Împotriva Curentului
Am auzit multe predici de-a lungul timpului în care am fost sfătuit sa înnot împotriva curentului, împotriva valorilor lumii in care trăiesc. De fiecare dată mi s-a parut o idee grozavă. Acum însă nu mai sunt atât de sigur că a înnota împotriva curentului e o idee așa de bună.
Să mă explic.
Recent, am terminat de citit o carte superbă, „Zvonuri dintr-o altă lume”, scrisă de Philip Yancey. În carte ni se aduce aminte despre faptul ca noi trăim, simultan, în două lumi la fel de adevărte – pe Pământ și în Împărăția lui Dumnezeu. De-a lungul existenței noastre în lumea vizibilă, pe Pământ, cred că la un moment dat, toți oamenii experimentează, cel puțin odată în viața lor, un fel de conexiune inexplicabilă cu o altă lume. De cele mai multe ori, „conexiunea” durează doar câteva secunde și chiar dacă dispare, rămâne parcă, o amintire a unor tărâmuri neștiute dar familiare, care ne fac să ne privim existența cu alți ochi.
La un moment dat, autorul se întreabă, dacă nu cumva lumea din care auzim aceste zvonuri nu este cumva adevărata lume în care ne ducem existenta și dacă nu cumva, valorile pe care Isus le afirmă în predica de pe munte nu este de fapt standardul pe care ar trebui să îl adoptăm, dacă vrem să fim împliniți în lumea asta. Sunt șanse mari, ca Creatorul nostru să știe mai bine ce este bine pentru noi.
Gândindu-mă la asta, mi s-a înfiripat gândul că de fapt, lumea înnoata împotriva curentului. Toate valorile ei sunt sucite, aducătoare de necaz și ineficiente. Vedem în jurul nostru ce roade are acest înnotat – războaie, săracie, promiscuitate, egoism, crimă, înșelătorie. Nu poate ăsta sa fie standardul. Nu are nici o logică!
M-am luminat la acest gând. Știu că este doar o chestiune de semantică, dar cred eu că e o încurajare foarte mare pentru a-ți trăi viața după valorile Mântuitorului.
După ce iți dai seama că de fapt nu tu ești pe “invers”, parcă începe să ți se facă milă și să începi să ai compasiune pentru atâția oameni care se chinuie să trăiasca împliniți, și care caută disperați, o fericire la care nu se poate ajunge decât printr-o schimbare radicală de direcție.
Si dacă cumva, pe calea Domnului, te-au prims la înghesuială cei din direcția opusă, nu uita, nu doar că e greu, dar e imposibil, să găsești ceea ce cauți dacă nu cauți unde trebuie.