Război în Israel
Scriu aceste rânduri cu inima grea, după ce am văzut dezastrul care se petrece în Israel. Ca și o rupere de nori în timpul unei banale ploi de vară, așa nenorocirea s-a abătut sâmbătă peste sudul Israelului.
Ceea ce părea un tir de rutină cu rachete din partea organizației teroriste Hamas, s-a transformat într-un atac surpriză cu luări de ostatici și execuții pe loc a populației civile în localitățile de lângă granița Israelului cu Fâșia Gaza.
Până acum (Luni 9 Octombrie 2023 ora 11:30pm) au fost numărate peste 1500 de cadavre ale teroriștilor Hamas pe teritoriul Israelului.
Aparent, sistemul Iron Dome (Domul de Fier) al Israelului, care ar fi trebuit să distrugă majoritatea rachetelor, n-a funcționat, și, ca niciodată, majoritatea rachetelor teroriștilor și-au atins ținta. (Se crede că Rusia a bruiat sistemele de ghidaj ale Israelului dar deocamdată sunt doar speculații).
Apoi, grupuri de barbari au început să invadeze Israelul prin punctele de trecere a frontierei, făcându-și pasaje prin gardul de securitate și apoi masacrând civilii întâlniți în cale. Femei, copii, bătrâni au picat secerați de gloanțele acestor brute posedate de demoni.
Au comis atrocități brutale și șocante care aproape că nici nu se pot descrie în cuvinte.
Apoi, dis de dimineață, într-un alt punct în apropierea gardului de securitate, un grup de islamiști au dat năvală peste tineri care participau la un festival de muzică și au început să-i secere fără milă. Se pare că peste 250 de tineri și-au pierdut viața în acest atac.
Nu doar atât, dar acești teroriști au dat buzna în casele oamenilor, au luat ostatici și s-au întors cu ei în Gaza. Acum liderii Hamas afirmă că vor începe să-i execute dacă Israelul continuă războiul împotriva lor.
Peste noapte, literalmente, Israelul se află în stare de război și unii comentatori afirmă că aceste evenimente sunt comparabile cu atacurile asupra Americii din 2001.
După cum arată lucrurile acum, probabil că va mai dura ceva până când lucrurile se vor liniști în zonă și cred că cel mai bun lucru care-l putem face acum este să ne rugăm pentru Israel și pentru palestinienii care au fost prinși la mijloc în toată nenorocirea asta și să-l descopere pe Isus ca și Mesia.
Chiar dacă evenimentele par scăpate de sub control, hai să ne aducem aminte că nimic nu-l ia prin surprindere pe Dumnezeu și că El este suveran peste istorie.
Te invit să citim împreună Psalmul 2 și să ne lăsăm încurajați de această viziune a domniei lui Isus pe pământ când va reveni în slavă ca și domn și judecător.
Psalmul 2
De ce se agită națiunile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte?
Regii pământului s-au ridicat cu toții, și conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând:
„Să Le rupem legăturile și să aruncăm funiile Lor de pe noi!“.
Cel Ce locuiește în Ceruri râde; Stăpânul Își bate joc de ei.
Apoi le vorbește în mânia Lui și-i îngrozește în furia Lui, zicând:
„Totuși, Eu L-am înscăunat pe Împăratul Meu peste Sion, muntele Meu cel sfânt“.
Voi vesti hotărârea Domnului: El Mi-a zis: „Tu ești Fiul Meu!
Astăzi Te-am născut! Cere-Mi și-Ți voi da națiunile ca moștenire
și marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier, le vei sfărâma ca pe vasul unui olar“.
De aceea, regilor, fiți înțelepți! Judecători ai pământului, primiți învățătură! Slujiți Domnului cu teamă și bucurați-vă tremurând!
Dați sărutare Fiului, ca nu cumva să Se mânie și să pieriți pe cale,
căci mânia Lui este gata să se aprindă!
Ferice de toți cei ce se adăpostesc în El!