Când am ajuns ca emigrant în America, m-am pregătit pentru multe lucruri diferite: limba diferită, sistemul de măsurători diferit, stilul de viață alert. M-am așteptat la multe schimbări și noutăți în cultura nouă în care am venit, dar au fost lucruri care m-au luat prin surprindere. Spre exemplu, unul dintre ele a fost sărbătoarea Halloween-ului sau mai bine zis importanța care i se dă în cultura seculară americană.
Prima dată în viața mea când am experimentat pe pielea mea această sărbătoare în America locuiam în Orlando, Florida. Copiii noștri, fiind mici erau terifiați de decorațiunile morbide pe care le vedeam la orice pas. În fața caselor erau afișate schelete în mărime naturală atârnate în copaci, vrăjitoare care se mișcau în adierea vântului, pânze de păianjen întinse peste garduri și ferestre, morminte false, mâini scheletice ieșind din pământ etc.
Eram înconjurați de o obsesie colectivă pentru urât și moarte, de un spectacol macabru în care cartiere întregi erau transformate într-o combinație sinistră dintre un cimitir și un film de groază.
Deși ulterior ne-am mutat într-o zonă unde Halloween-ul este abordat mult mai blând, ca o simplă distracție pentru copii, șocul inițial din Florida m-a făcut să meditez la o întrebare fundamentală: este aceasta doar o sărbătoare simpatică sau se ascunde ceva mai mult în spatele ei?
Rădăcinile Halloween-ului
Halloween-ul nu a început ca o distracție americană. Originile sale sunt aproape complet păgâne, înrădăcinate în festivalul celtic Samhain, care avea loc cu aproximativ 2.000 de ani în urmă. Pentru celți, Samhain era un timp de manifestare a magiei, o vreme în care barierele dintre lumea naturală și cea supranaturală se rupeau. Se credea că morții puteau veni printre cei vii și că cei vii puteau vizita morții pentru a afla secrete despre viitor. Fermierii aduceau atunci ofrande zeilor din recoltele lor – fructe, legume, cereale, și probabil și sacrificii animale.
Asocierea dintre Halloween și fantome, trucurile și colindatul pentru dulciuri (trick or treat) provin direct din aceste obiceiuri păgâne. Multe din aceste tradiții de Halloween au supraviețuit chiar și după răspândirea creștinismului în Europa. Biserica a încercat să “încreștineze” sărbătoarea stabilind Ziua Tuturor Sfinților pe 1 noiembrie (numită Allhallows în engleza veche), iar Halloween-ul este sărbătorit în ajunul acestei zile – All Hallows’ Eve, de unde provine și numele actual.
Dar sărbătoarea nu a devenit niciodată creștină. Practica modernă de trick or treat datează din Evul Mediu, când oamenii săraci cerșeau mâncare din ușă în ușă în schimbul rugăciunilor pentru cei morți. Accentul pe spirite, vrăjitoare și imagini întunecate a apărut din superstiția că forțele întunecate erau active chiar înainte de Ziua Tuturor Sfinților pentru a împiedica rugăciunile pentru morți.
Americanizarea întunericului
În America, Halloween-ul a devenit ceva și mai complex. Primii coloniști din Anglia au adus cu ei diverse superstiții despre fantome și vrăjitoare. În anii 1800, emigranții din Irlanda și Scoția au adus cu ei în America tradițiile lor iar emigranții germani au adăugat la folclorul american superstiții legate de vrăjitorie. Populațiile din țările africane au contribuit cu elemente din Voodoo – superstiții despre pisici negre, foc și magie neagră.
Rezultatul este o sărbătoare care a evoluat de la un festival al costumelor relativ inocente la o atracție morbidă pentru tot ce este hidos, macabru și păgân.
Ceea ce m-a șocat în Florida nu a fost doar intensitatea decorațiunilor ci faptul că această obsesie pentru moarte, demonic și urât devenise perfect acceptabilă, ba chiar sărbătorită. Sub masca distracției și a comercializării, influențele întunecate au pătruns adânc, fiind acum îmbrățișate de toată America și, încetul cu încetul, se extind global, inclusiv în România.
Ce spune Biblia
Deși nu există referiri la Halloween în Biblie, ea ne oferă principii clare despre cum ar trebui creștinii să se raporteze la ocultism și la tot ce are legătură cu întunericului.
În Vechiul Testament, vrăjitoria este interzisă. Deuteronom 18:10-12 este categoric: „Să nu se găsească la tine nimeni care să-și treacă fiul sau fiica prin foc, nimeni care să ghicească, să vestească viitorul, să creadă în vrăji, să facă descântece, să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, sau să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului.”
