Darnicia

Greierul si furnica (revisited)
„- Surioară, am… am venit să-mi dai şi mie, pân’ la primăvară…
– N-am!
– … un grăunte. Ai o mie.
– N-am! N-am!
– Da’ toată lumea ştie… Pân’ la primăvară…
– N-am. Astă vară ce-ai făcut?
– Am cântat.
– Acum joacă!
– Îmi e foame, c-aş juca.
– Joacă!
– Nu mă enerva!
– Joacă!
– Nu mă enerva, că-s nervos. Îmi dai ori…
– Ba!
Şi-agăţând vioara-n grindă,
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-a bătut-o zdravăn vere
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţii.
– Ei, acum mă-nprumuţi, surioară?
– Cu plăcere.”
(Ada Milea, după un text de Marin Sorescu)

Ştiu că mi se cere să fiu milostiv cu cei sărmani şi lipsiţi, dar azi parcă a devenit mai greu ca niciodată să fac un asemenea gest, din pricina sentimentului tot mai puternic care mă bântuie, de om păcălit şi înşelat de certificatul de invalid ce mi-l flutură pe sub nas individul din autobuz, sau de cântecul de jale al copilului de troleibuz abandonat precum căprioara din creierii munţilor (oricât m-aş strădui, nu reuşesc să înţeleg paralela).

Nu mă înţelegeţi greşit, sunt dornic să contribui la alinarea suferinţelor semenilor mei, si sunt veşnic recunoscător pentru condiţia şi situaţia ce mi-a dat-o Dumnezeu. Dar mă înfurie la culme să-i văd abandonând postura cocârjată, nenorocită, imediat ce au coborât din autobuz, rânjind satisfăcuţi că au mai găsit nişte fraieri de la care să stoarcă o lacrimă şi un ban. Am văzut odată un cerşetor refuzând un ştrudel aburind oferit de o bătrânică. Vroia bani sau nimic.
Am văzut la televizor oameni care-şi vindeau sacii de ciment primiţi pentru reconstrucţia caselor dărâmate de inundaţii, pentru a-şi reitera beţia. Am auzit de alţii care locuiesc în colibe de carton, n-au nici după ce bea apă, dar au televiziune prin cablu.
Bineînţeles, există şi categoria celor care conferă autenticitate dărniciei, însă acolo totul decurge natural, şi există acea bucurie de a dărui. 

Cum rămâne însă cu ceilalţi? Să dăruim cu ignoranţă, refuzând să recunoaştem (mai bine zis anticipăm) finalitatea dărniciei noastre? Eu încă n-am găsit un răspuns… până atunci consider porunca divină mai presus de propriu-mi raţionament…

Autor: marius