Pe cuvântul meu de onoare!
Evanghelia după Matei
Am învățat că în Împărăție, legământul căsătoriei este un angajament solemn făcut în fața lui Dumnezeu în primul rând și apoi în fața martorilor de pe pământ. Soțul se angajează să își iubească soția și să aibă grijă de ea, iar soția se angajează să fie un ajutor potrivit pentru soțul ei în supunere față de el în familie, acceptând conducerea lui rânduită de Dumnezeu. Împreună ei promit să se supună lui Dumnezeu în căsătorie și să se susțină unul pe altul în împlinirea voii Lui.
Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.
Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.
Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica;
Biblia, Efeseni, capitolul 5, versetele 21-29
Ceremonia cu promisiunile, martorii, oficierea căsătoriei, festivitățile nunții sunt elemente ale căsătoriei care dau valabilitate și solemnitate căsătoriei.
Bineînțeles că durabilitatea căsătoriei nu e determinată doar de promisiunile solemne pe care le facem prin legământ, ea e condiționată în primul rând de încrederea în Domnul a celor căsătoriți.
Fără Dumnezeu, o căsătorie are șanse să se dezintegreze, oricât de serioși și integri ar fi cei ce pornesc la drum în stabilirea unei familii.
Greutățile și obstacolele vor apărea, dar cu ajutorul lui Dumnezeu pot fi depășite; o căsnicie care trece prin încercări va deveni mai puternică cu Dumnezeu la cârma ei. Fiecare dificultate prin care trece o familie împreună cu Dumnezeu, devine o experiență unică și valoroasă care va stabiliza și va maturiza mai mult cuplul în credința în Dumnezeu și în fidelitatea unul pentru celălalt.
Să nu jurați deloc
Jurămintele ca cele din legământul căsătoriei, acele promisiuni solemne pe care cei căsătoriți și le fac unul altuia înaintea martorilor din cer și de pe pământ își au locul lor special în viața oamenilor. Ele sunt speciale pentru că sunt atât de rare.
Dar nu toate promisiunile pe care le facem sunt de același calibru cu jurămintele făcute în căsătorie. De fapt, Isus ne poruncește să nu apelăm la jurăminte deloc.
Ați mai auzit iarăși că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu juri strâmb; ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale.’
Dar Eu vă spun: Să nu jurați nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este așternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poți face un singur păr alb sau negru.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 33-36
Jurămintele sunt promisiuni solemne de a spune adevărul și numai adevărul sau un angajament sacru prin care ne legăm în fața mai multor martori și în fața lui Dumnezeu să facem ceva. Evreii invocau cerul, pământul, Ierusalimul, propriul cap ca și garanții/martori în acest fel de promisiuni pentru a da greutate angajamentului lor.
Câteva gânduri din porunca de a nu jura
Dumnezeu e martor la toate declarațiile și promisiunile pe care le facem. El știe dacă spunem adevărul sau nu când declarăm sau promitem ceva. Dacă pe oameni putem să îi înșelăm, pe El nu. El vede adevărul din inima noastră. Suntem chemați să spunem adevărul tot timpul și să ne ținem promisiunile nu doar când suntem constrânși de un jurământ.
Unii cred că au nevoie să recurgă la jurăminte pentru a-i convinge pe oameni că sunt serioși și integri. Dar de fapt cine abuzează de jurăminte obține efectul invers decât cel dorit. Promisiunile solemne și pompoase sună suspect, ca și cum ascund o minciună sau înșelătorie.
E posibil ca tendința de a ne lega prin promisiuni solemne să ascundă o dorință de a mulțumi și impresiona pe unii oameni care ne fascinează prin personalitatea sau prin poziția lor. Inteligența, confidența, puterea, carisma lor exercită o influență puternică asupra noastră. Ne dorim atenția și prietenia unor astfel de oameni, și suntem gata să facem orice pentru a rămâne în grațiile lor. Atunci ne angajăm să facem lucruri pentru ei care ne costă mai mult decât suntem dispuși să dăm și mai mult decât ne cere Dumnezeu să facem sau lucruri care nu reprezintă voia Lui.
