Comoara din inimă

Evanghelia după Matei

Avuțiile pământești pot fi o binecuvântare de la Dumnezeu dacă vin de la El (adică sunt obținute pe căi legitime și corecte) și dacă le folosim nu doar pentru a ne împlini nevoile noastre și ale familiei noastre dar și pentru a-i binecuvânta pe cei săraci din comunitatea credincioșilor în primul rând și apoi, pe săracii din comunitatea mai largă.

Prin porunca Lui de a nu acumula avuții pământești, Isus îi invită pe credincioși să își lege inima de lucrurile cerești, de lucrurile spirituale, care sunt cu adevărat comori. Mai mult, Domnul vrea să ne corecteze ochii ca să vedem ce este valoros cu adevărat și demn de încredere. Dacă ne punem încrederea în bogățiile pământești, vom fi dezamăgiți deoarece ele nu pot să ne ofere ceea ce doar Dumnezeu poate.

Domnul ne atenționează de dumnezeul fals care se află în spatele bogățiilor pământești atunci când ele devin cele mai importante lucruri în viața noastră, mai importante decât El.

În continuare Domnul ne învață de ce să ascultăm porunca Lui, aceea de a nu acumula avuții materiale ci de a acumula avuții cerești.

1. Atașamentul față de comori

Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.

Biblia, Matei 6:21

Comoara noastră, lucrul cel mai de preț pentru noi, poate să fie aici pe pământ sau poate să fie în cer. Ne atașăm emoțional de lucrurile care sunt prețioase pentru noi.

Când ne atașăm foarte mult de lucrurile pământești, investiția emoțională pe care o punem în aceste lucruri este mare, astfel că, pierderea lor poate fi o lovitură puternică. Dacă atașamentul față de lucrurile pământești e mic, atunci pierderea lor sau stricarea lor ne va afecta mai puțin.

Dacă investim o bucată mare din viața noastră în acumularea avuțiilor pământești, atunci se prea poate ca să fim foarte atașați de ele. Inimile noastre în acest caz sunt mereu în pericol de a fi rupte în bucăți foarte ușor din moment ce avuțiile pe pământ sunt atât de efemere.

Dacă, în schimb, ne transferăm avuțiile pământești în cer, și în loc să le acumulăm aici pe pământ oferim cu generozitate din ele celor lipsiți, atunci inima noastră pe pământ este păstrată intactă, în pace, orice ar veni deoarece comoara de care e atașată ea nu se află pe pământ unde poate oricând să dispară ci e la loc sigur în cer și e veșnică.

2. Percepția comorilor

Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!

Biblia, Matei 6:22, 23

Deși sunt utile aici pe pământ, avuțiile pământești în realitate nu sunt atât de valoroase în comparație cu avuțiile din cer. Dacă nu sunt transformate în avuții cerești, ele se vor dovedi a fi total zadarnice în cele din urmă. Cei ce percep avuțiile pământești ca fiind mai prețioase decât avuțiile din cer greșesc, văd rău și sunt în întuneric, adică pe un teritoriu periculos, pe teritoriul celui rău.

Realitatea e că avuțiile cerești sunt cu adevărat valoroase. Acestea trebuiesc acumulate, pe acestea trebuie să ne concentrăm atenția. Cei ce văd corect realitatea despre avuțiile pământești și cele cerești, au discernământ și o percepție sănătoasă, au lumină, adică au claritate și înțelegere. Ei sunt în siguranță, aproape de Dătătorul luminii, aproape de Dumnezeu.

3. Importanța comorilor

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.

Biblia, Matei 6:24

Dacă inima noastră e atașată de avuțiile de pe pământ și le percepem ca fiind mai valoroase decât avuțiile din cer, atunci ne vom investi tot timpul, energia, inteligența în a acumula și depozita cât mai multe avuții pe pământ. Pe acestea le vom pune pe primul loc în viața noastră, pe acestea le vom iubi.

