Când Isus a intrat pe scena istoriei, doar o rămășiță din poporul lui Dumnezeu se afla pe teritoriul lor ancestral și ea era subjugată de imperiul roman și guvernată de conducători aserviți lui. Rămășița din vremea lui Isus aștepta împlinirea profețiilor despre Împărăția lui Dumnezeu care urma să fie instituită de Împăratul ales de Dumnezeu peste toate națiunile pământului. Isus este acel Împărat așteptat, El e Hristosul sau Mesia.
Adresându-se candidaților la Împărăția cerurilor în predica de pe munte, Isus le dă legea acestei Împărății. Nu e legea veche care s-a aplicat pe teritoriul unei națiuni în care toți practicau încrederea în Domnul și închinarea la singurul Dumnezeu adevărat. E o lege nouă care se aplică în actuala Împărăție spirituală a lui Dumnezeu, o împărăție formată din oameni din toate națiunile pământului care cred în Isus, o împărăție răspândită în toată lumea.
Nu vă împotriviți celui ce vă face rău
Într-o lume căzută în păcat în care cetățenii Împărăției trăiesc alături de supușii întunericului, ce e de făcut atunci când cei răi sunt mai puternici și în poziții de autoritate în care pot să îi facă pe copiii lui Dumnezeu să sufere pe nedrept?
Ați auzit că s-a zis: ‘Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.’ Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 38-42
Guvernanții romani erau, cu puține excepții, o prezență opresivă pentru poporul Israel. Oamenii de rând, fără protecție sau influență, erau la discreția acestora – adesea folosiți și asupriți.
Isus le-a poruncit celor din Împărăție să nu se împotrivească celor răi care îi conduceau deoarece aceștia puteau merge până la a le lua viața celor ce li se opuneau. În acel context, Legea răzbunării – „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” – nu mai era aplicabilă. Credincioșii trăiau sub o autoritate opresivă, iar spiritul noii Împărății cerea o altfel de reacție.
Dacă asupritorii le fac un rău sau o nedreptate, oamenii Împărăției nu au voie să se răzbune sau să răspundă în același fel. Legea răzbunării drepte trebuie, pentru o vreme, să cedeze locul legii iubirii divine a lui Isus – o iubire care nu răsplătește răul cu rău.
Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi, cât și față de toți.
Biblia, 1 Tesaloniceni capitolul 5 versetul 15
Însuși Isus S-a supus acestei legi, deși ar fi putut, pe drept, să-i pedepsească pe cei care L-au persecutat. A ales însă să nu judece – încă – marea nedreptate care I s-a făcut atunci când a fost arestat, umilit, torturat și răstignit.
Dragostea profundă a Domnului pentru oameni și răbdarea Sa față de ei sunt virtuțile prin care a câștigat inimile credincioșilor Săi. El a preferat să sufere, în loc să se răzbune, pentru ca noi toți să avem șansa de a fi iertați și primiți de Dumnezeu.
Pentru că Isus a ales să nu folosească puterea imensă pe care o avea ca să se răzbune, mulți L-au perceput greșit – ca pe un om simplu, lipsit de apărare, care putea fi ușor înlăturat de dușmanii Săi numeroși și influenți.
Cine este acest Om?
Iată spre exemplu un incident în Nazaret, locul unde a crescut Isus, incident pe care evanghelistul Luca îl consemnează în Evanghelia sa. Comunitatea din Nazaret Îl cunoștea pe Domnul ca fiind fiul lui Iosif, tâmplarul. Furia lor împotriva lui Isus ale cărui cuvinte i-a ofensat foarte tare, dă în vileag percepția lor eronată a identității Mântuitorului.
Toți cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie. Și s-au sculat, L-au scos din cetate și L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor și a plecat de acolo.
