„Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” (Biblia, Matei 3:2)
Ce înseamnă pocăința
Mesajul lui Ioan Botezătorul era foarte simplu. Profetul îi pregătea pe oameni pentru venirea Împărăției, care era foarte aproape, spunându-le cum pot să fie gata pentru acest eveniment foarte important.
În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.”
(Biblia, Matei capitolul 3 versetele 1, 2)
Venirea împărăției, evidentă în primul rând prin venirea pe scena istoriei a lui Isus Hristos, era un eveniment care fusese anunțat de numeroși profeți de-a lungul istoriei poporului Israel, un eveniment care era așteptat de acei din popor care se încredeau în Dumnezeu. Este vorba despre guvernarea spirituală a lui Dumnezeu în primul rând în viața celor care cred și se încred în El.
Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate. Tu ai iubit neprihănirea și ai urât nelegiuirea” […]
(Biblia, Evrei capitolul 1, versetele 8, 9)
Modul în care poporul trebuia să se pregătească pentru venirea împărăției era printr-o schimbare a minții, prin pocăință. Cuvântul „pocăință” din limba română e o traducere a cuvântului grecesc „μετανοέω” care se pronunță „metanoeio” care înseamnă înnoire a minții în ce privește păcatul. În împărăția cerurilor păcatul nu este binevenit, este o pacoste care trebuie evitată, urâtă, denunțată. În împărăția întunericului de pe pământ păcatul e acceptat, dorit, plăcut, aplaudat.
Mintea noastră care e centrul gândirii, al motivațiilor, al sentimentelor noastre e îndrumată și informată de Împărăția cerurilor și de împărăția întunericului care sunt la ora actuală pe pământ. Sursa de încredere este cea care vine de la Dumnezeu, Creatorul nostru. La El este adevărul suprem și binele suprem.
„Doamne la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.”
Biblia, Ioan capitolul 6 versetul 68)
Atunci când ne lăsăm informați și îndrumați de dușmanul Lui și al creației Lui suntem pe o cale greșită care ne va duce în întuneric spiritual, departe de Dumnezeu. Știm din experiența lui Adam și a Evei și chiar din experiența noastră poate, cât de pervers este păcatul. Cum pare la început atât de plăcut și minunat dar ce gust amar, ce suferință, ce ruină se ascunde în ambalajul lui cu sclipici.
Ca să ne putem întoarce cu spatele la păcat așa încât transformarea de la nivelul minții, pocăința, să poată avea loc trebuie să știm adevărul despre ce e păcat, cum putem să aflăm ce este el și care e adevărata natură a păcatului.
Cum putem să cunoaștem ce e păcat și ce nu e
Cum putem cunoaște ce e păcat ca să ne luminăm în privința lui și să nu îl facem?
E foarte important să știm clar ce e păcat și ce nu e păcat. Isus a fost acuzat de păcate care, de fapt, nu erau altceva decât încălcarea unor tradiții omenești, nu păcate.
Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte. Și era o zi de Sabat când făcuse Isus tină și-i deschisese ochii. […] Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul.” Alții ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?”
(Biblia, Ioan capitolul 9 versetele 13, 14 și 16)
Pe de altă parte, ceea ce numește Scripturile ca fiind păcat, de exemplu păcatul curviei (relațiile sexuale înainte de căsătorie), poate fi considerat de lumea în care trăim ca fiind ceva bun, corect, legitim.
Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
(Biblia, Galateni capitolul 5, versetele 19-21)
Păcatul este încălcarea legii morale a lui Dumnezeu
Există trei modalități prin care Dumnezeu îi învață pe oameni ce este păcatul.
Prin conștiință - Dumnezeu a pus în noi Legea lui morală. Toți oamenii, indiferent ce religie au, învață de mici de la părinți că e rău să minți, să furi, să te porți nerespectuos cu părinții, să fii infidel în căsnicie etc.
Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege, și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele.
