nu știi finalul

O comparație a poruncii de a nu judeca a lui Isus așa cum apare în scrierile paralele ale lui Matei și Luca, ne ajută să pătrundem mai bine ce înseamnă ea.

Matei consemnează (în capitolul 7:1):

Nu judecați, ca să nu fiți judecați.

Iar Luca (în capitolul 6:37):

Nu judecați, și nu veți fi judecați; nu osândiți (condamnați), și nu veți fi osândiți (condamnați); iertați, și vi se va ierta.

Luca ne face mai clar ce înseamnă acel “a nu judeca” din porunca lui Isus. Este vorba despre a nu condamna sau a nu da un verdict advers (care de cele mai multe ori se traduce în pedepsirea cuiva). Un verdict este final, definitiv, irevocabil. Isus va da sentințele la final, El e cel care are dreptul de a judeca în acest sens.

Când am fost salvați de păcate, am intrat într-un proces de purificare și perfecționare care durează toată viața. Așadar, nu avem voie să pronunțăm sentințe sau concluzii cu privire la noi sau la alții în timp ce ne aflăm în acest proces.

Doar Dumnezeu știe finalul procesului, noi nu îl știm.

Evanghelistul Luca duce ideea mai departe și ne învață ce să facem când observăm greșeli chiar din rândul fraților de credință. În loc să osândim (să dăm verdicte), să iertăm. A ierta în accepțiunea biblică înseamnă a renunța la a ne face singuri dreptate prin răzbunare ci mai degrabă a-L lăsa pe Dumnezeu să o facă la momentul ales de El.

A ierta e un act de credință. Înseamnă a renunța la pronunțarea condamnării dar și la “a vorbi de rău” pe ceilalți. A vorbi de rău e o altă fațetă a judecății incorecte, așa cum ne învață Iacov în epistola sa inspirată de Duhul Sfânt.

Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților! Cine vorbește de rău pe un frate sau judecă pe fratele său vorbește de rău Legea sau judecă Legea. Și, dacă judeci Legea, nu ești împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul și judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască și să piardă. Dar tu cine ești de judeci pe aproapele tău?

Biblia, Iacov 4: 11, 12

Vorbim de rău când purtăm ranchiună în inima noastră pentru cineva. Ranchiuna (sau mânia ascunsă) este un indicator al neiertării și este un păcat. Cei ce poartă resentimente se închid singuri într-o închisoare emoțională care le poluează sănătatea mintală și trupească. Ei cred că prin ura pe care o poartă îi pedepsesc pe cei ce le-au greșit dar de fapt se pedepsesc pe ei înșiși.

Dumnezeu vrea să fim liberi și fericiți, El ne cheamă să semănăm cu El și să dăruim respect, îngăduință și bunătate în locul ranchiunei, (Matei 5: 21-24)

2. Nu judeca la alții ce faci și tu

Capacitatea de a judeca drept este o calitate pe care o vom primi pe deplin când Isus se va întoarce pe pământ ca Împărat al împăraților. El va conduce cu dreptate și neprihănire pământul și noi vom învăța de la El cum se face această lucrare magnifică.

Isus ne învață că a ne dori să judecăm corect este un lucru bun, dezirabil. Mai mult dorința de a ne ajuta frații de credință să trăiască vieți curate este lăudabilă.

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poți zice fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’ și, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.

Biblia, Matei 7: 3-5

E de dorit să judecăm corect pentru a putea fi de folos fraților noștri de credință. Dar a judeca drept nu înseamnă doar a identifica corect păcatele celorlalți, ci în primul rând a privi cu atenție la propria viață pentru a identifica în ea propriile păcate. A judeca drept înseamnă în primul rând a da la o parte propriile păcate.

Abilitatea noastră de a vedea păcatele celorlalți, ne arată Isus, nu este compromisă de propriile noastre păcate. E interesant, dar propriile păcate ne poate face mai sensibili la păcatele celorlalți.

Cu alte cuvinte, chiar dacă păcătuim la fel cu ceilalți păcătoși și poate chiar mai rău, noi putem mai bine să identificăm păcatele altora fiind “orbi” la propriile păcate.

De ce? Ahh, motivațiile pot fi multe și perfide. Suntem orbi la propriile păcate în timp ce le vedem bine pe ale celorlalți poate pentru că:

• În general avem o părere foarte bună despre noi, ne iubim extrem de mult și atunci avem tendința să fim foarte îngăduitori cu noi înșine.

• Instinctiv, ne place puterea pe care o exercităm asupra celorlalți prin severitatea îndreptată asupra lor.

• Ne apărăm de vinovăție mutându-ne atenția pe altceva pentru a face față realității neplăcute din viața noastră.

• Strategia pe care o folosim uneori fără să fim conștienți e să scoatem în evidență greșelile celorlalți ca să le ascundem pe ale noastre.

Așadar păcatele noastre nu ne compromit abilitatea de a le identifica la alții dar ne compromit în totalitate capacitatea de a judeca drept.