Biblia, Luca din capitolul 4 versetele 28-30
Înfățișarea de om al lui Isus i-a făcut pe mulți să Îl subestimeze. Chiar Petru, care probabil era cel mai în vârstă din cercul ucenicilor apropiați ai lui Isus, se simțea îndreptățit să Îl certe și să Îl contrazică pe Isus uneori. Când gărzile de la Templu au venit să Îl prindă pe Isus și să Îl aresteze, Petru a vrut să Îl „apere” pe Domnul cu o sabie. Isus i-a adus aminte că El nu e fără apărare, doar pare că e.
Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
Biblia, Matei capitolul 26, versetul 53
Isus avea oricând la dispoziție douăsprezece legiuni de îngeri – adică peste 60.000 de războinici cerești – care ar fi putut interveni în favoarea Lui în orice moment. Totuși, a ales să nu îi cheme.
Dacă citim în Apocalipsa, capitolul 19, de la versetul 11 până la final, Îl vedem în viitor venind ca Judecător și Rege, distrugând cu sabia Cuvântului Său – singur – marile armate adunate împotriva Lui în valea Meghido.
Noi, care avem privilegiul de a-L privi pe Isus prin perspectiva Scripturilor, zâmbim îngăduitor când citim despre greșelile celor din preajma Lui. Și totuși, nu ni se întâmplă și nouă atât de ușor să uităm cine este cu adevărat Dumnezeu și să uităm să-I oferim respectul care I se cuvine?
Pentru oamenii care L-au întâlnit pe Isus pe pământ, El părea a fi un om ca toți ceilalți. Dar Isus era mult mai mult decât ce părea a fi. El este Om și Dumnezeu.
De multe ori, ucenicii au fost martori ai puterii dumnezeiești a lui Isus în acțiune, iar reacția lor firească a fost una de mirare. Cum putea acest Om să facă asemenea minuni?
Abia după nenumărate experiențe – când L-au văzut stăpânind natura, alungând duhuri rele, vindecând boli – au început să înțeleagă că Învățătorul lor nu era doar un om. Treptat, au ajuns să recunoască: El este, de fapt, Dumnezeu.
Isus și-a descoperit identitatea de Dumnezeu celor care au crezut în El, ucenicilor, dar pentru toți ceilalți El a rămas ascuns după fațada unui simplu om care la vremea hotărâtă de Dumnezeu nu s-a împotrivit răului.
Poate că dacă nu și-ar fi ținut în frâu puterea mare pe care o are, asupritorii Lui nu ar fi avut nici o șansă la mântuire.
Să ne gândim, spre exemplu, la Saul care i-a persecutat pe creștini și a participat la omorârea primului martir al bisericii, Ștefan. Dacă Domnul s-ar fi răzbunat împotriva asupritorului Său Saul și i-ar fi aplicat legea „viață pentru viață” nu l-am fi avut pe apostolul Pavel a cărui învățătură inspirată de Duhul Sfânt a devenit Scriptură pentru milioane de credincioși de pretutindeni, din toate timpurile.
Așadar, copiii lui Dumnezeu sunt îndemnați să nu se răzbune ci mai degrabă să Îl lase pe Dumnezeu să îi răzbune.
Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „‘Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.”
Biblia, Romani capitolul 12 versetul 19
Copiii lui Dumnezeu Îl au de partea lor pe Dumnezeu. Cei ce îi tratează rău neîntemeiat de fapt lovesc în Dumnezeu și se pun cu El. Domnul care cunoaște totul în cele mai mici detalii despre fiecare om se va ocupa de fiecare cu dreptate la vremea hotărâtă de El. Putem avea încredere în El că va face dreptate.
Aparent slabi
Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Păziți-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor și vă vor bate în sinagogile lor.
Din pricina Mea, veți fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților, ca să slujiți ca mărturie înaintea lor și înaintea neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veți spune, căci ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
Fratele va da la moarte pe frate-său, și tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinților lor și-i vor omorî. Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți într-alta. Adevărat vă spun că nu veți isprăvi de străbătut cetățile lui Israel până va veni Fiul omului.
