Speranța copiilor lui Dumnezeu

Viitorul sună bine

Veneam cu mașina de la parc și discuția a alunecat spre felul în care merg lucrurile în lumea asta. Copiii mei sunt adolescenți acum și unul din lucrurile bune la vârsta lor este că poți discuta cu ei. Chiar au păreri. Nu întotdeauna cele pe care le-aș vrea eu, și tocmai de asta e interesant. Te contrazic, te obligă să-ți explici mai bine gândurile și, din când în când, au dreptate.

Am ajuns toți la aceeași concluzie: nu există pe pământul acesta un guvern fără corupție. Niciunul. Poți schimba oamenii, partidele, sistemul cu totul, iar după o vreme vezi aceleași lucruri. Alte fețe, aceleași probleme.

Pentru că, până la urmă, e de ajuns un singur om. Nu ai nevoie de o conspirație uriașă sau de un sistem stricat din start. Ajunge un om, ocazia potrivită și un moment în care nu se uită nimeni. Pe acolo intră corupția, pe unde pare că nu se vede. Iar oameni sunt peste tot, așa că orice am construi devine șubred în timp: instituții, legi, înțelegeri, promisiuni. Toate stau, într-un fel sau altul, pe umerii unor oameni.

Multă vreme am crezut că problema e că n-am găsit încă formula potrivită. Că undeva, cândva, o generație mai deșteaptă decât a noastră va pune lucrurile cap la cap și va ieși bine. Nu mai cred asta. Nu pentru că am devenit cinic, ci pentru că Scriptura spune ceva mai simplu și mai greu de primit: lumea aceasta, deocamdată, nu este în mâinile noastre.

A cui este lumea aceasta?

Isus l-a numit de trei ori pe Satana „stăpânitorul lumii acesteia”. Pavel merge mai departe și îi spune „dumnezeul veacului acestuia”, cel care a orbit mintea oamenilor ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei. Iar Ioan o scrie fără să ne menajeze deloc: toată lumea zace în cel rău. (1 Ioan 5:19)

La început n-a fost așa. Dumnezeu a făcut pământul și i l-a încredințat omului să îl stăpânească și să aibă grijă de el. Dar omul a ascultat de minciuna șarpelui, iar de atunci trăim cu consecințele acelei rupturi.

Cred că e important să înțelegem asta, altfel ajungem să-I punem lui Dumnezeu în cârcă lucruri pe care nu El le-a făcut. Copilul bolnav. Războiul de peste graniță. Prietenul plecat mult prea devreme. Ne ridicăm privirea și întrebăm: „De ce ai lăsat asta?”, deși trăim într-o lume care s-a rupt demult de Creatorul ei și continuă să se îndepărteze și mai mult pe zi ce trece.

Comoara din țarină

Isus a spus într-o pildă că Împărăția cerurilor seamănă cu o comoară ascunsă într-un teren (țarină). Un om o descoperă și, copleșit de bucurie, se duce și vinde tot ce are ca să cumpere terenul acela. (Matei 13:44)

Terenul este lumea. Comoara ascunsă în ea e Împărăția cerurilor, cu alte cuvinte, comunitatea credincioșilor, biserica. Iar Cel care vinde tot ce are ca să cumpere terenul este Isus.

Isus n-a cumpărat terenul (lumea) pentru că era curată sau vrednică de cumpărat. A cumpărat-o pentru comoara din ea.

Pentru credincioși.

Iar prețul n-a fost în bani. Peste tot în Noul Testament, cuvântul „răscumpărare” este legat de sacrificiu: „în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor”. (Efeseni 1:7) Costul răscumpărării acestei lumi a fost mai mare decât am fi putut plăti vreodată iar Isus a plătit tot. Acum mai bine de două mii de ani, pe o cruce în afara zidurilor Ierusalimului.

Cu asta aș vrea să rămână copiii mei, mai degrabă decât cu orice lecție despre politică sau societate: lumea în care s-au născut este o lume răscumpărată. Actul este semnat, prețul este plătit. Tot ce mai așteptăm este ziua în care Cumpărătorul vine să ia în stăpânire ceea ce este al Lui.

Între semnătură și mutare

Apostolul Pavel, în epistola lui către Evrei, spune că Dumnezeu I-a supus lui Isus toate lucrurile, „dar acum, încă nu vedem că toate lucrurile Îi sunt supuse”. (Evrei 2:8) Aici trăim noi: între semnătură și mutare. Între prețul plătit și ziua în care Răscumpărătorul va veni să își ia în primire ceea ce Îi aparține.

De aceea creștinii se roagă de mai bine de două mii de ani cu aceleași cuvinte pe care ni le-a lăsat El: „Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.” (Matei 6:10)

Iar până atunci, Satana face ce a făcut de la început. Știe că timpul lui este limitat, știe că împărăția lui are termen de expirare. Așa că ne oferă scurtături.

Scurtătura pe care ne-o întinde

Pe Isus L-a dus pe un munte înalt. I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor, apoi I-a spus: „Ți le dau pe toate, acum, dacă Te închini mie”. (Matei 4:9)

Cu alte cuvinte: nu trebuie să treci pe la cruce. Poți ajunge la rezultat fără drumul cel lung și îngust. Poți avea coroana fără cuie.

Nouă ne spune același lucru, doar pe măsura noastră. Nu trebuie să te lepezi de tine. Nu trebuie să aștepți. Uite, împlinirea e chiar aici: în sticla asta, în relația asta, în compromisul mic de la serviciu, în ora pierdută pe telefon care ți-a mâncat seara. Împlinire imediată, fără cruce.

Minte, desigur. A mințit dintotdeauna. Isus ne spune ceva total opus: cine își va pierde viața pentru El o va câștiga.

Ce urmează, de fapt

Ziua aceea vine. Nu ca o metaforă frumoasă, ci ca un eveniment.

Va veni o zi când săbiile se vor preface în fiare de plug și sulițele în cosoare, iar oamenii nu vor mai învăța să facă război. O zi când șchiopul va sări ca un cerb, iar ochii orbilor se vor deschide. (Isaia 2, 11, 35)

Fără boală. Fără cimitire. Fără știri de seară care îți strâng inima.

Un pământ condus de un Împărat care nu poate fi cumpărat, nu poate fi șantajat și nu poate fi corupt.

Asta este speranța copiilor lui Dumnezeu. Nu că ne vom descurca noi cumva. Nu că istoria se repară singură. Nu că, după destule alegeri, tratate și reforme, omul își va vindeca singur inima.

Speranța noastră este că Isus vine în curând după comoara Sa din terenul pe care l-a cumpărat.

Dacă ești obosit de cum arată lumea, nu-ți muta speranța pe altceva. Pune-o în El.

Iar dacă nu ești sigur că faci și tu parte din comoara pentru care El a dat totul, să știi că poți veni la Isus și să-L rogi să fie și Mântuitorul tău. Nu trebuie să te pui mai întâi la punct. Nu trebuie să meriți. Prețul a fost plătit deja, în întregime.

Trebuie doar să vii.