Noul Testament continuă această linie clară, indicând o ruptură decisivă cu trecutul ocult. În Faptele Apostolilor, capitolul 19, versetele 18 și 19, ni se spune despre creștinii din Efes că „mulți din cei ce crezuseră veneau și mărturiseau și spuneau pe față ce făcuseră. Și un număr mare din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars în fața tuturor.”
Pavel este și mai direct în Efeseni 5:11: „Să nu luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le.” Nu e vorba doar de a evita răul, ci de a-l denunța activ.
Când vine vorba de fantome – o temă centrală a Halloween-ului – Biblia neagă ideea că spiritele oamenilor decedați pot rămâne pe pământ pentru a-i bântui pe cei vii.
Evrei 9:27 ne învață că „oamenilor le este rânduită să moară o singură dată, și după aceea vine judecata.” Există, însă, activitate spirituală malefică autentică, și ea este lucrarea demonilor care sunt îngeri căzuți, înșelători și distructivi, care se pot masca drept „îngeri de lumină” sau pot chiar imita o persoană decedată.
Halloween-ul ajunge și în România
Dar oare contează asta pentru noi, românii? Halloween-ul era ceva american, departe de realitatea noastră.
Lucrurile s-au schimbat, din păcate. În ultimii ani, sărbătoarea a început să pătrundă și în România – în școli, mall-uri, petreceri pentru copii. Magazine precum Carrefour și Kaufland au secțiuni întregi dedicate Halloween-ului. Grădinițe și școli organizează „petreceri tematice” cu costume și decorațiuni de Halloween.
Comercializarea agresivă a acestei sărbători în Occident a făcut-o, inevitabil, atractivă și pentru piața românească. Întrebarea este dacă ar trebui să adoptăm fără discernământ o sărbătoare ale cărei rădăcini sunt în păgânism și ocultism. Suntem oare prea dornici să imităm cultura occidentală, uitând să mai punem întrebări despre ce anume importăm?
Ce facem cu Halloween-ul?
Aici ajungem la întrebarea practică: ce ar trebui să facă un creștin cu Halloween-ul?
Unii pe aici se închid în casă cu luminile stinse, refuzând orice participare. Alții permit copiilor să se îmbrace în costume “inocente” – prințese, super-eroi, personaje Disney – și văd întreaga chestiune ca pe o distracție nevinovată.
Multe biserici americane organizează „festivaluri ale recoltei” care includ costume și activități pentru copii, dar într-un mediu creștin, fără elemente oculte.
Răspunsul la întrebarea dacă creștinii ar trebui să sărbătorească Halloween-ul este, clar, „NU”, tocmai datorită originilor sale păgâne și a legăturilor cu ocultismul. Dar întrebarea dacă pot participa la anumite activități distractive cu această ocazie fără a-și compromite credința este mai complexă și ține de conștiința personală.
Pavel ne oferă un principiu înțelept în 1 Corinteni 6:12: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt îngăduite, dar nimic să nu pună stăpânire pe mine.”
Libertatea creștină nu înseamnă libertinaj. Da, suntem liberi în Hristos, dar această libertate vine cu responsabilitate – față de Dumnezeu, față de conștiința noastră, față de alții. Întrebările pe care ar trebui să ni le punem nu sunt doar „este păcat?” ci și „este de folos?”, „mă aduce mai aproape de Dumnezeu sau mă distanțează de El?”, „ce mărturie/influență sunt pentru alții?”
Concluzii pentru ziua de azi
Experiența mea din Florida m-a învățat ceva important: când o cultură normalizează fascinația pentru moarte, întuneric și ocultism, chiar și sub forma unei sărbători „inocente”, ceva fundamental s-a schimbat în sensibilitatea ei morală și spirituală. Ceea ce părea șocant pentru copiii mei – decorațiunile macabre, obsesia pentru urât – era perfect normal și chiar distractiv pentru vecinii noștri.
Pentru creștinii din România, provocarea este să nu adoptăm oricum această sărbătoare doar pentru că pare distractivă sau pentru că „o face toată lumea”.
Poate cel mai important este să învățăm să punem întrebări și să nu înghițim pe nemestecate tot ce vine din Occident. Să avem discernământ, să alegem ce este bun, adevărat și vrednic de laudă și să respingem ce aparține întunericului, oricât de strălucitor ar fi ambalajul.
Pentru că, la urma urmei, nu este vorba despre o sărbătoare, este vorba despre cui aparținem și cui Îi slujim – Luminii sau întunericului.