Ranchiuna dăunează grav sănătății
Evanghelia după Matei
Oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății. - Isus Hristos (Matei 5:22)
În vechiul legământ, Dumnezeu a dat poporului Israel cu care era în legământ o lege divină prin Moise, o lege care reglementa relația cu Dumnezeu și relația cu aproapele. Pe scurt, toate poruncile care formează Legea lui Dumnezeu, pot fi cuprinse într-una singură:
„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Biblia, Luca din capitolul 10, versetul 27
Dacă prin Moise a fost instituit legământul cu poporul Israel, prin Isus Hristos, noul legământ este pentru toți cei ce cred în El. Poruncile din legea explicată de Isus în predica de pe munte pot reprezenta legile din noul legământ și se ocupă și acestea cu dragostea pentru Dumnezeu împletită cu dragostea pentru aproapele.
Cele două sunt inseparabile. Dragostea noastră pentru Dumnezeu se va manifesta nu doar în devoțiunea și închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu dar și în dragostea noastră pentru oameni.
Legea Împărăției
Legea explicată de Isus este legea Împărăției și ea ne învață puritatea interioară, a gândurilor și a motivațiilor noastre, nu doar o neprihănire exterioară, a comportamentului vizibil.
În primul rând, legea lui Isus se ocupă de caracterul nostru invizibil, confruntând păcatul care începe în gânduri, în inimă și care chiar dacă de multe ori nu este vizibil în fapte, el nu este mai puțin urât și întunecat. Însă chiar dacă oamenii nu pot să vadă gândurile și motivațiile noastre, Dumnezeu poate.
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul.
Biblia, Psalmul 139, versetele 1-4
Dar legea Împărăției nu ne judecă ci ne motivează să căutăm iertare pentru păcate. Isus nu a venit să ne condamne sau să ne judece ci să ne salveze.
Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
Isus Hristos - Biblia, Ioan capitolul 3, versetele 17-19
Singurii care sunt condamnați și se simt așa sunt cei ce nu cred că Isus poate să-i mântuiască de păcate și atunci nu primesc neprihănirea Sa în dar. Ei sunt condamnați pentru că rămân în întuneric, în păcatele lor, și nu vin la Isus să fie purificați.
Deci legea lui Isus îi învață calea neprihănirii adevărate pe cei ce au crezut în El dar cei ce nu au crezut sunt condamnați de ea.
În al doilea rând, legea lui Isus îi învață pe cei ce fac parte din Împărăție ce este, concret, o viață neprihănită, ocupându-se și de caracterul vizibil al copiilor lui Dumnezeu, de faptele lor. Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să trăiască după această lege și să o împlinească în viețile lor. Puterea de a trăi după legea lui Hristos vine de la Duhul Sfânt care locuiește în ei.
Mânia destructivă
Primul set de porunci discutate de Isus sunt referitoare la respectarea semenilor, respectarea bărbaților și femeilor cu care interacționăm. Cinstirea lui Dumnezeu e inseparabilă de respectarea aproapelui. Nu putem să Îl onorăm pe Dumnezeu și să fim lipsiți de respect față de aproapele nostru. Dacă vrem să fie primită închinarea pe care i-o aducem lui Dumnezeu, e necesar să îi tratăm cu respect pe semenii noștri.
Lipsa respectului pentru aproapele nostru se manifestă în desconsiderarea lui în inima noastră, apoi prin cuvinte și fapte care au menirea să-l rănească. Uciderea este la extremă pe spectrul lipsei respectului, dar acest păcat grav începe cu mânia împotriva aproapelui.
Ați auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu ucizi ; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.’ Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 21, 22
Cei din vechime, poporul Israel, sunt cei ce au primit de la Dumnezeu porunca de a nu ucide. Isus ne învață că păcatul omorului începe înainte să fie comis omorul. El începe cu mânia (ranchiuna) pe care o simțim față de semenii noștri. Mânia față de aproapele poate izvorî din invidie, competiție, mândrie, chiar ură.
Dacă am studia cu atenție exemplele de rivalități menționate în Biblie am observa că de multe ori ura celor care se mânie în astfel de relații vine din invidie, mândrie, egoism. Să ne aducem aminte de Cain și Abel, Iacov și Esau, Iosif și frații lui, Saul și David. Din scrierile apostolului Pavel aflăm că până și în biserica primară exista invidie, mândrie, egoism, competiție, certuri, răutate, păcate care au dus la diviziuni în biserică, și la multă suferință.
O mânie funcțională
Există o mânie corectă, funcțională, care ne poate împinge la fapte bune dacă e înhămată și folosită de Duhul lui Dumnezeu. E vorba de mânia împotriva păcatului (nu împotriva păcătoșilor). Ura împotriva păcatului ne poate motiva să trăim vieți curate din punct de vedere moral și să ne implicăm în proiecte inspirate de Duhul Sfânt, în folosul oamenilor, proiecte care pot să îi ajute pe oameni să devină mai buni și mai corecți.
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.
Biblia, Romani, capitolul 1. versetul 18
Dumnezeu se mânie împotriva păcatului și într-o zi își va revărsa cu putere mânia pe pământ pentru a distruge răul care se face în lume. Problema e că toți am păcătuit și dacă Dumnezeu ar fi să își reverse mânia de fiecare dată când greșim atunci de mult am fi toți oale și ulcele.
Dar Dumnezeu nu pedepsește imediat. De aceea, unii păcătoși au impresia că pot să își continue viața păcătoasă fără consecințe.
