Hotul de timp

Suna telefonul dis de dimineata si nici nu apuc bine sa ma spal pe dinti ca trebuie sa ies rapid din casa. Ma urc in masina, si pe drum, imi ascult mesajele de pe voice mail. Of, iar am o mie si o suta de treburi de rezolvat, sedinte peste sedinte! Oh, in seara asta avem grup de partasie – vai, cum de am uitat! Am sa-i sun sa nu ma astepte. Sunt prea multe de facut, viata e prea stresanta, salariile sunt mici, copii merg la scoala si daca nu lucrez ceva in plus nu ma descurc.

Se face ora 12. Ora 1. Ora 2. Oh, trebuie sa mananc, dar nu am timp – dau o fuga pana la fast food si imi rezolv problema. Of, iar am uitat sa dau telefon sa le spun ca nu ma duc. Ok, acuma ii sun. 

Ora 5 PM. Uff, bine ca am terminat, dar n-am avut nici un spor astazi. Mi-ar placea sa mai stau putin dar ma asteapta ceilalti. Si maine e o zi. 

Ora 6 PM (lucrez din greu la celalat birou) – oare ce fac cei de la grup, se gandesc si la mine? Oh, whatever, n-am ce face, nu cred ca ma mai pot duce la grupul lor, si asa nu-mi place de cutare ca prea vrea sa iasa in evidenta. Si nici de cutare pentru ca are parca ceva cu mine. Stii ceva? Ce imi trebuie mie grup? E suficient sa ma duc la biserica. Asa fac, nu le mai zic nimic. Pur si simplu ma voi scuza ca nu pot, si gata.

Ora 11 PM. Am ajuns acasa – vai ce tarziu e! Si ce trafic pe sosea – trebuie sa-mi schimb masina. Mi-e rusine sa mai umblu cu ea. Uff, iar cateva luni de munca pe branci. Ah, si maine e duminica, si eu nu m-am intalnit cu copii deloc astazi. “Buna iubire…” ea doarme… Ma asez obosit langa ea si adorm instantaneu. 

Duminica, ora 7 AM. “Tati, tati, ridica-te! E duminica! Hai sa mergem la biserica!” “Oh, buna iubirea lui tata…” si adorm la loc. 

Duminica ora 1 PM. Ma trezesc cu casa goala… toti sunt plecati la biserica, eu stau acasa ca fraierul. “Esti vinovat si esti un netrebnic!” Aud un glas care nu ma lasa in pace. O… dar am atatea scuze, si motive bine intemeiate… Ia mai lasa-ma in pace cu prostiile astea. Dumnezeu ma intelege. Am sa citesc putin din Biblie si totul va fii ok. 

Va suna cunoscuta povestea de mai sus? Cu mici variatii, multa lume se poate identifica cu acest stil de viata. Tot timpul pe fuga, tot timpul grabit sa-ti rezolvi nevoile stringente. Nu am scris asta ca sa acuz pe cineva… Insa, eu nu vreau sa traiesc asa. Unde sunt momentele de meditatie si rugaciune in prezenta lui Dumnezeu? Unde sunt momentele in care stai, pur si simplu stai sa gusti un Bach si sa nu faci altceva? Ce sa mai zic de timp cu familia, timp cu prietenii, cu oamenii importanti din viata ta? 

Daca ceva ni se fura, pe fata, este timpul. Ba cu munca, ba cu televizorul, ba cu tot felul de niicuri care iau locul lucrurilor importante din viata. Si ne miram ca ne deprimam, ca suntem disperati, ca nu facem fata vietii. Ne miram ca vedem atatia oameni alienati, pustiiti de singuratate. N-avem timp. Ni se fura timpul. Tre sa facem ceva… Dar ce?