Vremea Minunilor

Imi aduc aminte de lectiile de la scoala duminicala de la biserica la care mergeam in Zalau. Cel mai mult ma impresionau povestirile despre misionarii, care odata ajunsi in cine stie ce colturi salbatice, in tari de care nu auzisem niciodata pana atunci, erau inconjurati de ingeri si minunile erau o parte normala a vietii lor. 

Am crescut apoi, si povestirile, adevarate de altfel, au inceput sa paleasca in memoria mea, si viata a fost inconjurata de realism, din ce in ce mai mult pragmatism, si am intrat intr-o faza, pot sa-i spun cerebrala, a unui crestinism pe care il credeam viu. 

Citeam zilele trecute, in Faptele Apostolilor, si m-am surprins mirandu-ma de cate minuni faceau primii apostoli. Era suficienta umbra lui Petru, pentru a vindeca un bolnav. Cuvintele lor erau putere si erau insotite de multe semne si minuni. 

M-am blocat. Oare… cuvintele mele, cuvintele tale, viata mea, viata ta, sunt insotite de semne si minuni? Mai exista minuni in vremurile noastre? Dar nu vorbesc de “minunea vindecarii de gripa” sau minunea intrarii la facultate. Sunt oare minunile secolului douazeci si unu mai fade, mai voalate, mai greu de vazut si de priceput, sau nu mai sunt. Voi ce ziceti?