Ganduri la apus de soare

Probabil ca in ultima jumatate de ora mi-a trecut prin cap intreaga pleiada de idei, filozofii, ganduri, crezuri la care am meditat, pe care le-am debitat si la care am aderat de-a lungul vietii mele. Incredibil ce paleta larga am putut acoperi. 🙂 Un adevarat culegator de vise am fost. Mai putin unul nu l-am gasit. Pe-al meu! Si ca urmare, am incercat sa gasesc visul, punand cap la cap marasmul asta de idei si crezuri – nimic nu potriveste cu nimic, oricum le-as combina, ceva lipseste. Nu, nu e vorba de Dumnezeu. Dumnezeu e acolo. Ce lipseste e stiinta de a ajunge la El si de a ramane langa El. Vreau sa ma apropii de El si nu stiu cum. 

Scris de Santiago

Imi dau seama ca asta a fost motivul “culegerii continue de vise”. Si in acelasi timp, motivul negasirii lui. 

Traiesc intr-o lume imperfecta, intr-o biserica imperfecta, intre oameni imperfecti, o viata imperfecta. Si asta ma innebuneste. 

Nu numai ca nu gasesc perfectiunea. Nici macar nu gasesc drumul intr-acolo. Fundaturi, peste fundaturi. Asta e tot ce gasesc. Nu-mi trebuie ceva nou si nemaiintalnit. Vreau doar sa gasesc drumul spre Cale. Si-i greu de gasit drumul asta, pentru ca in ultimii 2000 de ani, diavolul, cu larga colaborare a crestinilor, a avut grija sa puna nenumarate capcane, piedici si bariere inspre drum. Mai mult. Fiecare biserica e cu poteca ei spre Cale and this make me nuts!!! Nu mai gasesti nicaieri urme pe care sa calci. Singurele urme pe care le mai vad sunt cele ale lui Pavel. Dar el nu-i langa mine si eu nu-s ucenicul lui. Naspa! 

Va las acum. Ma duc sa reiau trecerea in revista a ideilor, filozofiilor, gandurilor si a credintelor. Pa!