Printre cei care credeau că Isus fusese trimis de Dumnezeu pentru a instaura Împărăția Cerurilor pe pământ se numărau unii care — din perspectiva unui evreu religios — erau cei mai puțin potriviți să se apropie de Domnul.
Să ne gândim de exemplu la leprosul care L-a întâmpinat pe Isus când a coborât de pe munte. Datorită bolii sale, leprosul trebuia să stea izolat, la distanță de societatea oamenilor sănătoși.
‒ Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. […] Căci Eu n-am venit să-i chem pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.
- Isus Hristos (Matei 9:12, 13)
Dar Isus este Regele divin de care ne putem apropia cu toții, este Cel care îi primește pe toți cei care se încred în El — chiar și pe cei mai nevrednici.
Evanghelistul Matei, el însuși un fost trădător de țară, un colaborator al imperiului roman, ne prezintă lista scandaloasă a „netrebnicilor“ care au îndrăznit să se apropie de Isus și de care El s-a apropiat primindu-i cu brațele deschise.
Primul pe listă este leprosul, următorul, centurionul roman.
O autoritate sub Autoritate
În general, prezența romanilor în Israel era percepută de poporul evreu ca o mare pacoste. Evreii îi urau și se temeau de ei în același timp.
Centurionul roman era un om cu autoritate, comandantul a 100 de soldați romani. El era reprezentantul unui guvern opresiv care invadase poporul lui Dumnezeu și îl subjugase pentru a-i servi propriilor interese.
În plus, centurionul era un păgân, străin de legământul lui Dumnezeu cu Israel. Astfel, conform Legii lui Moise, el era necurat din punct de vedere moral și ceremonial din cauza practicilor sale, care includeau închinarea la dumnezei falși, consumul de carne necurată (de exemplu, carnea de porc care este infestată de paraziți) etc.
Cu aceste informații în minte, să citim relatarea lui Matei.
Când a intrat Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un centurion care L-a rugat și I-a zis:
‒ Doamne, slujitorul meu zace paralizat în casă și se chinuie cumplit!
Atitudinea tipică a unei puteri invadatoare față de poporul cucerit este una superioară și dominantă. Centurionul era cuceritorul, iar evreii erau poporul cucerit — supuși ai Romei, supușii lui, pe care îi putea folosi după bunul său plac.
Dar centurionul din relatarea lui Matei era unul neobișnuit.
În primul rând, din momentul în care se apropie de Isus, vedem în comportamentul și cuvintele lui o reverență și o smerenie care vine în contradicție cu puterea și statutul de care se bucura.
Având în spate autoritatea celei mai mari și mai puternice imperii omenești care existase până la acea oră pe pământ, centurionul se pleacă în fața Autorității divine a lui Isus. Recunoaște că autoritatea lui Isus e o autoritate mai mare decât a lui, o autoritate mai mare decât orice autoritate umană.
Îl roagă, adresându-I-se cu același titlu pe care leprosul îl folosise, titlul pe care romanii îl dădeau în exclusivitate împăratului lor.
În al doilea rând, preocuparea centurionului nu este una centrată pe propria persoană. Ruga lui nu este pentru sine ci pentru un slujitor din casa lui care îi era cu totul nefolositor fiind paralizat și în chinuri cumplite.
Un alt centurion probabil s-ar fi descotorosit repede de o astfel de povară. Cu siguranță avea la dispoziție o mulțime de oameni din care ar fi putut alege un înlocuitor.
O Autoritate sub autoritate
În acel moment, Omul învestit cu autoritatea divină de a instaura Împărăția Cerurilor pe pământ ar fi putut să-și asume rolul de Rege al regilor și Domn al domnilor — un rol pe care îl deținea și pe care centurionul roman l-a recunoscut — pentru a-i înlătura odată pentru totdeauna pe dușmanii poporului Său.
Dar la acea vreme misiunea lui Isus stabilită de Tatăl Său nu consta în răsturnarea guvernului roman, lucru care nu a fost înțeles de poporul Israel și care a dus în cele din urmă la lipsa credinței în Isus a majorității evreilor.
Isus a recunoscut în imperiul roman o împărăție pământească îngăduită de Dumnezeu în care Împărăția Lui spirituală avea să prindă rădăcini și avea să se răspândească până la marginile pământului. Până la vremea stabilită de Dumnezeu ca Împărăția de sus să dea la o parte o dată pentru totdeauna împărăția de jos ostilă poporului Său, Isus a rămas supus autorităților umane lăsate de Dumnezeu.
Căci Fiul Omului (Isus) a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.
- Isus Hristos (Marcu 10:45)
Misiunea lui Isus în vremea de atunci și până acum este aceea de a-i răscumpăra pe toți cei ce cred în El pentru a-i aduce în Împărăția spirituală a lui Dumnezeu. El a venit și pentru cotropitorii romani care au crezut în El. Și pentru ei a adus Împărăția cerurilor pe pământ.
Prin slujirea Sa plină de compasiune și dragoste divină Isus a reușit să îi facă pe mulți dintre dușmanii Săi cetățeni ai Împărăției cerurilor.
Isus i-a zis:
‒ Voi veni și-l voi vindeca (sluji).
Biblia, Matei 8:7
Stăpânul slujitor
Îl voi vindeca poate fi tradus prin „îl voi sluji“.
Smerenia stăpânului roman întâlnește smerenia Stăpânului ceresc.
Centurionul roman în slujba slujitorului său găsește în Isus pe Împăratul divin în slujba omenirii.