(Biblia, Romani capitolul 2, versetele 14, 15)
Cuvântul lui Dumnezeu ne învață ce este păcatul. În predica de pe Munte, consemnată de evanghelistul Matei în capitolele 5-7, Isus ne învață că păcatul începe înlăuntrul nostru, în mintea noastră, în gândurile, atitudinile pe care le avem cu privire la oamenii și lucrurile care ne înconjoară. În acea predică, Isus ne învață că mânia, ura, disprețul, dorințele sexuale nepermise (pofte), lipsa de respect, materialismul, invidia, ipocrizia, înșelătoria, mândria sunt păcate.
Convingerile personale din partea Duhului Sfânt cu privire la unele activități care ne pot duce în păcat. De exemplu, pentru unii oameni a bea alcool, chiar o cantitate mică, este ceva ce îi poate duce în păcat, adică în beție, la acte violente, păcate sexuale etc. Isus a schimbat apa în vin la nunta din Cana, deci nu vinul e problema ci beția.
Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.
(Biblia, Efeseni capitolul 5, versetul 18)
Păcatul e o pacoste pe capul omului
Așadar Dumnezeu ne atenționează pe diverse căi să stăm departe de păcat, deoarece păcatul este rău pentru noi. De ce?
Păcatul ne desparte de Dumnezeu și ne împinge într-un teritoriu periculos, în teritoriul dușmanului, unde cel rău ne opresează.
Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși (Isus) a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor.
(Biblia, Evrei capitolul 2, versetele 14, 15)
Păcatul aduce suferință, boală, ruină financiară, probleme de tot felul în viața păcătosului și nu doar în viața lui dar și în viața celor apropiați lui care sunt afectați de acele probleme.
„Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.” - cuvintele lui Isus pentru omul care a fost paralitic timp de 38 de ani
(Biblia, Ioan capitolul 5)
Păcatul este ca o boală contagioasă care infectează relații, familii, comunități, popoare. Uneori, pentru a opri răspândirea unei boli infecțioase este necesară o separare a celor sănătoși de cei bolnavi. Fără oameni sănătoși care se pricep să vindece bolnavi, o comunitate bolnavă va muri. (Vezi istoria distrugerii Sodomei și Gomorei în Biblie, cartea Geneza 19)
Deoarece păcatul este așa de grav, cei care își doresc să fie guvernați de Dumnezeu trebuie să își dorească să renunțe la el. De fapt, nici nu putem avea acces la Împărăția lui Dumnezeu dacă nu există în noi dorința de a renunța la păcat.
Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii din voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.
(Biblia, 1 Corinteni capitolul 6, versetele 9-11)
În împărăția lui Dumnezeu nu există păcat. Păcătoșii care își doresc să vină în Împărăție ajung să urască păcatul și chiar dacă uneori, din greșeală, mai fac păcate, le mărturisesc lui Isus și El e credincios și drept să ne ierte de păcate și să ne curețe de orice nelegiuire.
Isus a venit să rezolve problema păcatului ca să putem avea acces în Împărăția Lui.
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.
(Biblia, 1 Ioan capitolul 1, versetul 9)
Pocăința nu e aderarea la o sectă
Așadar pocăința nu înseamnă să aderi la „secta pocăiților” cum au fost numite în batjocură toate organizațiile și bisericile care nu sunt tradiționale (ortodoxe sau catolice) din România.
Conform Cuvântului lui Dumnezeu pocăința înseamnă o înnoire a minții, o întoarcere de la păcat către neprihănirea pe care Dumnezeu vrea să ne-o dăruiască în dar.
Pocăința înseamnă a crede că Dumnezeu are dreptate când ne spune că păcatul e o pacoste, că trebuie să renunțăm la el; înseamnă a crede definiția lui Dumnezeu despre păcat, nu a oamenilor
Pocăința face parte din pregătirea pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă vrem să fim guvernați de Dumnezeu, conduși de El, trebuie să fim gata să renunțăm la păcat.