"Până aici, Dumnezeu (iar) mi-a ajutat!"

As înfinge un steag în inima-mi de piatră…
As mai bate un tărus … ca în drumul abrupt al credintei,
să am de ce mă prinde, si să nu alunec iar când Diavolul mi-o cerne…

Dumnezeu rămâne credincios – parcă prea credincios;
EU, rup legamântul, mă port ca o curvă, si le las toate baltă când e vorba de… putină credintă.
Eu îmbibat de necredintă si păcat…

Mi-am luat si licenta. Cu note la care mai mult visam decât să cred.
Într-o perioadă în care mai degrabă m-as astepta să culeg roadele îndepărtării de Dumnezeu, cu vârf si îndesat, si pe plan profesional, El vine cu mine:
E luminita de la capătul tunelului întortocheat si întunecos.
Eram stresat, îngrijorat, si n-o vedeam. Când s-o ajung, parcă se stinge.
E Unul care o tot stinge…
Curand vor trece si emotiile bucuriei,
si-ncepe alt tunel…

Mă-ntreb: ce-i viata? Ce sunt eu?
Orbul din nastere care bat pasul pe loc orbecăind continu, si nu mă vindec nicicând…

Daca-as putea să adun toate astea laolaltă, si să fac din ele stâlpi de aducere aminte,
mai mari si mai mici,
Mi-aş ridica ceva pe dinăuntru:
Un Templu viu,
si o Credintă…

Autor: laspin