La ultima cină de Paște împreună cu ucenicii Săi, Isus i-a învățat prin exemplul personal ce înseamnă a fi mai mare peste toți. S-a încins cu prosopul și făcând munca cea mai de jos, a unui servitor, i-a slujit pe ucenici, spălându-le picioarele urât mirositoare și prăfuite (chiar și pe ale lui Iuda). La scurt timp după aceea, urma să le slujească din nou, dându-și viața pe cruce pentru a le-o salva pe a lor.
Cel mai mare între oameni, ne învață Isus, nu sunt cei ce domină asupra tuturor sau cei ce își exercită puterea impunându-și voința prin forță. Cel mai mare este cel ce se pune în slujba celorlalți, devenind servitorul lor, punând interesele lor deasupra propriilor interese, iubindu-i până la sacrificiu.
Deși Isus avea abilitatea de a-i domina pe oameni și de a-i forța să Îi facă pe plac, El a ales să nu folosească puterea mare pe care o avea în folosul Său ci în folosul celorlalți, slujindu-i.
Aceeași dragoste manifestată prin gestul de a atinge leprosul, se arată în promptitudinea lui Isus de a intra în casa centurionului pentru a-l sluji.
În cultura societății evreiești din acea vreme, ca reacție la traumele la nivel național trăite în captivitatea babiloniană și, ulterior, în lupta cruntă împotriva cuceritorilor greci, se înrădăcinase reticența de a păși în casa unui păgân — mai ales a unuia care se impusese ca stăpân în țara lor.
Acceptând să meargă în casa centurionului, Isus încălca norme sociale nescrise de la care evreii din vremea Lui nu se abăteau niciodată. A merge în casa centurionului era pentru ei o faptă la fel de șocantă ca cea de a atinge un lepros. Era de-a dreptul scandaloasă iubirea Lui pentru acești păgâni dușmani ai neamului evreiesc.
Ce înseamnă să îți cunoști locul
Dar centurionul, răspunzând, a zis:
‒ Doamne, nu sunt demn să intri sub acoperișul meu! Prin urmare, spune doar un cuvânt, iar slujitorul meu va fi vindecat! Căci și eu sunt un om sub autoritate și am soldați în subordinea mea. Când îi spun unuia: „Du-te!“, el se duce. Când îi spun altuia: „Vino!“, el vine. Iar când îi spun sclavului meu: „Fă asta!“, el face.
Biblia, Matei 8:8, 9
Centurionul își cunoștea locul.
Știa că în comunitatea evreilor în care era staționat nu era binevenit, dimpotrivă era privit cu resentimente și antipatie. Înțelegea de ce era exclus și nu nega faptul că evreii aveau dreptate să îl considere nedemn de prietenia lor. Era în cele din urmă un păgân și un dușman al lor.
Dar Isus era diferit de evreii obișnuiți.
În primul rând, Isus era un om extraordinar. Având în vedere puterile miraculoase de care dădea dovadă, era cu siguranță mai mult decât un simplu om. Centurionul, cu mintea îmbibată de mitologia romană, în care zeii pot coborî printre oameni sub formă umană nu avea o problemă să accepte divinitatea lui Isus.
În al doilea rând, dacă Isus era Dumnezeu, și cu siguranță era, ce diferit era de zeii capricioși și păcătoși ai romanilor. Cât de plin de compasiune și dragoste dezinteresată în slujba omenirii era acest Dumnezeu!
Atras de puterea mare cuplată cu iubire supranaturală a lui Isus, centurionul a îndrăznit să I se adreseze. El a crezut că Isus, fiind Dumnezeu putea printr-un cuvânt să vindece pe oricine chiar de la distanță.
Cuvintele lui Isus aveau autoritate, la fel cum ordinele pe care centurionul le dădea subordonaților săi aveau autoritate și produceau efectul dorit fără a fi necesară prezența sa directă.
O credință uimitoare
Isus a rămas uimit când l-a auzit și le-a zis celor care-L urmau:
‒ Adevărat vă spun că la nimeni în Israel n-am găsit atâta credință!
Și vă spun că vor veni mulți din Est și din Vest și se vor așeza la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția Cerurilor. Dar fiii Împărăției vor fi alungați în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!
Apoi Isus i-a zis centurionului:
‒ Du-te! Facă-ți-se după cum ai crezut!
Și slujitorul acestuia a fost vindecat chiar la ora aceea.
Biblia, Matei 8: 10-13
Credința centurionului l-a uimit pe Isus. L-a încântat încrederea pe care acest om străin de legământul lui Dumnezeu cu Israel o avea în El.
În acel moment fiii Împărăției erau evreii, poporul cu care Dumnezeu făcuse un legământ când i-a salvat din robia egipteană. Dar Împărăția pe care Isus a stabilit-o și Noul Legământ îi cuprindea nu doar pe evrei ci pe toți oamenii care cred în El din întreaga lume.
În prezent, mulți evrei nu cred în Isus. Domnul a profețit despre întunericul judecății care veni peste toți oamenii care au respins salvarea de păcate pe care El a venit să o aducă tuturor.
Printre acei oameni care vor plânge și vor scrâșni din dinți în întunericul de afară vor fi și din poporul ales care nu au crezut în Isus. Doar o rămășiță a poporului Israel va fi salvată în urma necazului mare care se va abate peste lume când Dumnezeu își va revărsa judecata împotriva răului care se face și împotriva celor care au rămas în tabăra celui rău.
Credința centurionului a adus bucurie lui Isus. El vedea în acest om mulțimile din toate națiunile pământului care cred în ziua de azi în El și care au fost făcuți demni de a fi incluși în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu.