Sunt, prin prezenta unei Lumini ce niciodata nu se stinge.
Simt, traiesc, ma bucur, caci sunt prinsa in mana harului.
Nu mai cunosc nimic in felul lumii, caci o moarte mi-a rescris viata.
Ating adesea cerul cu fruntea credintei purtata prin rugaciune, mai sus de nori.
Imi stiu bine Tara si-mi asez pasii pe calea intr-acolo. Iubesc ce e “dincolo”, iar ce-i aici nu-mi naste decat sfanta nerabdare de a ajunge “la locul meu”.
Accept schimbarile vietii, traiesc “acum-ul”, incadrez viitorul in asteptarea promisiunilor Lui si cu tot ce am si sunt aleg sa merg inainte in hotararea de a ridica ochii semenilor spre cer.
Nu uit ca prezentul nu e finalul si ca ce va fi nu s-a aratat inca.
Rup din trecut orice mi-ar pune piciorul pe o cale gresita azi, si tot ce nu Tinta pentru care alerg, arunc si las departe.
Tinta-i-nainte, puterea in fata Lui, premiul in mainile Lui.
Da, admit ca sunt doar un om, dar unul ce si-a intelsc de ce-ul vietii: traiesc caci o Iubire ne-nteleasa m-a ales inainte ca eu s-o cunosc, si de atunci stiu ca dragostea ce-i intre noi, nu va fi nicicand oprita in timp si spatiu.
Daca scot vreun sunet in tot pustiul acesta, atunci as vrea ca acesta sa fie un strigat de lauda.
Nu-i nevoie de cuvinte, nu ma lasa sa uit ca o inima de Tata, va iubi pana la capat o fiica ce azi se agata asa de strans de gatul Lui..cand zilele din spate vorbesc si cele ce vin nu scot un cuvant.
Sa nu uiti ca “Drumul spre desavarsire este, cu siguranta, o poteca solitara, dar aceasta poteca are un mare avantaj : putini sunt cei ce-ti taie calea. Calduta si aglomerata e valea, singuratica si rece e inaltimea”
Autor: Manu