Nu judecați

Evanghelia după Matei

A trăi în Împărăția spirituală a lui Dumnezeu înseamnă a ne lăsa guvernați de El și conduși de Duhul Sfânt într-o viață neprihănită.

Nu există o viață mai plăcută pe pământ decât cea a unui om salvat de păcate care apoi se lasă condus de Dumnezeu într-o viață neprihănită. Un astfel de om nu duce lipsă de nimic aici pe pământ unde lipsurile sunt la ordinea zilei. El are odihnă și pace în mijlocul unei lumi agitate, călăuzire și mângâiere prin valea umbrei morții, o masă întinsă chiar în prezența adversarilor lui, iar fericirea și îndurarea îl însoțesc în toate zilele vieții lui.

Nu sunt cuvintele mele ci cuvintele inspirate ale regelui David pe care le găsim consemnate în Biblie, în Psalmul 23. Dar experiența descrisă în psalm nu a fost rezervată doar lui David. Satisfacția, pacea, bucuria lui poate fi o realitate pentru toți copiii lui Dumnezeu într-o lume plină de necazuri, de conflicte și suferințe cu condiția ca ei să Îl lase pe Domnul să le conducă viața.

📖

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

(Biblia, Psalmul 23:1)

Domnul e Păstorul credincioșilor, un Conducător care Își călăuzește supușii cu multă dragoste și grijă. Mai mult, El e Tatăl ceresc angajat în creșterea spirituală a copiilor Lui.

Pentru o creștere spirituală bună, Tatăl ceresc le-a dăruit copiilor Săi ca și Ajutor de nădejde pe Duhul Sfânt ca să îi împuternicească să facă voia Lui și să Îi învețe viața neprihănită.

Mai mult, Tatăl i-a pus pe copiii Lui împreună într-o familie spirituală, în biserică, cu scopul de a se ajuta unii pe alții să progreseze în viața de credință.

Credincioșii având slăbiciuni și calități unice, se completează unii pe alții formând o echipă și astfel reușind să ducă la bun sfârșit, lupta cea bună a credinței.

Într-o familie, tatăl este conducătorul, iar copiii, între ei, sunt frați și surori supuși autorității tatălui.

Relația dintre frați

În general, relațiile dintre frați și surori nu sunt fantastice. Istoria biblică (și laică) abundă în exemple de relații disfuncționale dintre frați, relații stricate de invidie, competiție, rivalitate, ranchiună. Să ne amintim, de exemplu, de Cain și Abel, Ismael și Isaac, Esau și Iacov, Iosif și frații lui etc.

Relațiile dintre frații spirituali din familia lui Dumnezeu nu sunt o excepție de la regulă. Ele se desfășoară între oameni care încă au în ei firea pământească în care există aceleași slăbiciuni care au dus la stricarea relațiilor dintre frați de-a lungul timpului.

Iată, spre exemplu, ce le spune apostolul Pavel credincioșilor bisericii din Efes.

Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire (bârfă, defăimare) și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

Biblia, Efeseni 4:30-32

Sau credincioșilor bisericii din Galatia:

Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Dar, dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții (la figurat), luați seama să nu fiți nimiciți unii de alții.

Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești.

Biblia, Galateni 5: 13-16

Apostolul Pavel cunoștea bine problemele care existau în relațiile frățești din bisericile pe care le-a întemeiat. Sunt probleme care încă există și vor exista în comunitatea spirituală a lui Dumnezeu, comunitate care e formată din oameni aflați într-un proces de înnoire, proces care a fost început și va fi terminat de Dumnezeu.

O lucrare bună

Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

Biblia, Filipeni 1:6

Înainte să devenim copii de Dumnezeu, fiecare dintre noi eram ca niște ruine deoarece păcatul ruinează viețile păcătoșilor; le ruinează sănătatea fizică și mentală, relațiile cu cei din jur, finanțele etc.

