Cum sa gandesti un nor. Din mai multe puncte de vedere.

Justificare: Sunt la varsta la care prietenii mei de generatie si cu mine avem probleme cu maselele de minte. Durerooooos.

Ziua in care am descoperit ca sunt desteapta a fost ziua in care am realizat ca ma deranjeaza prostia. Ma uitam pe Acasa. Tatu mugea, Flamingo boys purtand chilotei si inalte caciuli de soldati britanici se unduiau in miscari pe care nifomanele maniaco-depresive le-ar putea considera usor provocatoare. Sanii Oanei Roman radeau zguduind-o pe Oana Roman. Un designer tanar isi arcuia in zeflemea coltul gurii: dispretuia vestimentar fiecare nenorocit din jurul lui. Tatu mugea cu inca si mai mult entuziasm. M-a batut un gand ca a fusese ultima oara cand vizionasem canalul 11.

L-am stins. Mi-am vazut fata crispata holbandu-se la mine, am simtit cum sangele incepea sa-mi curga iarasi prin vene. Am aprins-o. De data asta a fost aproape, gandeam eu pe lumina. Nu mai vreau sa risc. As fi putut ramane acolo! In tinutul vesnic al imbecilitatii progresive dar zambitoare cu gust de sentiment de apartenenta.
Nu vreau sa par pesimista: dar totul pute acolo in cutia aia neagra.

L-am deschis. Se vedea blocul de vis-à-vis. Deasupra lui un nor de fum gros. Stiu ca probabil ar trebui sa fiu intr-un club cu ceilalti tineri neimpliniti sa si sa ma pierd in muzica si in fiorurile relatiilor interpersonale, dar eu am ideile mele. De aceea, m-am hotarat sa ies sa vad ce e cu norul de fum si poate sa salvez niste vieti in noaptea asta.

L-am privit. Era 2. Am renunutat, de asemenea, foarte repede si la ideea de a-mi implica si vecinul de palier in expeditie: cand alergi sa salvezi lumea nu te mai opresti sa chemi intariri. Silver va sta acasa de data asta. Ca de obicei m-am minunat cat de bine arata orasul meu fara oamenii lui, in linistea ei. Acum, probabil ignorantilor nu li s-ar parea suspect un vartej de fum alb ridicandu-se dintr-un bloc pe un cer fara pic de nori, sclipind numai a stele. Nu am nimic impotriva pragamticilor care asteapta sa vada un om in flacari gesticuland si urland turbat, in timp ce cade de la etajul 10, ca sa se hotarasca ca ceva intr-adevar nu e in ordine in cartier, dar eu am nevoie de mult mai putin. In plus, aveam nevoie disperata de o aventura.

Am urmarit-o. Dara alba se pare ca nu venea direct din blocul-oglinda al blocului meu. Ci, probabil de la un var mai indepartat de pe niste stradute intunecate. Am grabit pasul, poate ca incendiul nici nu s-a pornit bine. Am traversat trei stradute cu ochii la drumul meu de pe cer, mai intai voi evacua etajele superioar, alea sunt urgenta. Parea ca sursa era undeva in dreapta, nu… stanga… iarasi dreapta, oricum muuult mai departe decat imi imaginesem eu; poate imi va ramane si mie un copilas de salvat.

Dupa 10 minute m am oprit sa si gandesc.
Faptele erau urmatoarele:
1. Urmaream de ceva timp o un nor de fum (un drum de caramizi noroase, adica, pentru ca eram inca intr-o fantastica expedietie nocturna, si nu intr-un inutil peregrinaj).
2. Norul de fum se pare ca urmarea altceva.
3. Eu urmaream altceva. 

Nu, nu , nu. Doar un sofism nenorocit..

Devenisem analitica si asta nu ajuta deloc atmosferei de poveste pe care incercam sa o imprim. [Eu si noaptea incercam asta cateodata]. Un pic de gandire si poti strica totul.

Din nou, si cu elementele suplimentare de data asta:
1. Norul meu se misca, trebuia sa recunosc asta.
2. Cu el se misca si un sunet. Si probabil ca sunetul tragea si un anumit tip de masinarie cu el.
3. Norul, sunetul si masina erau clar mai rapide ca mine!

Si pentru ca ma dureau picioarele nu am mai avut puterea sa trag concluzii de data asta.

Nota de subsol: Legatura directa intre picioarele obosite si vointa a fost dovedita stiintific: o musculita de otet a fost imbracata intr-un tricou minuscul si foarte mulat pe piept care ii turtea si aripile de altfel. Asta a fost primul pas si cel mai greu (cercetatorii s-au odihnit un pic). Musculita in tricouas a fost apoi introdusa intr un labirint micut amenjat ca si o mini-casa a groazei, varianta pentru musculite. Era intesata cu machete de paianjeni fiorosi, poze cu alte celebre musculite ratate, mici sticle de otet… cu capac!, cam tot ce poate sa sperie rahatul dintr-o musculita de rand. Dupa o cursa infernala care dura aproape o zi musculita cu picioarele umflate de atata alergatura a murit. Grupul de musculite care au reprezentat grupul de control (cele fara tricou) a manifestat, pe de alta parte doar usoare tulburari psihice asociate cu insomnii, pierderi de memorie, tulburari de vedere. Cercetatorii au conchis ca variabila a fost vointa de a trai. Ceea ce ne readuce la picioare.

Si pentru ca nu am tras nici o concluzie , m-am intristat deodata si m-am simtit ridicola, asta mai ales pentru ca mi-am coborat privirile de pe drumul-oglinda al drumului meu.
Si mergeam prin noroi amestecat cu zapada si era 3 si nimeni pe strada, doar niste taxiuri deprimante ce transportau niste taximetristi nehotarati si de atatea ori mai deprimanti.

Am inchis-o. Le-am dat jos. Am aprins-o. Am stins-o. Acum trebuia doar sa ma hotarasc daca am fost singura din oras care intr-o noapte fantastica a urmat cararea pufoasa de pe cer sau pur si simplu am fugarit aiurea o masina de gunoi. Simteam ca de hotararea mea tinea totul.

Si pentru ca voiam sa ajung acolo, mi-am pus castile si am amanat raspunsul pentru criza de la mijlocul vietii.

Autor: Raluca