La Muntele Sinai, Dumnezeu a încheiat un legământ cu poporul Israel, pe care îl salvase din sclavia egipteană, alegându-l să fie poporul Său dintre toate națiunile pământului.
Prin acest legământ, Dumnezeu a promis poporului Său ales protecție și binecuvântări condiționate de îndeplinirea de către acesta a obligațiilor/poruncilor consemnate în Legea divină. (Deuteronomul 30)
Necredincioșia poporului legământului față de Dumnezeu, evidentă prin încălcarea poruncilor Sale, a adus blesteme în loc de binecuvântări.
Așadar era important ca poporul legământului să cunoască Legea lui Dumnezeu pentru a o împlini.
Pe vremea lui Isus, Legea era studiată de către experții în domeniu — cărturarii, cunoscuți și sub numele de învățători ai Legii. Cărturarii se ocupau nu doar cu studiul, ci și cu interpretarea și transmiterea învățăturii Legii. Erau foarte respectați în societatea evreiască fiind deseori consultați în chestiuni legale și religioase iar interpretarea lor a Legii era considerată definitivă.
După ce a terminat Isus de spus aceste cuvinte, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui, căci El îi învăța ca Unul Care are autoritate, nu cum îi învățau cărturarii lor.
Deși prin munca lor meticuloasă de copiere a textului Legii au asigurat transmiterea textului divin la generațiile următoare, cărturarii au greșit prin accentuarea excesivă a tradițiilor— adică a regulilor și ritualurilor pe care ei le-au elaborat pentru a explica și a pune în practică poruncile lui Dumnezeu. Importanța exagerată acordată tradițiilor și ritualurilor a dus la neglijarea sau chiar anularea sensului mai profund al poruncilor lui Dumnezeu.
Prin predica de pe munte, Isus aduce în prim plan spiritul Legii lui Dumnezeu tocmai ceea ce cărturarii au dat la o parte prin învățătura lor.
Ce dădea autoritate învățăturii lui Isus
În primul rând prin simplul fapt că era fidelă Cuvântului lui Dumnezeu, transmițând înțelesul adevărat al poruncilor, învățătura lui Isus avea autoritate fiind net superioară eforturilor de interpretare ale cărturarilor.
În al doilea rând, autoritatea învățăturii era dată de Cel care transmitea învățătura. El era Dumnezeu Cuvântul în trup de om, Autorul Legii divine.
În al treilea rând, învățătura lui Isus avea autoritate deoarece El nu doar îi învăța pe alții Legea Împărăției ci o practica El însuși într-un mod desăvârșit, fiind fără păcat. El a venit să împlinească pe deplin Legea lui Dumnezeu. (Matei 5:17-20)
Numeroasele reguli inventate de cărturari pe baza Legii lui Dumnezeu — care constituiau tradiția — erau ca niște poveri grele pe care le puneau pe umerii celor mulți, dar pe care ei înșiși nu erau dispuși să le poarte. (Luca 11:46) Prin legalismul lor care sufoca viața spirituală adevărată ei închideau accesul oamenilor în Împărăția lui Dumnezeu. (Luca 11:52)
Isus a ignorat tradițiile religioase ale cărturarilor, ceea ce i-a atras ura conducătorilor religioși ai sectei fariseilor, din care făceau parte mulți dintre ei. Tradiția era la fel de importantă pentru farisei ca și Legea lui Dumnezeu, și atunci pentru ei încălcarea tradiției era echivalentă cu încălcarea Legii divine a lui Dumnezeu. Deoarece Isus încălca tradițiile religioase — de exemplu, vindecând în ziua de Sabat — fariseii îl considerau un păcătos. (Ioan 9:24)În al patrulea rând, autoritatea lui Isus venea din ascultarea și supunerea Lui față de autoritatea Tatălui.
Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. - Isus Hristos
Biblia, Ioan 4:34
Isus și-a împlinit misiunea pe pământ în conformitate cu planurile, programul și voia lui Dumnezeu. El a acceptat calendarul hotărât de Tatăl și modul Lui de a face lucrurile chiar dacă la finalul lucrării Sale pe pământ voia Tatălui a fost ca El să bea paharul suferințelor și să moară pe cruce. (Luca 22:42)
Isus a făcut voia Tatălui când a intrat în apa botezului, când a mers în pustie condus de Duhul pentru a fi ispitit de diavolul, când Și-a chemat ucenicii să Îl urmeze, când a călătorit prin Galileea transmițând învățătura Sa oamenilor, proclamând Evanghelia și vindecând boli fizice și spirituale. (Matei capitolele 3, 4)
El nu a preluat controlul lucrării promovând inițiative personale. În poziția de Fiu al lui Dumnezeu, Isus a ascultat în mod desăvârșit de Tatăl și s-a lăsat condus de El în tot ce a făcut.
