M-am întors de curând din România și am observat că, în ultimii ani, de fiecare dată când mergem acolo se întâmplă lucruri frumoase.
În 2024, după o pauză de două decenii, trupa Identic a început din nou să facă muzică. Apoi, anul trecut, toate piesele trupei — de la cele înregistrate în 2004 până la cele mai noi, înregistrate live — au fost publicate pe toate platformele de streaming.
Anul acesta am înregistrat în studio prima piesă nouă, intitulată „Fără iubirea Ta”, compusă la începutul anilor 2000.
Cântecul este un fel de psalm, o mărturisire foarte personală, care exprimă zbuciumul interior al unui om care Îl cunoaște pe Dumnezeu, dar care, în mijlocul încercărilor, se simte părăsit și lepădat. În ciuda trăirilor emoționale care îl năpădesc, el știe că Dumnezeu rămâne singura lui speranță și că, chiar și atunci când nu o simte, dragostea Lui îi vine în ajutor.
Acum douăzeci de ani eram mai tineri, trăiam mai intens durerea și suferința, iar viața era — sau cel puțin așa părea — mai zbuciumată.
Nu toți mai rezonăm la fel de mult cu versurile piesei. Unii dintre noi au trecut de valea plângerii și sunt acum pe munte, bucurându-se de cer senin și de zile fără nori.
Pentru alții însă, perioada rătăcirii printre străini continuă. Să nu uităm a-i purta în rugăciunile noastre. 🙏
Fără iubirea Ta
Versuri: Daniela Kirkpatrick Muzica: Radu Negrean, Cosmin Creț Renăscând, din amintirea Unui gând ce-aduce înapoi Chipul Tău, din rătăcirea, Din ceața dintre noi. Unde am plecat? Unde am ajuns? Rătăcind mereu, fără niciun răspuns La nici o întrebare. Obosit să lupt cu umbre, Recunosc că singur n-are rost. Copleșit de gânduri sumbre, Caut adăpost. Unde am plecat? Unde am ajuns? Rătăcind mereu, fără niciun răspuns Te chem neîncetat, oare m-ai uitat? Unde Te-ascunzi, de ce nu răspunzi? Fără iubirea Ta n-aș fi nimic, N-aș avea curaj să mă ridic, Fără iubirea Ta nu reușesc Drumul cel bun iarăși să găsesc. Nu mai am nicio speranță, Ca un suflet gol printre străini, Inima mi-e ca o zdreanță Prinsă între spini. Am greșit, a câta oară, Și tot a câta oară m-ai iertat? Am uitat că o să Te doară Un gest necugetat. Unde am plecat? Unde am ajuns? Rătăcind mereu, fără niciun răspuns Te chem neîncetat, oare m-ai uitat? De ce nu răspunzi? Unde Te-ascunzi! Fără iubirea Ta n-aș fi nimic, N-aș avea curaj să mă ridic, Fără iubirea Ta nu reușesc Drumul cel bun iarăși să găsesc.


