Cărămizi. Bici. Lanţ. Robie.
Deodată se zvoneşte că… plecăm.
Agitat privesc în jur. Caut să duc cu mine amintiri din anii sclaviei.
Incărcat am plecat pe drumul eliberării de bici şi lanţ omenesc.
Tainice visuri şi speranţe se desteaptă-n mine, gânduri îngropate se leagă-n viaţă.
Ochii-mi privesc peste mulţime, înainte, la norul imens ce-mi călăuzeşte umblarea. Păşesc pe-un drum necunoscut şi pustiu.
Ne oprim. Un scurt popas. În faţă marea. Ce vom face?
Aflu îngrozit că armata egiptului e in spatele nostru. Disperat strig “Doamne, nu din nou în robie! Nu vreau cărămizi, nici bici şi lanţ omenesc. Aleg calea purificării prin bici dumnezeiesc.”
… şi am trecut marea udându-mi tălpile.
Autor: Meo