Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău. - Isus Hristos
Ce nemulțumiri au unii
Cain s-a mâniat rău pe Abel, fratele lui, că jertfa adusă de el din oile întâi născute ale turmei sale și din grăsimea lor, a fost pe placul lui Dumnezeu, pe când jertfa lui Cain din roadele pământului, nu fost.
Regele Saul a început să îl urască pe David când popularitatea tânărului care l-a învins pe uriașul Goliat pe câmpul de luptă, a devenit mai mare decât a lui.
Mical l-a disprețuit și l-a certat pe soțul ei, regele David, că a țopăit și a dansat de bucurie înaintea Domnului cu ocazia aducerii chivotului Său în cetatea regelui, într-un mod pe care ea l-a văzut ca fiind lipsit de demnitate.
Nebucadnețar era furios pe prietenii lui Daniel că nu au vrut, la porunca lui, să se închine statuii de aur pe care o făcuse.
Fariseii aveau împotriva lui Isus faptul că nu le respecta tradiția și mereu făcea vindecări în ziua Sabatului. În plus, Isus era prietenos cu prostituatele, cu vameșii, cu samaritenii, și pe toți păcătoșii care Îl invitau la masă nu îi refuza.
Mai mult, ei erau nemulțumiți că ucenicii lui Isus nu se spălau (conform regulilor lor) pe mâini înainte să mănânce și că Învățătorul lor le dădea voie să rupă spice de grâu și să mănânce grăunțele din spice în ziua Sabatului.
Am putea să facem o listă lungă cu motive de nemulțumire pe care oamenii le-au avut împotriva semenilor lor de-a lungul istoriei, lucruri care i-au făcut să se mânie împotriva lor, să îi asuprească, ba chiar să îi ucidă.
Până și Isus care a fost perfect, fără păcat, a reușit să îi facă pe mulți să se mânie împotriva Lui deși nu a făcut nimic greșit, dimpotrivă a făcut doar bine.
Așa că, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 23, 24
Porunca lui Isus e adresată celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, celor care i se închină aducându-i daruri, ofrande. Aceștia sunt chemați ca înainte să Îl cinstească pe Dumnezeu cu ofrandele lor, să se împace cu semenii lor.
Așa cum am văzut din lista de nemulțumiri pe care oamenii le-au nutrit împotriva semenilor lor și chiar împotriva lui Isus, putem concluziona că de multe ori motivele de nemulțumire pe care semenii noștri le pot avea împotriva noastră pot fi din cele mai absurde.
Atunci întrebarea care se pune e: care sunt acele nemulțumiri legitime pe care semenii noștri le au împotriva noastră care trebuiesc adresate și rezolvate?
Răspunsul ni se dă în paragraful următor. Înainte să-i oferi un dar lui Dumnezeu, e necesar să îți plătești datoriile pe care le ai față de semeni.
Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum, ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 25-26
Metafora datoriilor
În Scripturi, metafora datoriei este folosită pentru a ilustra păcatul. Iată de exemplu pilda despre iertarea datoriilor pe care Isus i-a spus-o lui Petru când ucenicul a vrut să știe de câte ori să-l ierte pe aproapele lui când va păcătui împotriva lui.
Petru s-a apropiat de Isus și I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?”
Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte. De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și a zis: ‘Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot.’ Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.
Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: ‘Plătește-mi ce-mi ești dator.’ Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: ‘Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti.’ Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță până va plăti datoria.
Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci, stăpânul a chemat la el pe robul acesta și i-a zis: ‘Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?’ Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora.
Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
Biblia, Matei capitolul 18, versetele 21-35
Stăpânul e Tatăl ceresc, Dumnezeu. El ține socoteala datoriilor, a păcatelor. Dumnezeu ne păsuiește, are răbdare cu noi, nu ne cere socoteală după fiecare păcat, nu ne pune să plătim fiecare datorie când apare. Datoriile, însă, trebuie plătite, viața robului în slujba stăpânului era pe cale să se termine. Plata păcatelor este moartea, ne spun Scripturile (Romani 6: 23).
Datoriile robului nu au afectat doar viața robului dator ci întreaga lui familie. Tot așa e și cu păcatul.
Consecințele dureroase pentru păcatul lui Adam și al Evei nu au căzut doar asupra lor, cei ce au păcătuit, ci s-au extins la generațiile de oameni după ei, până și creația s-a stricat atunci și suferă până acum din cauza păcatelor oamenilor care continuă să se acumuleze pe zi ce trece tot mai mult.
