Trăind… de dragul diavolului II
Azi… recunosc. Nu vreau să mă mai ascund. Am trăit de dragul lui, al diavolului… şi cât m-am bucurat de amăgirile lui… câte iluzii mi-a oferit, câte speranţe deşarte şi cât de mare a fost depărtarea de El, de Dumnezeul meu…
O viaţă plină de buruiene, de spini şi plante otrăvitoare… pentru că aşa mi-am simţit sufletul… otrăvit cu planta amară numită păcat. Nu mă mai speria cu nimic un astfel de cuvânt precum păcat, diavol, ba chiar cu multă indiferenţă am lăsat seminţele diavolului să crească în mine. Şi cum să mă aştept să văd crescând în mine altceva decât o plantă care să mă otrăvească… tocmai pe mine, „grădinarul”, cea care am udat-o cu atâta drag… Unde să fug, Doamne, când sunt mereu sub privirile Tale? Unde să alerg când inima mea e aşa de îmbibată de amărăciune, când tălpile sufletului meu sunt rănite de spinii pe care tocmai eu i-am semănat, i-am crescut cu atâta dragoste…
Şi totuşi îndrăznesc să-ţi mai cer să mă ierţi că am trăit de dragul satanei, de dragul celui despre care credeam că mă face fericită. Dar mi-e dor, mi-e dor să mă ştiu iubită de tine… Mi-e dor să mă ştiu copilul Tău. Mi-e dor să trăiesc pentru Tine şi de dragul Tău. Iartă-mă, Doamne, că am iubit ceea ce până nu demult numeam fericire, iar azi numesc păcat. Iartă-mă că am trăit de dragul diavolului, că prin faptele mele am dovedit că el e mai important pentru mine ca orice şi oricine. Iartă-mă, Doamne! Iartă-mă…
Autor: Norrishor