E timpul să ieși din pustie
Imaginează-ți că te-ai trezit astăzi nu în patul tău, ci într-un cort bătut de un vânt uscat și fierbinte. Afară, nisip cât vezi cu ochii. Nicio direcție clară. Nici o destinație la orizont. Doar un alt drum care seamănă cu cel de ieri. Și de alaltăieri. Și de acum un an.
Așa a arătat viața pentru o întreagă generație de israeliți. Oameni care au văzut miracole – marea despărțită în două, mana din cer, stâlpul de foc noaptea – dar care n-au ajuns niciodată în țara promisă. Nu pentru că Dumnezeu nu le-a deschis drumul, ci pentru că au refuzat să-l urmeze.
Pustia aceea a fost probabil cel mai lung marș funerar din istorie. Patruzeci de ani în care s-a stins o generație întreagă, om cu om, pas cu pas, în nisip. Nu din cauza vrăjmașilor din afară, ci din cauza propriei neîncrederi în Dumnezeu.
Nu te obișnui în pustie
De ceva vreme, citim cu familia aproape în fiecare seară, parcurgând Biblia de la Geneza la Apocalipsa. Când am ajuns la Levitic și apoi la Numeri, am ales să ascultăm și predicile lui Chuck Smith pe aceste cărți, pentru că sunt cărți grele – pline de legi care nu se mai aplică bisericii în noul legământ, dar care spun foarte multe despre caracterul lui Dumnezeu.
În Numeri, Chuck Smith a făcut o paralelă care mi-a dat de gândit: traseul poporului Israel din Egipt la Canaan nu e doar istorie. E o hartă a vieții noastre spirituale.
Egiptul e viața veche. Robia păcatului. Locul în care ai știut că ceva nu e în regulă, dar te-ai obișnuit cu lanțurile. Trecerea prin Marea Roșie e botezul – momentul în care ai spus: „Gata, nu mai trăiesc așa.” Moartea vieții vechi.
Și apoi? Apoi intri în pustie.
Și aici e locul în care mulți dintre noi ne-am blocat. Nu ne-am întors în Egipt – slavă Domnului – dar nici n-am intrat în Canaan. Suntem undeva la mijloc. Ne învârtim în cerc. Uneori simțim prezența lui Dumnezeu aproape, și suntem în extaz. Apoi ne trezim uitându-ne înapoi, cu nostalgie, la ce am lăsat în urmă. Ne aducem aminte în mod selectiv de „usturoiul și ceapa” din Egipt, dar uităm de lacrimile, robia și nopțile pline de coșmaruri.
Există o pustie, prin care ne trece Dumnezeu, și are rolul ei. Acolo creștem, ne maturizăm și învățăm să-L urmăm pe El pas cu pas.
Dar există și o altfel de pustie în care rămânem pur și simplu blocați pentru că refuzăm să facem pasul înainte, prin credință. În pustia asta intrăm singuri, prin necredință.
Înainte de Iordan, o înmormântare
Vestea bună e că Iordanul nu e departe. Dar trecerea lui cere ceva de la tine: o înmormântare. Omul vechi trebuie să moară în pustie.
E momentul în care nu-l mai cari cu tine pretinzând că mai respiră. E momentul în care spui: „Am tot purtat trupul ăsta mort cu mine. Ajunge. Îl las aici.” Temperamentul pe care l-ai tot scuzat, slăbiciunile cu care te-ai împăcat, obiceiurile pe care le-ai acceptat ca „așa sunt eu” – toate astea pot fi biruite. Nu prin eforturile tale, ci cu ajutorul Duhului Sfânt.
De partea cealaltă a Iordanului e o viață în care victoriile chiar contează. Nu mai câștigi o bătălie ca să pierzi teritoriul cucerit a doua zi. Pui piciorul pe pământ și spui: „Ăsta e al meu, în Numele lui Isus.” Exact cum i-a spus Dumnezeu lui Iosua: „Orice loc pe care va călca talpa piciorului vostru, vi l-am dat.”
În pustie, israeliții au avut și ei bătălii. Și uneori le-au câștigat. Dar n-au cucerit nimic. A doua zi totul a fost la fel. Când intri în Canaan, bătăliile nu dispar – dar acum, când câștigi, teritoriul rămâne al tău. Începi să-ți iei în primire moștenirea. Viața nouă, în Hristos.
E timpul...
Poate citești asta și te recunoști. Poate ești în pustie de ani de zile – nu departe de Dumnezeu, dar nici aproape de tot ce ți-a promis. Câștigi o luptă ici, pierzi una colo, și mâine o iei de la capăt.
Dumnezeu nu te-a scos din Egipt ca să mori în pustie. Te-a scos ca să intri în odihna Lui, în moștenirea Lui, în viața nouă pe care ți-a pregătit-o.
Ridică-te din cortul ăla. Scutură nisipul. Și fă primul pas spre Iordan.
„Tot așa și voi înșivă socotiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu în Isus Hristos, Domnul nostru! Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui! Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.”
– Romani 6:11-12,14