E un mod greșit de a ne relaționa la oameni când îi ridicăm pe un piedestal și îi vedem ca fiind mai mult decât sunt ei în realitate. Este opusul disprețului care ne face să îi vedem pe ceilalți ca fiind mai puțin decât sunt ei cu adevărat.
Oamenii, în orice poziție ar fi nu sunt de același rang cu Dumnezeu și ca atare nu trebuie să îi tratăm așa. Dumnezeu este Împăratul înălțat deasupra tuturor, iar pământul e așternutul picioarelor Lui. Noi suntem pe pământ, la picioarele Lui, suntem atât de mici și jos în comparație cu El.
De El ar trebui să fim fascinați, admirația noastră ar trebui să se reverse asupra Lui. El e înălțat, noi suntem aici jos și cu toate acestea știe câte fire de păr avem pe cap, e interesat în detaliu de noi. Avem atenția și dragostea Lui. Să fim interesați mai mult de dragostea Lui pe care deja o avem, nu trebuie să o câștigăm.
Nu vă mințiți unii pe alții
Când ne angajăm să facem ceva, nu doar oamenii cărora le-am promis acel lucru ne sunt martori ci și Dumnezeu ne este martor. Dacă nu facem, și mai rău dacă nu aveam de gând să facem ce am promis de la început am mințit de fapt. Nu i-am mințit doar pe oameni ci și pe Dumnezeu, doar că Dumnezeu știe tot timpul, pe El nu putem să Îl înșelăm. Minciuna (înșelătoria) este un păcat.
Pavel, prin Duhul Sfânt îi îndeamnă pe credincioșii din Colose și pe toți credincioșii de pretutindeni și din toate timpurile să se lase de minciună printre altele.
Dar acum lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase care v-ar putea ieși din gură.
Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut.
Biblia, Coloseni capitolul 3, versetele 8-10
Minciuna sau înșelătoria sunt parte a omului vechi, omul condus de firea pământească. Firea pământească e în noi cât vom trăi în trupuri căzute, nu vom putea să ne debarasăm de ea până când vom muri și vom scăpa în sfârșit de vechile trupuri. Așadar, nu trebuie să ne mirăm că ne vine ușor să recurgem la înșelătorie chiar după ce am primit în dar neprihănirea lui Isus.
Dar ca și copii ai lui Dumnezeu noi putem lupta împotriva firii pentru că am fost născuți din nou, am devenit oameni noi. Duhul Sfânt a coborât în noi ca să ne conducă. Putem cu ajutorul Duhului să ne împotrivim firii și să facem ce ne spune El. Omul nou devine mai puternic, se înnoiește prin cunoașterea adevărului, a doctrinei Cuvântului lui Dumnezeu.
Un fel de vorbire corect
Când ne lăsăm conduși de Duhul Sfânt vom ști când să zicem „da” și când să zicem „nu”, când să ne angajăm într-o activitate și când să nu o facem; vom știi ce granițe și ce libertăți să le permitem celorlalți în relație cu noi. În plus, vom avea libertatea de a spune adevărul în termeni foarte clari fără a ascunde nimic.
Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.
Biblia, Matei capitolul 5, versetul 3
Nu e nevoie să demonstrăm nimic; nu e nevoie să îi convingem pe oameni să aibă încredere în noi. Sinceritatea, integritatea, seriozitatea noastră va fi evidentă atunci când facem ce am promis.
În esență cel rău este un înșelător, iar când recurgem la înșelătorie în angajamentele noastre față de ceilalți, recurgem la metodele lui ticăloase care au consecințe păguboase.
În concluzie,
Copiii lui Dumnezeu nu recurg la jurăminte pentru a-i determina pe semenii lor să aibă încredere în ei sau pentru a impresiona pe cineva ci pur și simplu își vor împlini promisiunile pe care le-au făcut sau nu vor face promisiuni deloc.
Ei se lasă conduși de Duhul Sfânt în relațiile cu semenii fiind sinceri cu oamenii și cu Dumnezeu.