Dar în momentul în care ne-a adus în familia Lui, Domnul a deschis un șantier de reconstrucție și renovare în viața fiecăruia dintre noi. Până în ziua lui Isus Hristos, care e data limită a terminării lucrării începute în viața noastră, suntem în „șantier“.

Nu știu dacă ați trecut recent pe lângă vreun șantier care poate se află chiar în mijlocul orașului în care locuiți. Uneori constructorii afișează un anunț care sună în felul următor:

„Ne cerem scuze de deranjul, praful, gălăgia, dezordinea noastră. Vă rugăm să continuați să aveți răbdare cu noi până la finalul lucrării. Vă mulțumim.“

Nu ar fi o exagerare să spunem că fiecare copil de Dumnezeu poartă un astfel de anunț invizibil afișat de Dumnezeu pe șantierul vieții lui.

Fiecare cetățean al Împărăției lui Dumnezeu pe pământ reprezintă pentru El un proiect în care S-a angajat să ducă la îndeplinire o lucrare bună, o lucrare transformatoare, o lucrare veșnică, o capodoperă. Această lucrare va fi evaluată la finalul ei de către El.

Frați, nu judecători

Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.

Biblia, Matei 7: 1,2

Isus ne arată prin această poruncă nouă că pericolul în care pot cădea copiii lui Dumnezeu este ca ei să folosească legea neprihănirii lăuntrice proclamată de El până în acest punct pentru a-i evalua/judeca pe frații lor spirituali.

Legea neprihănirii lăuntrice a lui Isus scoate la lumină în conștiința noastră păcate ascunse în inima și firea pământească, păcate ca ranchiuna, neiertarea, mânia, dorințele sexuale imorale (pofte), infidelitatea în căsnicie, înșelătoria, minciuna, ura, mândria spirituală, lăcomia, îngrijorarea etc. Oamenii nu pot vedea păcatele care se ascund în inima altor oameni, și nici nu sunt chemați să o facă.

Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla dacă am avea abilitatea de a cunoaște ce gândesc sau simt oamenii din jurul nostru. Poate că am rămâne de-a dreptul stupefiați de ceea ce am afla dacă nu am avea și darul profeției pentru a vedea în viitor felul în care acele gânduri și trăiri emoționale se vor împleti cu experiența de viață pentru a duce la formarea caracterului final al omului. Sau poate că ne-am simți datori în a ridica în slăvi pe posesorii acelor gânduri și trăiri emoționale făcându-le astfel un deserviciu.

Singurul care poate vedea lucrurile ascunse ale oamenilor, fie ele bune sau rele, e doar Dumnezeu. El este singurul care poate evalua și judeca corect inimile.

Salvare nu condamnare

Până în momentul de față, misiunea lui Isus nu este să judece și să condamne ci să salveze oamenii. Oricine a primit prin credință Jertfa Sa pentru păcate a fost salvat de păcate. În loc de condamnarea pentru păcate, condamnare pe care Isus a luat-o asupra Lui pe cruce în locul păcătoșilor, credinciosul a primit viața veșnică, viața cu Dumnezeu. (Ioan 3: 16-21)

Va veni și vremea însă, la judecata viitoare, când Isus va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor și le va evalua cu dreptate. (Romani 2:16)

Până atunci, însă, legea neprihănirii lăuntrice este ca o lumină pe care Duhul Sfânt o folosește în viața noastră, în colțurile întunecate ale inimii noastre, pentru a ne arăta păcatele ascunse acolo și pentru a ne convinge să i le mărturisim Tatălui ca să fim purificați de ele.

Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.

Biblia, 1 Ioan 1:8,9

Să ne aducem aminte că păcatul ne desparte de Tatăl. Copiii lui Dumnezeu nu vor să existe nimic în viața lor care să constituie un obstacol în relația cu El. Mai mult, nu vrem să îngăduim existența vreunei mizerii în noi care l-ar întrista pe Tatăl în viața noastră.

Legea lui Isus

Deci, în primul rând, Isus ne-a dat legea Sa (Biblia, Matei capitolele 5 și 6) pentru a ne ajuta să ne evaluăm/judecăm pe noi înșine, pentru a-i mărturisi acele păcate ascunse în inima și în firea noastră pământească pe care cei din jur nu le pot vedea, păcate de care trebuie să scăpăm cât mai repede.

În al doilea rând, Legea lui Isus este un ghid al vieții neprihănite în Împărăție. Odată ce devenim cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu, nu mai putem trăi în păcat, conduși de firea noastră pământească. În Împărăție, oamenii învață o nouă viață, o viață în ascultare de Duhul Sfânt.

Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.

Așadar, în acest context, legea neprihănirii lăuntrice a lui Isus nu ne e dată ca să ne ajute să “ghicim” ce păcate se ascund în inima fraților noștri de credință. Nu e treaba noastră să facem asta.

Trebuie să avem judecată, raționament și discernământ ca să distingem în faptele (roadele vizibile) oamenilor ce este bine și rău așa cum vom vedea mai departe în predica lui Isus.

A nu judeca aici, în contextul predicii lui Isus de până acum, înseamnă a nu evalua/condamna/critica ceea ce ne este ascuns în faptele oamenilor, adică motivațiile, gândurile, trăirile emoționale care stau la baza lor.

Să ne aducem aminte, de exemplu, de prietenii lui Iov care văzând situația grea în care se afla acesta și pierderile prin care a trecut, au tras concluzia că Iov păcătuise. Ei nu l-au văzut pe Iov păcătuind, nu aveau dovezi că ar fi păcătuit ci doar niște suspiciuni care s-au transformat în certitudini în mintea lor. Cât de mult au greșit! Până la urmă, Iov a mijlocit pentru ei ca Dumnezeu să nu îi pedepsească pentru toată suferința emoțională pe care i-au produs-o prin suspiciunile și cuvintele lor neînțelepte.

Un cerc vicios

Când ne încumetăm de a scoate la iveală motivațiile ascunse ale oamenilor, pericolul e să invităm suferința acuzării și condamnării în viața noastră în aceeași măsură în care o dăm. Pornind un astfel de cerc vicios al condamnării, la rândul nostru vom fi acuzați pe nedrept de lucruri care poate că nici nu există cu adevărat în inima noastră.

Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.

Există un spectru al răutății care are la un capăt al ei înțepătura verbală, acel mic sarcasm mascat sub forma unei glumițe făcută între prieteni. La capătul opus extrem judecata poate lua forma unei mustrări severe, o critică dură administrată în public.

De la un capăt al ei până la celălalt, judecata nefondată e o experiență dureroasă pentru victimele ei, iar cei criticați au tendința de a răspunde cu aceeași monedă perpetuând astfel ciclul acuzărilor.

În plan spiritual, acuzarea este o lucrare făcută de diavolul care e numit acuzatorul (pârâșul) fraților, adversarul lor. (Apocalipsa 12:10) E așa de ușor să ajungem să îi facem jocul…

În schimb, Duhul Sfânt nu e un acuzator, El este un Mângâietor. (Ioan 14:26) Scopul Lui în aducerea la lumină a păcatelor în conștiința noastră nu e să ne acuze și să ne strivească în vinovăție ci să ne ridice din păcat ca să fim purificați, să aducă mângâierea și împăcarea cu Dumnezeu în viața noastră.

În fine, frații în spirit au fost puși împreună de Tatăl ceresc într-o familie spirituală ca să se susțină unul pe altul în viața de credință, în împlinirea neprihănirii, nu să fie cu lupa unii pe alții pentru a descoperi imperfecțiuni ascunse, închipuite.

📖

Stăruiți în dragostea frățească.

Biblia, Evrei 13:1