Pocăit ca un fariseu

Evanghelia după Matei

Când a văzut pe mulți din farisei și din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare? Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.” - Ioan Botezătorul (Biblia, Matei capitolul 3, versetele 7,8)

Cine erau fariseii și saducheii?

Fariseii și saducheii făceau parte din clasa conducătorilor religioși ai poporului Israel în vremea lui Ioan Botezătorul și a lui Isus. Problema cu cei mai mulți dintre ei era că se considerau neprihăniți prin respectarea legii și a tradiției lor și deci, nu credeau că au nevoie de pocăință.

Însăși numele partidelor religioase cărora le aparțineau ne vorbesc despre felul în care se vedeau ei.

Fariseu vine de la cuvântul ebraic ce se pronunță „paraș” care înseamnă „separat, distinct”. Fariseii se vedeau ca fiind un grup select, separat de oamenii de rând. Ceea ce considerau ei că îi făcea speciali era puritatea trăirii lor în conformitate cu tradiția fariseică. Această tradiție consta în reguli făcute de ei pe baza poruncilor date de Dumnezeu lui Moise.

Numele grupării saducheilor înseamnă “cei neprihăniți“, din rândul lor erau preoții care slujeau la Templu în Ierusalim.

Atât Fariseii cât și Saducheii erau religioși, având mare grijă să respecte legile ceremoniale ale purificării. Poate că ei își închipuiau că botezul lui Ioan era o baie rituală asemănătoare cu cele pe care le făceau deja, așa că erau dispuși, având în vedere popularitatea lui Ioan Botezătorul și audiența mare de care se bucura, să o facă și pe asta, pentru orice eventualitate. Dar Ioan nu se sfiește să dezvăluiască publicului motivația pentru care acești oameni primeau botezul pocăinței.

Dar când a văzut pe mulți din farisei și din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?”

(Biblia, Matei capitolul 3, versetul 7)

Dar cum știa Ioan ce era în inima acestor conducători ai poporului?

Să ne aducem aminte că Ioan este fiul preotului Zaharia și probabil a avut mult de-a face cu ei pe când trăia în casa tatălui său. Cu siguranță în rândul preoților, Ioan a fost o excepție de la regulă, locuind în pustiu, având parte de o viață simplă, chiar ascetică. Liderii religioși ca el erau de regulă bogați și duceau o viață confortabilă.

Totodată, Ioan a fost umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale (Biblia, Luca 1:15). Duhul Sfânt dă discernământ spiritual oamenilor, poate să le descopere, atunci când consideră El necesar, ce e în inima oamenilor.

Neprihănirea fariseilor

Isus ne avertizează că neprihănirea fariseilor nu e suficient de bună pentru a intra în Împărăția cerurilor (Biblia, Matei 5:20). Ioan îi cheamă la pocăință adevărată, care este diferită de spectacolul religios pe care îl prezentau în fiecare zi, în care făceau tot felul de ritualuri religioase, dar în interior, în inima și sufletul lor, erau plini de necurăție, motivații putrede, ipocrizie, păcat.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase…

În câteva rânduri chiar Isus i-a confruntat pe farisei în public deoarece oamenii de rând care erau fascinați de acești conducători, trebuiau avertizați cum sunt cu adevărat ca să nu fie duși în rătăcire de ei. În plus, chiar ei aveau nevoie să fie scuturați și treziți la realitate. Iată câteva nemulțumiri pe care Isus le avea cu privire la farisei.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi închideți oamenilor Împărăția cerurilor: nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi mâncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi, de aceea veți lua o mai mare osândă. […]

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuie să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare. Fariseu orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție. Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi zidiți mormintele prorocilor, împodobiți gropile celor neprihăniți și ziceți: ‘Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.’ Prin aceasta mărturisiți despre voi înșivă că sunteți fiii celor ce au omorât pe proroci. Voi dar umpleți măsura părinților voștri!

Șerpi, pui de năpârci! Cum veți scăpa de pedeapsa gheenei?

(Biblia, Matei capitolul 23, versetele 13,14, 23, 25-33)

Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor…

Cum putem identifica o pocăință adevărată?