Este lăudabilă dorința de a judeca drept și de a ne ajuta frații de credință să trăiască vieți neprihănite. Dar pentru a avea succes în acest sens,

• în primul rând e necesar să ne îndreptăm atenția de la ceilalți asupra noastră și să ne evaluăm pe noi înșine în lumina legii lui Isus pentru a fi curățiți și purificați de păcate.

  Identificarea onestă a păcatelor în propria viață ne va umple de smerenie, ne va face să realizăm că nu suntem perfecți și superiori celorlalți. Totodată ne va umple de îngăduință și răbdare față de semenii noștri care greșesc la fel pentru că ne vom dori același tratament din partea lor.

• În al doilea rând e necesar să lucrăm împreună cu Duhul Sfânt pentru a eradica păcatele din viața noastră și pentru a le înlocui cu fapte neprihănite.

  

Isus Hristos a venit să ne ajute să dăm la o parte impuritățile mari sau mici (bârna și paiul) din viața noastră pentru a dobândi capacitatea de a judeca drept (vederea clară) și astfel să fim de folos în Împărăția Lui.

3. Nu judeca pe cineva care nu e interesat de neprihănire

Standardul neprihănirii care ni s-a dat, legea lui Isus, este extrem de prețioasă. Duhul Sfânt folosește standardul lui Isus pentru a ne ține pe calea cea bună a neprihănirii și a încrederii în Domnul. Acest standard și judecata dreaptă care se formează în conformitate cu el este pentru credincioși, nu pentru cei ce nu fac parte din grupul lor.

Cei ce nu fac parte din împărăție nu sunt interesați de ceea ce vrea Dumnezeu și nici nu pot să i se supună. Mulți se sunt ofensați de voia lui Dumnezeu și de neprihănire deoarece aceasta îi face să se simtă vinovați de modul de viață pe care îl duc. Unii chiar îi urăsc pe cei ce se încred în Dumnezeu crezând că aceștia îi consideră ca fiind inferiori lor.

Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă.

Biblia, Matei 7:6

Câinii și porcii erau animale necurate conform legii mozaice. Evreii religioși evită cu strictețe aceste animale purtătoare de paraziți și alte boli periculoase. Ele sunt o imagine a oamenilor din lume care trăiesc o viață păcătoasă fără să le pese de consecințe.

Lucrurile sfinte, mărgăritarele sunt o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu și a judecății drepte. Ele sunt prețioase pentru copiii lui Dumnezeu, pentru cei ce au fost purificați de păcate.

Păcătoșii care Îl resping pe Dumnezeu urăsc Cuvântul Lui, urăsc adevărul, urăsc judecata dreaptă pentru că se simt condamnați de ea.

În multe locuri din lume, copiii lui Dumnezeu sunt persecutați de acești oameni datorită credinței lor, datorită refuzului lor de a-și compromite integritatea.

Când Isus i-a trimis pe ucenici să ducă vestea bună a Împărăției în cetățile țării, le-a spus să nu rămână în acele locuri în care mesajul și purtătorii mesajului nu sunt bine primiți. (Matei 10, mai ales versetul 14)

În concluzie,

A judeca este un concept complex. El presupune în principal trei elemente de bază:

1) standardul după care ne ghidăm în judecată.

Credincioșii sunt chemați să apeleze la Cuvântul lui Dumnezeu ca standard de judecată dreaptă. .Judecarea celor care nu sunt interesați de Dumnezeu și standardul Lui este inutilă și chiar periculoasă. Nu suntem chemați în vremea de acum să îi judecăm pe cei necredincioși, aceasta e prerogativa lui Dumnezeu deocamdată.

2) deliberarea sau analiza/evaluarea dovezilor și a realității evidente care presupune separarea faptelor obiective și concrete de trăiri emoționale disfuncționale, bârfă, prejudecăți, preferințe etc;

Evaluarea celorlalți de multe ori nu e posibilă pentru că de multe ori nu putem cunoaște toate datele problemei, toate detaliile realității și motivațiile care sunt în inimile oamenilor.

În plus, copiii lui Dumnezeu sunt încă în procesul de perfecționare. Firea pământească care locuiește în credincioși încă le dă de furcă și de multe ori este motivul pentru care acest element al judecății este realizat în mod inadecvat.

Mai mult, în timp ce ne vine ușor să îi evaluăm pe ceilalți, ne vine greu să ne evaluăm pe noi înșine și să-L lăsăm pe Isus să ne corecteze din cauza ego-ului nostru mare și fragil.

Avem nevoie de Duhul Sfânt cu lumina Sa pentru a ne ghida în evaluare, prin propriile eforturi nu avem nici o șansă. Un bun evaluator este cel care Îl lasă pe Duhul Sfânt să îl conducă și să îl călăuzească.

3) verdictul/sentința - judecata nu este doar o opinie ci este o concluzie care are greutate deseori rezultând într-o consecință, o răsplată sau o pedeapsă.

Verdictele, concluziile îi aparțin lui Dumnezeu și El le va lua la finalul vieții pe pământ.

În relațiile interpersonale, credincioșii sunt chemați să îi ierte pe cei ce păcătuiesc, să îi păsuiască, să Îl lase pe Dumnezeu să administreze dreptatea.