Suflarea care nu-ți aparține
Inspiră. Expiră. Inspiră. Expiră.
Zilele trecute mă gândeam la câte lucruri facem pe pilot automat fără să le mai conștientizăm. Ne trezim, ne bem cafeaua, verificăm telefonul și ne începem ziua cu gândul la toate lucrurile pe care le avem de făcut.
Neuronii încep să vâjâie și mintea funcționează la turație maximă. Sunt mesaje la care trebuie să răspundem, lucruri de rezolvat, planuri pentru mai târziu. Cele mai simple adevăruri trec aproape neobservate.
Faptul că respirăm, de exemplu.
Inspirăm și expirăm de mii de ori pe zi fără să ne gândim la asta. Inima bate fără să-i spunem noi când să înceapă și fără să-i amintim să continue.
Cum ar fi însă dacă, în noaptea asta, ar trebui să rămâi treaz ca să-ți ții inima în funcțiune? Să urmărești fiecare bătaie și să te asiguri că nu ratezi niciuna.
Bum. Bum. Bum.
Sau dacă ar trebui să fii atent la fiecare respirație.
Inspiră. Expiră. Nu uita. Cum ar fi dacă adormi și nu mai ești conștient de procesele din trupul tău, totul să se oprească?
Pare un gând absurd. Dar viața noastră chiar depinde, în fiecare secundă, de procese pe care nu le controlăm.
Avem controlul asupra unor activități ale corpului. De exemplu, putem ridica mâna, putem merge sau ne putem opri. Alte procese însă, se întâmplă involuntar, cum ar fi respirația și bătăile inimii. Ele continuă să funcționeze automat chiar și atunci când dormim.
Biblia ne arată Cine susține cu adevărat viața.
În epistola către Evrei, Pavel ne spune depre Isus Hristos că „ține (în existență) toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” (Evrei 1:3).
Toate lucrurile.
Toată creația, universul, pământul, animalele - toate sunt create și susținute prin puterea Sa. Asta înseamnă că și viața mea în clipa aceasta și inima care îmi bate în piept chiar acum.
Noi nu ne ținem singuri în viață.
Suflarea unui rege
În capitolul 5 din cartea Daniel citim despre un rege care trăia ca și cum nimeni nu i-ar fi putut cere socoteală de nimic.
Belșațar a dat un ospăț pentru mai-marii împărăției. Avea putere, bogăție și zidurile Babilonului care îl înconjurau protectoare. Probabil că toate acestea îi dădeau un sentiment de siguranță nemaipomenit.
La un moment dat, în timpul unei petreceri deșănțate, el a poruncit să fie aduse vasele de aur și de argint luate din Templul lui Dumnezeu de la Ierusalim. Împreună cu invitații lui au băut din ele și au lăudat idolii făcuți din aur, argint, fier, lemn și piatră. Belșațar a luat ceea ce fusese închinat lui Dumnezeu și a folosit pentru a-L batjocori.
Apoi a apărut mâna care a scris pe zid și toată lumea a amuțit.
Dintr-odată, regele nu a mai părut atât de puternic. S-a îngrozit, iar înțelepții Babilonului nu au putut să-i explice mesajul. În cele din urmă a fost chemat Daniel.
Profetul i-a spus:
“… te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta și ați băut vin cu ele, tu și mai-marii tăi, nevestele și țiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nici nu văd, nici nu aud și nici nu pricep nimic. Dar pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta și toate căile tale, nu L-ai proslăvit.”
Daniel 5:23
Mă opresc de fiecare dată la expresia aceasta: “Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta.”
Belșațar credea că ține în mâinile lui un imperiu. Dar nici măcar propria lui viață nu era în mâna lui.
În timp ce Îl sfida pe Dumnezeu, inima îi bătea prin îngăduința lui Dumnezeu. În timp ce ridica paharul, primea puterea de a trage aer în piept de la Cel pe care refuza să-L recunoască.
Mi se pare greu de imaginat o formă mai clară de orbire: să folosești viața primită de la Dumnezeu ca să trăiești de parcă Dumnezeu nu există.
Și totuși, nu trebuie să fim regi ai Babilonului ca să facem asta.
Folosim o inimă pe care nu o putem porni și plămâni pe care nu i-am construit. Cu suflarea primită ne plângem, rănim, ne lăudăm sau Îl ignorăm pe Cel care ne-o dă.
Poate că tocmai de aceea uităm atât de ușor să Îi fim recunoscători. Darurile care vin neîncetat, automat chiar ajung să ni se pară normale și credem că ni se cuvin.
Dimineața ne trezim și ne gândim la ce ne lipsește. Rareori primul nostru gând este să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că am mai primit încă o zi în dar.
Astăzi, cât încă ai suflare
Nu cunosc detaliile vieții tale și nici tu pe ale vieții mele. Poate ai întrebări fără răspuns sau un viitor pe care ai vrea să-l controlezi mai bine.
Știu însă că inima ta a continuat să bată și în noaptea trecută, fără ca tu să poți face ceva în privința asta.
Dumnezeu nu ne promite o viață fără necazuri și nici nu ne cere să renunțăm la responsabilități. Dar ne amintește că nu totul depinde de noi.
Domnul Isus spune:
“Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Matei 6:33
Înainte să ne organizăm ziua de mâine, poate ar merita să ne oprim și să ne întrebăm ce loc Îi dăm lui Dumnezeu astăzi. Trăim ca oameni care au primit viața în dar sau ca oameni convinși că li se cuvine?
În timp ce ai citit aceste rânduri, inima ta a continuat să bată. Oprește-te o clipă și gândește-te la acest lucru.
Ești încă aici. Ai primit încă o suflare. Iar dacă Dumnezeu ți-a mai dăruit această clipă, ce vei face cu ea?