Tot ce e pe primul loc în viața noastră este obiectul încrederii noastre, obiectul adorației noastre, obiectul slujirii noastre. În dorința de a acumula avuții pe pământ (uneori fără măcar să realizăm), ne îndepărtăm de Dumnezeul adevărat și începem să slujim până la epuizare, ca niște sclavi, un dumnezeu fals, dumnezeul bogățiilor materiale.

Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.

Biblia, 1 Timotei 6: 9,10

Dumnezeul materialismului (Mamona) este un dumnezeu crud, nemilos care ne cere să sacrificăm pe altarul lui tot ce este de preț aici pe pământ: familie, prieteni, timp, sănătate, viața noastră întreagă. Promisiunea lui mincinoasă pentru sacrificiul pe care îl facem este fericirea.

Dar dacă studiem cu atenție viața reală vom vedea că dovezile ne arată o altă realitate. Știm cu toții poveștile deprimante ale bogaților lumii noastre care au crezut promisiunea lui Mamona și care s-au dat în slujba lui sacrificându-și familia, sănătatea, viața, sufletul în schimbul fericirii false promise de el.

Creatorul nostru ne-a făcut să fim ai Lui. Lipsa Lui din viața noastră este un gol imens care nu poate fi umplut de bogății materiale. Așa se face că sufletul omului nu e satisfăcut de bogățiile materiale, oricâte ar avea. Sufletul omului însetează după Dumnezeu, e înfometat după El. Doar El poate să ne sature sufletele cu adevărat.

Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Biblia, Psalmul 42:1, 2

David, omul după inima lui Dumnezeu, descrie într-o declarație concisă experiența de viață a celor care Îl slujesc pe Dumnezeu, a celor care se lasă conduși de El în călătoria lor pe acest pământ:

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

Biblia, Psalmul 23: 1

Cei ce Îl fac pe Domnul Stăpânul lor, Domnul vieții lor, nu vor duce lipsă de nimic, chiar dacă ar fi să treacă prin valea umbrei morții.

Care e comoara din inima ta?

Oare putem, noi credincioșii, auzi ironia din vocea lui Isus când numește bogățiile pământești comori? Dar El spune ce este în inima oamenilor ca un ecou al vocii noastre interioare. Ne ajută să o auzim ca să procesăm prin rațiune ce spune ea. Oare auzim și înțelegem noi absurditatea acestui titlu pe care îl dăm lucrurilor pământești în inima noastră?

Poate că înțelegem cu mintea noastră că lucrurile pământești nu sunt comori oricât de mulți bani ar costa dar inima noastră refuză cu încăpățânare să simtă că așa e.

Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima…

Biblia, Ieremia 17: 9, 10

Domnul ne cercetează inima, știe ce este acolo. Știe ce iubim, ce prețuim, ce anume ne motivează. Care e comoara din inimile noastre?

Isus ne spune să acumulăm comori adevărate, comori în cer. Nu ne spune că trebuie să simțim că ar trebui să facem asta, doar să o facem adică să ne încredem în El suficient de mult să facem ceea ce ne poruncește.

Când facem ceea ce ne spune, mergând împotriva promisiunilor mincinoase ale lui Mamona, împotriva firii noastre și împotriva inimii noastre lacome pentru lucruri pământești, de fapt Domnul devine comoara noastră.

Ochii noștri orbiți de strălucirea mincinoasă a avuțiilor pământești pe care ne-am statornicit privirile și care au ajuns să ne acopere tot câmpul vizual, se focalizează acum mai departe, dincolo de ele, la ceea ce contează cu adevărat.

Când privim la Domnul cu atenție, cu încredere, lucrurile pământești se mută pe un alt plan, pe planul secundar sau mai departe, acolo unde le e locul de fapt, ca primul plan să fie ocupat de adevărata comoară. Să ne țintim privirile la acea comoară și să o urmărim cu tenacitate.

Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie și a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare.”

Biblia, Geneza 15:1