- Isus Hristos (Biblia, Matei capitolul 10, versetul 16-23)
În aparență, credincioșii care trăiesc în persecuție sunt asemeni unor oi în mijlocul lupilor. Ei par atât de slabi, atât de lipsiți de apărare, la cheremul oamenilor răi care îi persecută.
Și totuși, Duhul Tatălui este în ei și vorbește prin ei. Dumnezeu, Duhul Sfânt, este alături de copiii Săi și are o putere imensă. Însă rodul Duhului e dragostea divină – o dragoste supranaturală, care se jertfește pentru mântuirea păcătoșilor.
De ce a îngăduit Dumnezeu ca biserica Sa să fie persecutată la începuturile ei și chiar până în ziua de azi în unele locuri din lume? Răspunsul lui Isus consemnat de Matei e foarte clar.
Din pricina Mea, veți fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților, ca să slujiți ca mărturie înaintea lor și înaintea neamurilor.
Cu alte cuvinte, persecuția a fost oportunitatea prin care oamenii răi care au asuprit biserica - acei demnitari și conducători, călăii lor și publicul care se aduna să privească spectacolul persecuției - au putut să audă și să vadă și ei mărturia bisericii despre Isus.
De ce a îngăduit Domnul ca biserica Lui să fie mereu pe fugă din cauza persecuției?
Din nou, răspunsul e sugerat în cuvintele lui Isus.
Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți într-alta. Adevărat vă spun că nu veți isprăvi de străbătut cetățile lui Israel până va veni Fiul omului.
Fugind din loc în loc pentru a scăpa de răul pe care asupritorii îl plănuiau împotriva lor, credincioșii răspândeau lumina Împărăției pretutindeni pe unde ajungeau.
În mijlocul persecuției, Biserica a crescut semnificativ și s-a extins în toată lumea. Mărturia ei, atitudinea smerită dar demnă, precum și dragostea supranaturală izvorâtă din prezența Duhului Sfânt au făcut-o accesibilă și atrăgătoare pentru oameni din toate categoriile sociale, în fiecare comunitate unde a ajuns.
Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui (judecata), cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.
Biblia, 2 Petru capitolul 3, versetul 9
Dumnezeu a făcut Împărăția Lui să crească foarte mult în ciuda răului care e în lume. El va aduce judecata Sa dreaptă asupra acelor răi care nu au primit harul Lui ci i-au întors spatele în rebeliunea lor.
Dar până atunci, biserica este chemată să proclame iubirea Lui Dumnezeu și să o arate prin purtarea ei plină de bunătate supranaturală izvorâtă din Duhul Sfânt.
În concluzie,
Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să nu întoarcă rău pentru rău, să nu se împotrivească celor ce le fac rău, adică să nu se răzbune pe ei pe principiul „după faptă și răsplată”. Dacă pot să plece din locul persecuției, să o facă, iar dacă nu pot, să rămână credincioși Domnului în locul în care sunt și astfel să fie o mărturie pentru persecutorii lor.
Cât timp a fost pe pământ și Isus a ales să nu Îi pedepsească pe cei răi. Chiar dacă în aparență era vulnerabil în calitate de om, avea la dispoziție o putere de distrugere foarte mare ca Dumnezeu, o putere pe care nu a manifestat-o împotriva persecutorilor Săi. A fost dispus să sufere pentru a câștiga prin dragoste, nu prin forță, cetățeni pentru Împărăție.
Copiii lui Dumnezeu par și ei a fi slabi și fără protecție în această lume căzută în păcat, par a fi la cheremul celor răi. Dar ei poartă în ei înșiși pe Dumnezeu Duhul Sfânt care se manifestă prin dragoste divină pentru cei din jur. Nu forța sau puterea lor ci dragostea divină a Duhului Sfânt în ei atrage în Împărăție oameni din toate păturile sociale.