Accentul pe iertare

Evanghelia după Matei

Adresându-se copiilor lui Dumnezeu, adică oamenilor care cred în El, Mântuitorul i-a învățat cum să se roage după voia Tatălui ceresc. Domnul știe care sunt nevoile copiilor Lui și prin rugăciune putem să apelăm astăzi la El pentru împlinirea lor. Lucrurile de care avem trebuință în primul rând sunt hrana zilnică, iertarea zilnică și izbăvirea zilnică de cel rău.

Dintre cele trei nevoi zilnice, Isus ne atrage atenția asupra nevoii de a ierta și de a primi iertare, accentuând-o și aducând clarificări suplimentare cu privire la ea. Din accentul pe care Isus îl pune pe iertare, deducem că aceasta este foarte importantă.

Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.

- Isus Hristos

Biblia, Matei capitolul 6 versetele 14, 15

Ce este iertarea?

Cuvântul din limba greacă tradus în română a ierta, iertare este ἀφίημι (pronunțat afiemi) și înseamnă literalmente a da drumul, a elibera, a păsui, a trece cu vederea.

Deci, cu alte cuvinte, Isus ne îndeamnă ca în relațiile personale pe care le avem cu oamenii, de la egal la egal, să nu ne răzbunăm pe ei atunci când ne greșesc, să îi trecem cu vederea, să nu ținem resentimente față de ei dacă vrem ca și Tatăl nostru cel ceresc să nu ne țină în seamă greșelile ci să aibă răbdare cu noi, să ne păsuiască.

În timp ce Isus murea pe cruce, El s-a rugat pentru călăii Lui.

Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”

Biblia, Luca 23, versetele 33, 34

Isus a putut să își ierte (afiemi) călăii și să se roage pentru ei știind că ei habar nu aveau de gravitatea faptei lor. Ei își făceau slujba de călăi, neștiind că Isus era Fiul lui Dumnezeu și că nu avea nici o vină. Isus s-a rugat ca Tatăl să nu îi pedepsească ci să aibă răbdare cu ei, să îi păsuiască.

Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioși să nu se răzbune pe cei ce le fac rău ci să Îl lase pe Dumnezeu să îi răzbune la vremea hotărâtă de El.

Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „‘Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.”

Biblia, Romani capitolul 12, versetul 19

Citatul folosit de Pavel este consemnat în Scripturile vechiului testament din Biblie.

A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti! Vine vremea când le vor aluneca picioarele, căci ziua distrugerii lor este aproape, și lucrurile pregătite pentru ei își vor grăbi împlinirea“.

Biblia, Deuteronomul capitolul 32, versetul 35

Dumnezeu ne învață că există o vreme în care păcătoșii vor fi pedepsiți dacă persistă în rebeliunea lor împotriva Lui. Până atunci El are răbdare cu ei ca toți să aibă șansa de a se întoarce la Dumnezeu pentru a fi salvați de păcate.

Vorbind despre venirea Domnului la sfârșitul istoriei omenirii, apostolul Petru ne spune că acest eveniment va veni la vremea hotărâtă de Dumnezeu, după ce El le va fi dat suficient timp păcătoșilor să se împace cu Domnul.

Domnul nu întârzie să-Și împlinească promisiunea (de a veni), așa cum înțeleg unii întârzierea, ci este răbdător față de voi. El nu dorește ca vreunul să piară, ci dorește ca toți să ajungă la pocăință. Însă ziua Domnului va veni ca un hoț.

Biblia, 2 Petru capitolul 3, versetele 9, 10

Dumnezeu e îndelung răbdător cu oameni dar există o limită a răbdării Sale. Această limită este numită ziua Domnului. Atunci, judecata Lui va veni asupra celor care nu s-au pocăit în perioada de grație. Ea va veni când nimeni nu se așteaptă.

De câte ori trebuie să iertăm?

Petru s-a apropiat de El (Isus) și I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.

Biblia, Matei capitolul 18, versetele 21, 22

Probabil că Petru a crezut că o să-L impresioneze pe Domnul cu generozitatea lui. Dar Isus zice că generozitatea lui Petru nu e suficient de mare, e de șaptezeci de ori mai mică decât ar trebui. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să avem o limită la cât iertăm.

Mai mult, Domnul descurajează tendința pe care o avem să ținem socoteala greșelilor pe care semenii noștri le fac și să le păstrăm la catastif cu număr și explicație detaliată a ofensei.

În pilda datornicilor pe care ne-o spune mai departe ca să ne motiveze să iertăm, Isus ne arată că singurul care ține socoteala păcatelor în mod corect este Dumnezeu.

El este obiectiv și face diferența între o ofensă adevărată și una închipuită. Mai mult El știe totul în detaliu despre noi: motivații, gânduri, cuvinte, fapte păcătoase.

Numărul păcatelor noastre înaintea Lui este uriaș și ele trebuie plătite. Dar noi nu putem să plătim datoria păcatelor. Altcineva a plătit-o în locul nostru: Isus Hristos, cu însăși viața Sa. Dacă venim cu smerenie înaintea Lui și ne cerem iertare, Domnul, care este plin de compasiune, milă și generozitate, ne va ierta.

Greșelile pe care Dumnezeu le are în contabilitate sunt toate cele pe care le-am făcut împotriva tuturor oamenilor cărora le-am greșit. Sunt foarte multe.

În comparație cu greșelile unui singur om împotriva noastră numărul greșelilor noastre e mult mai mare. Dacă El ne iartă atâtea păcate și noi trebuie să fim gata să iertăm puținele ofense (adevărate și închipuite) care ni se aduc.

Din ce suntem făcuți

Oamenii vor greși cu siguranță. Noi înșine vom greși. De cele mai multe ori cu cele mai bune intenții.

Dacă ne așteptăm ca ceilalți să greșească nu vom fi chiar atât de dezamăgiți când se întâmplă, vom fi dispuși să îi acceptăm pe oameni așa cum sunt cu bune și rele.

Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți; își aduce aminte că suntem țărână.

Psalmul 103, versetele 13, 14

Când copiii lui Dumnezeu sunt născuți din nou în spirit, adică atunci când primesc prin credință salvarea de păcate a lui Isus, ei își încep viața spirituală cu Dumnezeu.

Din punct de vedere spiritual, la început, ei sunt ca niște bebeluși, ca niște copilași neajutorați. Ca un Tată iubitor, Dumnezeu știe ce e de făcut pentru ca ei să crească și să ajungă la nivelul de maturitate necesar pentru a realiza sarcini de oameni mari.

Până să ajungă să fie foarte siguri în umblarea lor cu Dumnezeu prin credință, copiii spirituali vor învăța prima dată să se ridice, apoi să stea în picioare, apoi vor face un pas înainte etc. Ei vor cădea de multe ori până vor ajunge să umble bine de tot.

În tot acest proces Tatăl se îndură de ei, are compasiune, răbdare cu ei și îi ajută, îi învață, îi conduce etc. Nu e ușor și asta pentru că firea noastră ne face slabi; în plus, la tăți ni greu în lumea asta unde sunt obstacole și pericole după orice colț de stradă, dușmani care vor să ne pună piedici la tot pasul etc.

Dumnezeu e modelul nostru în relația cu oamenii. El se îndură, are compasiune, are răbdare, ne păsuiește.

Dumnezeu știe din ce suntem făcuți.

Când Dumnezeu a făcut omul din țărâna pământului, omul a fost foarte bun. Tot ce a făcut Dumnezeu, toată creația, la început a fost foarte bună. (Geneza 1:31)

Omul a fost atât de capabil la început, încât Dumnezeu a putut să îi dea sarcini mari chiar după ce l-a creat. De exemplu, omul a putut să le dea nume tuturor creaturilor adică să le definească printr-un cuvânt. Era pregătit chiar să domnească peste ele, așa cum a fost delegat de Creator.

Dar apoi oamenii, înșelați de cel rău, au încălcat instrucțiunea care asigura buna funcționare a creației și păcatul a intrat în lume. Păcatul strică tot.

Ca un virus letal, păcatul s-a răspândit în toată creația și a așezat-o pe o cale fără întoarcere spre moarte. Din cauza lui, trupurile noastre se deteriorează pe măsură ce înaintăm în vârstă și la un moment dat vom muri. Păcatul este țesut în el, este în firea noastră, cu care trebuie să trăim până la moarte.

Slavă Domnului că povestea nu s-a terminat așa. Isus a venit, i-a salvat de păcate pe cei ce au crezut în El, a restabilit relația lor cu Dumnezeu și Duhul Lui le dă putere să trăiască vieți neprihănite. Dar din cauza firii purtăm cu noi slăbiciunea ei și doar Dumnezeu prin Duhul Sfânt ne poate ajuta să o învingem.

Domnul știe din ce suntem făcuți și e plin de compasiune, iar copiii Lui sunt chemați să Îl imite.

Ce se întâmplă dacă nu iertăm?

Mânia

Primul lucru care ni se întâmplă atunci când suntem luați prin surprindere de faptul că oamenii mai greșesc câteodată este că ne mâniem. Mânia împotriva greșelilor nu este un lucru rău, e reacția normală pe care ar trebui să o avem la păcat.

Dar dacă mânia e împotriva celor care au greșit, împotriva păcătoșilor ea trebuie rezolvată rapid. (Efeseni 4:26) Cum? Prin iertare. Dumnezeu își aduce aminte din ce suntem făcuți când se îndură de noi, la fel și copiii Lui, dacă își aduc aminte din ce sunt făcuți ei și semenii lor rezultatul e că se îndură și ei.

Iertarea, trecerea cu vederea a greșelilor, ne ajută în primul rând pe noi. Mânia poate deveni disfuncțională atunci când o lăsăm nerezolvată. Ea se poate transforma în ranchiună și apoi în ură, trăiri emoționale care au un efect toxic în primul rând asupra celor care le nutresc.

Mânia nerezolvată (ranchiuna) este primul păcat din lista păcatelor lăuntrice pe care Isus îl discută în predica de pe munte. (Matei 5:21, 22) Păcatul blochează comuniunea noastră cu Dumnezeu și ne desparte de El.

Relații stricate

Ranchiuna are potențialul de a ne face insensibili față de cei ce ne greșesc, chiar disprețuitori. Disprețul se simte din felul în care ne adresăm celor pe care îi disprețuim prin porecle jignitoare, insulte care rănesc inimi și strică relații. Unii recurg la violență și chiar la omor.

Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei.

- Isus Hristos

Biblia, Matei capitolul 5 versetul 22

Închinare neacceptată

Dacă i-am insultat pe semenii noștri, dacă i-am tratat rău, fără respect, degeaba venim să aducem ofranda închinării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ea nu este acceptată. Întâi trebuie să ne cerem iertare semenilor cu care ne-am purtat rău, să ne împăcăm cu ei.

Așa că, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.

- Isus Hristos

Biblia, Matei capitolul 5, versetele 23, 24

Închisoarea neiertării

Neiertarea este un păcat, ea este o închisoare în care ne închidem singuri.

Încearcă să te împaci repede cu acuzatorul tău, în timp ce ești cu el pe drum, ca nu cumva acuzatorul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna gardianului închisorii și să fii aruncat apoi în închisoare! Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit și ultimul bănuț!

Biblia, Matei capitolul 5, versetele 25, 26

Neiertarea e teritoriul celui rău, unde dacă rămânem prea mult ne poate distruge viața. Acuzatorul nostru (diavolul) ne pârăște judecătorului (lui Dumnezeu) și ne pune să plătim datoria păcatului la care nu vrem să renunțăm. Dacă nu iertăm, atunci vom plăti prețul neiertării. Cum? Plătim cu sănătatea, plătim cu resurse materiale și financiare (procese, judecăți), plătim cu viețile celor dragi ai noștri care sunt și ei afectați de neiertarea noastră etc.

Păcatul aduce multă suferință în viața celor care nu vor să renunțe la el și suntem lăsați să suferim dacă nu suntem dispuși să îi întoarcem spatele. Dar și suferința e un har pentru că ea aduce smerenie și dacă acceptăm să ne smerim suntem mai dispuși să renunțăm la păcat, să Îi dăm dreptate lui Dumnezeu, să ne întoarcem la El. Dar dacă persistăm cu mândrie în păcat, atunci viața ne e în pericol.

În concluzie,

Dacă locuim printre oameni, vom simți pe pielea noastră, uneori de mai multe ori pe zi, greșelile lor. Nu e un sentiment plăcut, dimpotrivă. Greșelile semenilor ne supără, ne umple de mânie și resentimente față de cei ce au greșit.

Dacă nu iertăm repede, putem ajunge să ne luăm revanșa, să ne răzbunăm, prin insulte și dispreț care poate genera violență în vorbire și în purtare.

Neiertarea aduce multă suferință în viața noastră, în sufletul și trupul nostru în primul rând, apoi în viața celor dragi nouă.

Isus pune accentul pe iertare tocmai pentru că avem atâta nevoie de ea în relațiile cu ceilalți și în relația noastră cu Domnul.

Avem nevoie să trecem cu vederea, să acceptăm că atât noi cât și semenii noștri greșim pentru că suntem slabi, pentru că e greu de trăit în lumea asta.

Dumnezeu își aduce aminte din ce suntem făcuți și se îndură de noi, e plin de compasiune și generozitate. Copiii Lui Îl imită și trăiesc în pace cu toți, cât atârnă de ei.