Mai mult, lucrările extraordinare pe care Isus le făcea, abilitatea Sa supranaturală de a vindeca dădea greutate și autoritate Cuvântului Său.
Uimirea mulțimii
mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui, căci El îi învăța ca Unul Care are autoritate, nu cum îi învățau cărturarii lor
Învățătura lui Isus cuplată cu puterea Lui supranaturală a atras deseori uimirea mulțimii care Îl urma peste tot. Deseori oamenii care Îl ascultau și care Îl priveau, chiar și ucenicii, se întrebau cine poate fi acest Om extraordinar.
Uimirea mulțimii cu privire la învățătura lui Isus se datora deseori unei disonanțe cognitive din mintea ascultătorilor. Ei erau nedumeriți și nu puteau împăca ceea ce era Isus în aparență cu ceea ce demonstra cu autoritate că este. (Marcu 6:2)
Cel care îi învăța, în ochii lor, era un tinerel de vreo 30 de ani, fiul unui tâmplar care nu frecventase niciodată școli teologice și nu studiase în academiile prestigioase ale vremii. El nu era un cărturar de seamă cu zeci de ani de experiență în studiul Legii divine. Și cu toate acestea, învățătura lui Isus era extraordinară, avea autoritate mai mare decât a învățătorilor cu experiență ai poporului.
Mai mult, e bine știut faptul că aspectul uman al lui Isus care acoperea ca un văl identitatea Lui de Dumnezeu a constituit adesea un obstacol în calea încrederii oamenilor în El. (Matei 13: 53-58)
De exemplu, să ne aducem aminte cum ucenicul Petru care era mai în vârstă în ani pământești decât Isus, mereu avea tendința să Îl corecteze, să Îl domine, chiar să Îl apere.
Isus i-a descoperit lui Petru pe Muntele Transfigurării cine este El cu adevărat. Ucenicul chiar L-a auzit pe Dumnezeu cu acea ocazie spunându-i să asculte de Isus care era Fiul Său. (Matei 17:1-5)
Apoi, în grădina Ghetsimani, când Petru a scos o sabie să Îl apere pe Isus de gărzile Templului, Domnul i-a spus că are la dispoziție douăsprezece legiuni de îngeri care I-ar fi venit în ajutor dacă ar fi cerut asistența lor. (Matei 26:51-53)
Puterea lui Isus
Isus a mers de bună voie la cruce pentru a ne salva de păcate. El nu a fost o victimă a cruzimii romanilor sau a mașinațiunilor malefice ale conducătorilor religioși evrei.
Ca om părea că era slab și neajutorat dar, în realitate, El își ținea în frâu puterea mare pe care o avea la dispoziție de dragul păcătoșilor.
Prima parte a misiunii Lui pe pământ a fost să-i caute și să-i găsească pe cei pierduți, să vindece trupurile și sufletele bolnave care aveau nevoie de El, să îi salveze pe păcătoși. El nu să îi condamne și să îi distrugă sau să-i forțeze să I se supună printr-o revelație zdrobitoare a gloriei pe care o avea ca Dumnezeu. (Luca 19:10, Ioan 3:16-18)
În primul rând El și-a folosit puterea și autoritatea pentru a inaugura perioada de har în care tuturor oamenilor li se oferă în dar pacea cu Dumnezeu, salvarea de păcate.
Când va reveni pe pământ, a doua oară, El va aduce dreptatea și Își va folosi puterea pentru a distruge tot răul care poluează pământul și cu el, pe cei care sunt de partea răului care se vor ridica împotriva Lui în loc să primească darul împăcării cu Dumnezeu. (Apocalipsa 19:11-21)
Lucrarea lui Isus făcută cu toată autoritatea pe care a avut-o ca Dumnezeu Cuvântul Întrupat a produs în cele din urmă credință în cei care cu sinceritatea și-au deschis inimile pentru a învăța de la Isus și pentru a împlini cuvintele Lui.
Ochii spirituali ai celor care au trecut de la uimire la încredere în El au fost deschiși pentru a vedea dincolo de umanitatea lui Isus, divinitatea Lui.
Fiecare din noi azi putem citi învățătura lui Isus, iar când facem acest lucru de fapt petrecem timp cu El. E o învățătură vie care produce uimire și în ziua de azi pentru că are autoritatea divină a lui Dumnezeu.
Să lăsăm uimirea pe care o simțim în prezența Lui să producă încredere în Cuvântul Lui și credință în Isus, Cuvântul Întrupat.