Păcătosul are o singură scăpare: să se smerească înaintea Stăpânului, recunoscând gravitatea situației în care se află, asumându-și responsabilitatea pentru datorii, cerând milă. Așa a făcut robul din pilda lui Isus. Smerenia robului, asumarea vinei și cererea sa a stârnit nu doar mila stăpânului dar și grațierea robului de întreaga lui datorie, care nu era una mică.
Cuvântul „galben” folosit pentru traducerea cuvântului grecesc (care se pronunță) „talanton” nu exprimă prea bine înțelesul termenului folosit de Isus. Un „talanton” de aur, spre exemplu, reprezenta aproximativ 90 de kilograme de aur în Israel la acea vreme. Înmulțește această cantitate cu 10 000 și ai o idee cam cât de mare era datoria acestui rob.
Datoria noastră față de Dumnezeu este imensă, trăim pe credit și fiecare secundă, minut, oră, ziuă, lună, an, care se adaugă la viața noastră reprezintă bunătatea lui Dumnezeu pentru noi. El ar putea declanșa judecata, socoteala, în orice moment, dar are răbdare și își dorește ca toți păcătoșii să vină cu smerenie la El să fie iertați.
Una din greșelile pe care robul a făcut-o a fost să creadă că dacă Stăpânul l-ar mai fi păsuit ar fi putut să își plătească datoria față de El.
Unii cred că ei pot să își spele păcatele făcând lucruri care stau în puterea lor cum ar fi faptele bune sau urmarea unor ritualuri.
Dar adevărul e că robul nu ar fi putut niciodată să plătească acea datorie imensă pe care o avea oricât timp ar fi avut. Tot astfel păcătoșii nu pot să plătească pentru păcatele lor.
Pentru a putea fi iertați de datorie, cineva trebuie să plătească iar acel cineva a fost Isus. El a plătit pentru păcatele noastre și Stăpânul a putut, în baza legii divine căreia i se supune și El, să ne ierte de păcate pentru că Isus a plătit cu viața Lui pentru viața noastră.
Cine primește prin credință Jertfa Lui pentru curățirea păcatelor poate fi iertat iar datoriile din cartea contabilului divin sunt șterse.
Așadar, semenii noștri pot avea nemulțumiri multe și mărunte împotriva noastră dar nemulțumirile legitime datorită păcatelor trebuiesc rezolvate de închinătorii lui Dumnezeu.
Dacă ai păcătuit împotriva aproapelui tău, ne spune Isus, înainte să i te închini lui Dumnezeu, este necesar să îți sacrifici mândria, ego-ul și să te împaci cu aproapele tău și după aceea să Îi aduci ofrande lui Dumnezeu.
Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum, ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 25, 26
Ceea ce ne acuză înaintea lui Dumnezeu sunt păcatele noastre, iar pârâșul nostru, diavolul, ne are la mână câtă vreme păcatele noastre nu sunt șterse. Dacă nu primim prin credință ca Isus să ne plătească datoria, datoria e pe noi și va trebui să o plătim noi. Problema e că nu vom putea niciodată să ne plătim datoria singuri și atunci vom ajunge la închisoarea datornicilor, așteptând pedeapsa.
În concluzie,
Dacă aproapele nostru are motive de nemulțumire împotriva noastră deoarece am păcătuit împotriva lui, să ne împăcăm cu el în primul rând și apoi să ne închinăm lui Dumnezeu.
Spre exemplu, dacă în mânia noastră am vorbit cu răutate împotriva lui și l-am tratat rău, să îi cerem iertare pentru acele cuvinte și fapte.
Relația cu Dumnezeu nu este posibilă atâta timp cât păcatele noastre nu sunt rezolvate. Isus a venit să spele păcatele și să plătească toate datoriile noastre. Să Îl rugăm pe El să ne salveze de păcate, să le ia.
Dacă nu ne facem socotelile cu Judecătorul cât suntem aici, pe drumul vieții pământești, odată ajunși la capătul drumului, vom fi condamnați și pedepsiți.
Dar dacă primim prin credință salvarea de păcate pe care a venit să ne-o aducă Isus, atunci am scăpat de datorii, de judecată și de pedeapsă și suntem liberi să trăim viața veșnică, viața cu Dumnezeu încă de aici, de pe drum.
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Biblia, Ioan capitolul 3, versetele 16-18