Noi oamenii nu vom ști vreodată ce se petrece cu adevărat în inima unui alt om și uneori nu suntem conștienți nici chiar de ceea ce se petrece în inima proprie și personală. Dumnezeu nu ne cere să aflăm ce gânduri sau intenții se ascund în mintea oamenilor și ce motivații se ascund în spatele faptelor lor. Aceasta e treaba Lui să le descopere și Duhul Său, cu lumina Sa, ne ajută să ne dăm seama de propriile noastre gânduri, intenții și motivații greșite nu pentru a ne face să ne simțim vinovați ci pentru a le corecta.

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul.

(Biblia, Psalmul 139, versetele 1-4)

Singurul mod în care putem știi dacă un om s-a întors cu sinceritate la Dumnezeu e din comportamentul lui, singura componentă observabilă a caracterului cuiva. Pocăința adevărată poate fi detectată din rodul/roadele cuiva.

Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: ‘Avem ca tată pe Avraam!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.

(Biblia, Matei capitolul 3, versetele 8-10)

Ioan se adresează prin aceste cuvinte fariseilor și saducheilor, conducătorii religioși ai poporului Israel, care practicau o neprihănire exterioară, o religiozitate, lipsită de pocăință adevărată.

Acești oameni erau mândri de descendența lor din Avraam, strămoșul poporului Israel cu care Dumnezeu a făcut un legământ prin care i-a promis că va binecuvânta acest popor ales de El și prin el toate națiunile pământului. Ioan le spune că proveniența din poporul lui Dumnezeu nu e o garanție împotriva mâniei viitoare care e judecata lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Extrapolând, putem afirma că urmașii credincioșilor, deși binecuvântați aici pe pământ datorită părinților lor, nu sunt protejați de mânia viitoare. Pentru a scăpa de mânia viitoare, adică de judecata lui Dumnezeu împotriva păcatelor, fiecare om trebuie să scape de propriile păcate.

Folosind metafora pomului, Ioan ne spune cum putem să identificăm o pocăință adevărată.

Putem evalua un pom după fructele pe care le face. Dacă fructele, partea vizibilă a calității pomului, sunt bune, atunci putem spune despre pom că e bun.

La fel, dacă partea vizibilă a caracterului unui om, comportamentul lui, faptele lui, sunt bune, putem spune despre acel om că a avut parte de o pocăință adevărată.

Așadar rodul/roadele sunt dovada pocăinței. Acestea sunt faptele bune făcute nu pentru a impresiona oamenii, ci pentru a-L onora pe Dumnezeu.

Dacă vrei să citești mai multe despre acest subiect al rodului/roadelor, iată un articol care se concentrează pe acest subiect. Și încă unul.

Poate pocăința să ne scape de mânia viitoare?

Pocăința este un pas bun înspre salvarea de mânia viitoare, chiar necesar. Pocăința presupune identificarea păcatelor, hotărârea de a renunța la ele și dorința de a trăi o viață în ascultare de Dumnezeu. Toate aceste lucruri fac parte din pregătirea pentru lucrarea lui Isus Hristos și a Duhului Sfânt în viața cuiva.

Chiar Ioan le-a spus tuturor:

Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, și eu nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.

(Biblia, Matei capitolul 3, versetul 11)

Ioan le vorbea despre Isus Hristos. El era Cel ce a venit după Ioan și care era mai puternic decât Ioan. Să ne aducem aminte, lucrarea lui Ioan era să pregătească inimile poporului pentru lucrarea pe care Isus Hristos urma să o facă.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

(Biblia, Ioan 3, versetele 16-18)

Isus Hristos a venit să ia păcatele noastre asupra Lui, cine crede în Isus primește prin credință Jertfa sa pentru păcate și astfel este făcut curat, spălat de păcate.

Pocăința nu ne spală de păcate, ea e mărturisire a păcatelor și o hotărâre de a nu mai păcătui. Isus Hristos ne spală de păcate.

Cine primește salvarea Lui de păcat este gata să primească Duhul Sfânt care ne dă puterea să trăim o viață în ascultare de Dumnezeu, o viață neprihănită.

În concluzie…

Fariseii și Saducheii prin mentalitatea pe care o aveau că ei deja sunt neprihăniți prin ținerea tradiției lor și prin băile ritualice pe care le făceau, nu erau candidați buni pentru mântuirea pe care Isus a venit să o aducă. Ei nu credeau că au nevoie de mântuire de păcate.

Cei ce cred așa ceva, nu primesc neprihănirea pe care Dumnezeu vrea să le-o dea prin Isus, se mulțumesc cu o neprihănire imaginară care îi va duce în cele din urmă la judecată, la focul care nu se stinge.