Vremurile grele cer oameni grei!

Moto: Cât cântărim în mâinile lui Dumnezeu? 

Îmi aduc aminte de vremurile când eram de-o şchioapă şi visam că atunci când voi creşte mare voi construi o lume mai bună: o lume de flori, o lume cu clădiri din faguri de miere, cu străzi de ciocolată şi cu oameni mai buni… Însă astfel de vremuri s-au dus. Acum, pe umerii gândurilor mele atârnă conştiinţa faptului că trăim vremuri grele.

Dar ce-o fi greul acesta? Primul lucru greu, pentru mine, o fi fost primul pas. Apoi era greu să-ţi încalci papucii fără să greşeşti şi să te mai şi legi la şireturi, de cele mai multe ori ghiozdanul meu din gimnaziu a fost greu. Primele mele examene au fost grele. Însă acum toate aceste lucruri, pentru toţi, sunt atât de uşoare. Acum ne confruntăm cu alte greutăţi.

Uneori ne este atât de greu să zâmbim pentru că vedem prea mult rău, suntem osteniţi de poveri şi poate sătui de prea multe responsabilităţi. Dar oare nu cumva pentru astfel de vremuri am fost creaţi… ca să ne ducem poverile unii altora, să luăm din responsabilităţile altora şi asta să ne facă să ne iubim mai mult? Şi cum să nu zâmbim dacă Îl vedem între noi pe Hristos şi Numele Lui proslăvit? Da, în astfel de vremuri suntem creaţi să zâmbim, să iubim, să fim purtători de poveri. Este adevărat, nu e uşor să-i iubeşti pe oameni. Fiecare are capriciile lui, nemulţumirile şi frământările lui. Fiecare om îşi doreşte să fie slujit şi nouă ne vine uneori tot mai greu să ne punem ştergarul în faţă, gata fiind să le spălăm picioarele…

Dar pentru astfel de vremuri ne-am născut. Să fim cei ce spală picioarele altora, să fim cei ce slujesc cu bucurie. Şi ştiţi, de fapt aceasta e una din marile surse de fericire, de împlinire. E greu, aşa-i, să-ţi întinzi masa în faţa potrivnicilor. Dar la asta suntem chemaţi: să-i iubim necondiţionat. Şi ce-i mai frumos e că atunci când îţi împarţi toate îndoielile, frământările cu Hristos… totul e mai uşor.

Despre Dumnezeu au auzit mai toţi că există şi nimeni nu ne mai interzice să vorbim despre El. totuşi o facem atât de puţin… când ştim aşa de bine că trăim într-o lume a idolilor de tot soiul. De ce ne e aşa de greu să ne împărţim timpul cu astfel de oameni care abia aşteaptă să-i ghiontească cineva spunându-le: vreau să te ajut să trăieşti o altfel de viaţă. Dumnezeu ne-a ales mai dinainte, în planul său măreţ, pentru astfel de vremuri: să-i ajutăm pe cei în nevoie, să-i iubim pe cei vrednici de iubit, să-i slujim pe cei din jur şi, făcându-L de cunoscut pe Dumnezeu, să ajutăm la lărgirea împărăţiei Sale. Dumnezeu ne-a ales pentru astfel de vremuri grele pentru că ştia că noi, împreună cu El, putem ajuta la schimbarea lumii, putem îndrepta ochii oamenilor înspre cer. Iată că aceste vremuri grele sunt totuşi frumoase pentru că noi L-am cunoscut pe Dumnezeu. Haideţi să punem această bucurie şi în inimile altor oameni.

Fiţi puternici pentru că luptele nu sunt ale voastre, sunt ale lui Dumnezeu. Noi suntem doar luptători împreună cu El. Şi nu uitaţi: oamenii au nevoie de noi, cei care ne-am născut pentru astfel de vremuri grele dar frumoase, ce ne spun că nu mai e mult şi-L vom întâlni pe Dumnezeu. Cândva visam o lume de flori. Haideţi să fim noi cei ce înmiresmează, împrospătează inimile celor din jur. Şi dacă nu-mi stă în putere să zidesc clădiri din faguri, măcar de pe buzele noastre să se desprindă cuvinte dulci ca de miere şi să fim acei oameni buni, plini de dragoste pentru semeni, îndrăgostişi de Dumnezeu şi mulţumind că ne-am născut pentru o astfel de vreme.

Vremurile grele cer oameni grei, oameni de calibru… spunea cineva. Şi într-adevăr, vremurilor grele trebuie să le ţinem piept. Parafrazându-l pe Pavel vreau să vă încurajez să vă întăriţi în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept tuturor planurilor satanice. Luaţi toată armătura lui Dumnezeu având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu. Sunteţi condamnaţi la a fi biruitori, oameni grei pentru vremuri grele. Căutaţi prezenţa lui Dumnezeu tot mai mult, umpleţi-vă de El şi astfel veţi putea discerne adevăratele valori ale lumii, veţi putea lupta, veţi putea câştiga bătăliile. Te-ai întrebat vreodată dacă Dumnezeu se poate baza pe tine fie tânăr fie bătrân? Eşti tu gata să te înarmezi cu El, pentru El în marele război de cucerire a inimilor oamenilor pentru Dumnezeu? Oare nu cumva, dacă ai fi pus pe cântarul credinţei şi a credincioşiei, ai fi găsit uşor? Găseşte oare, Dumnezeu, plăcere în mine, în tine? Suntem noi oameni cu greutate? Cât cântărim în mâinile lui Dumnezeu? Oare dacă intrarea noastră în ceruri ar fi condiţionată de cât L-am slujit pe Dumnezeu, de cât i-am slujit pe oameni… câţi ar mai păşi pe norii cerului? Nu cumva suntem găsiţi ca uşori în ochii lui Dumnezeu şi nici că ne pasă?

Urcă pe cântarul lui Dumnezeu, aşează-te în palmele lui şi priveşte-te în ochi. Întreabă-te dacă doar de atât eşti în stare… întreabă-te dacă menirea ta se rezumă doar la atât. Eu tocmai am coborât de pe cântar. E rândul tău să decizi să fii un om greu… pentru vremuri grele…

Autor: Norrishor