Împărăția cerurilor este guvernarea oamenilor de către Dumnezeu. Regele care a venit să aducă pe pământ Împărăția cerurilor este Isus Hristos. Titlul de „Hristos” (în ebraică Mesia) al lui Isus înseamnă Împărat, Rege, Domn ales de Dumnezeu pentru a conduce. Așadar Isus Hristos este Regele ales de Dumnezeu pentru a conduce întreg pământul.
La început Dumnezeu a condus omul
Dumnezeu a creat Pământul ca să fie condus de om pe care l-a făcut după chipul și asemănarea Lui, adică, printre alte abilități, și aceea de a conduce creația lui Dumnezeu.
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.”
(Biblia, Geneza capitolul 1, versetul 26)
La început, după ce a fost creat, omul era într-o relație armonioasă cu Dumnezeu, în care omul, creatura lui Dumnezeu, se supunea Creatorului său și coopera în acord cu voia Lui. Dumnezeu l-a pus pe om într-o grădină minunată, grădina Edenului, pe care omul trebuia să o lucreze și să o păzească.
Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească.
(Biblia, Geneza capitolul 1, versetul 15)
Restricția la început
Exista o restricție pusă de Dumnezeu în acea grădină și anume omul nu avea voie să acceseze o cunoaștere care era la îndemâna lui, chiar acolo în grădină, cunoașterea binelui și a răului. Dumnezeu a poruncit așa poate pentru că omul nu avea nevoie să știe ce e binele și răul, sau mai bine zis, să știe care e diferența dintre aceste două concepte. Adam și Eva experimentau în acel loc binele perfect, binele suprem, nu aveau nevoie să cunoască răul. Dumnezeu știa mai bine ce e mai bine pentru creatura Sa și aștepta ascultarea și supunerea omului.
Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.”
(Biblia, Geneza capitolul 2, versetele 16,17)
Pentru a asculta de Dumnezeu e nevoie să ne încredem în El, să credem că ne vrea binele, că ne iubește, că limitele pe care ni le pune nu sunt pentru a ne opri să experimentăm ceva bun ci sunt o protecție împotriva răului. Răul produce inimi frânte, relații rupte, boală, suferință, moarte. Când încălcăm limitele pe care ni le pune Dumnezeu, putem fi siguri că mai devreme sau mai târziu vom suferi.
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit…
(Biblia, Romani 5, versetul 12)
Așa s-a întâmplat cu Adam și Eva. Ei au păcătuit, au crezut că limita pe care Dumnezeu le-a pus-o îi împiedica de la a deveni mai mult, de la a avea plăceri nebănuite. Cunoașterea interzisă a răului a devenit pentru ei o cunoaștere ispititoare, promițătoare de experiențe minunate. Dar de unde le-a venit lor ideea asta? Era o minciună. Știm întâmplarea, și putem să o citim în Geneza în primele capitole.
Atunci, șarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veți muri, dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”
Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el.
(Biblia, Geneza capitolul 3, versetele 4-6)
Consecința păcatului
Una din consecințele neascultării lui Adam și Eva a fost știrbirea statutului privilegiat de stăpâni peste creație pe care l-au primit la început. Păcătuind, încălcând porunca lui Dumnezeu, fără să realizeze ei au devenit din stăpânii creației, robii păcatului, iar autorul păcatului original, diavolul, o creatură spirituală rebelă, a preluat comanda.
Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o. Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii.
(Biblia, Romani capitolul 6, versetele 16-18)
Acum, datorită păcatului care e înscris în ADN-ul omului, nici un om după Adam nu a putut să se reabiliteze, iar păcatul a adus răul în creația perfectă a lui Dumnezeu: blestem, suferință, boală, moarte.
Prima promisiune a Împărăției cerurilor și împlinirea ei
Chiar după ce au păcătuit Adam și Eva, Dumnezeu i-a promis ispititorului că va veni Sămânța femeii, Isus Hristos, care îi va zdrobi capul.
„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta (Sămânța femeii) îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.”
(Biblia, Geneza capitolul 3, versetul 15)
Venirea lui Isus Hristos în lumea noastră a însemnat venirea pe pământ a Împărăției cerurilor. Dumnezeu L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, Om și Dumnezeu, pentru a lua înapoi ceea ce omul a risipit în grădina Edenului și pentru a zdrobi capul șarpelui.
În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.”
(Biblia, Matei capitolul 3, versetele 1,2)