Dumnezeu ne învață că El are îndelungă răbdare, milă și har pentru păcătoși, dându-le timp să renunțe la viața lor păcătoasă și să vină la El pentru a primi iertare și putere de a trăi vieți curate.
Copiii lui Dumnezeu se aseamănă Tatălui ceresc. Chiar dacă se simt indignați de păcatul și răul care este afișat fără rușine pe toate gardurile, ei au răbdare și blândețe față de semenii lor, se roagă pentru ei, lasă iubirea supranaturală care a fost turnată în inimile lor prin Duhul Sfânt să se manifeste față de semenii lor prin răbdare, bunătate, respect.
Ei știu că deși co-există deocamdată cu toți rebelii, într-o zi păcatul va fi stârpit și cu el toți păcătoșii care au rămas în rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Gândul că rebelii vor fi pedepsiți, îi umple de compasiune pentru ei, și cu înțelepciune și inspirație de la Duhul Sfânt le spun și lor vestea bună a salvării de păcate pe care Isus a venit să ne-o aducă.
Mâniați-vă și nu păcătuiți
Mânia este o emoție inevitabilă, ea face parte din repertoriul emoțiilor pe care Dumnezeu l-a pus în noi. Ea poate fi utilă atunci când toată energia ei este canalizată înspre bine, în proiecte caritabile, spre exemplu. Dar mânia îndreptată împotriva oamenilor este destructivă, este disfuncțională, nu este aprobată de Dumnezeu, va fi pedepsită.
Când ne mâniem pe oameni ne așezăm într-o poziție de superioritate față de ei și pe ei îi punem într-o poziție de inferioritate în care ne este ușor să îi privim cu dispreț, să îi desconsiderăm, ba chiar să îi urâm. Isus ne învață că înaintea lui Dumnezeu toți oamenii sunt la fel de valoroși și ne mai învață că cei ce sunt superiori sau mari în ochii Lui sunt cei ce se smeresc și se coboară de pe piedestalul ego-ului lor pentru a îi sluji pe ceilalți.
Isus i-a chemat (pe ucenici) și le-a zis: „Știți că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, și mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.”
Biblia, Matei capitolul 20, versetele 25-28
Isus este exemplul nostru de smerenie. El s-a coborât din gloria cerească la noi pentru a ne ridica pe noi din păcate și ruină. Deși e cu mult mai mare și net superior nouă, El a devenit slujitorul oamenilor și jertfa pentru păcatele lor.
Așadar, din moment ce nimeni nu e imun la mânie ce e de făcut când ne mâniem?
„Mâniați-vă și nu păcătuiți.” Să n-apună soarele peste mânia voastră și să nu dați prilej diavolului.
Biblia, Efeseni capitolul 4, versetele 26, 27
Dacă se întâmplă să ne mâniem, e important să dăm atenție cât mai repede problemei care a dus la mânie și să nu amânăm reconcilierea cu semenii noștri, atât cât ține de noi.
Dacă este cu putință, întru cât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.
Biblia, Romani capitolul 12, versetul 18
Amânarea reconcilierii și iertării duce la ranchiună și resentimente care se pot transforma ușor în dușmănie și ură, care la rândul lor vor facilita exprimarea mâniei din nou și din nou producând suferințe noi în relații.
Resentimentele nu sunt dăunătoare doar semenilor împotriva cărora sunt îndreptate ci ele sunt distrugătoare în primul rând pentru cei ce le poartă. Ele ne predispun spre negativism și amărăciune cronică. Persoanele care poartă resentimente sunt neplăcute, greu de suportat, astfel ajung să fie evitate, respinse de ceilalți, lucru care duce la adâncirea negativismului, la izolare, depresie și anxietate.
Dacă am fost tratați prost sau jigniți, ce putem noi face e:
să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne mângâie, să ne ridice, să ne învețe ce să facem în această situație, în smerenie lăsând-ne învățați de El.
să ne aducem aminte că Dumnezeu ne iartă ori de câte ori ne mărturisim păcatele, ne dă milă și har. El știe din ce suntem făcuți, știe că suntem oameni și ne e foarte ușor să greșim. Să ne aducem aminte că toți oamenii vor greși pentru că natura umană e păcătoasă.
să ne aducem aminte că suntem chemați să iertăm, adică să Îi dăm mânia, ranchiuna, supărarea noastră lui Dumnezeu și să Îl lăsăm pe El să ne răzbune. Iertarea ne va face buni și generoși chiar cu cei care au fost răi cu noi.
Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întru cât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „‘Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.” Dimpotrivă, „dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci, dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui”. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.
Biblia, Romani capitolul 12, versetele 17-21
În concluzie,
Isus ne explică legea lui Dumnezeu care ne învață în primul rând puritatea interioară din gândurile și din inima noastră. Uciderea este un păcat vizibil condamnabil. Dar ce se ascunde în spatele uciderii: păcatul mâniei, al disprețului, al urii împotriva semenilor este și el condamnat de Dumnezeu.
Singura mânie corectă este mânia și ura împotriva păcatului, a răului care se face în lume. Mânia nu trebuie îndreptată asupra oamenilor. Când suntem tratați rău răzbunarea e a Domnului nu a noastră. A ierta înseamnă a-L lăsa pe Dumnezeu să ne răzbune și în loc să ne răzbunăm, să avem răbdare, milă, har așa cum face și Dumnezeu cu noi când păcătuim.