Anul trecut a fost… wow!
Nici prin cap nu mi-ar fi trecut acum un an, când mă plimbam pe străzile vechi din partea turcă a Ciprului, că azi am să fiu la mii de kilometri depărtare de România, trecut prin tot felul de evenimente majore și că o să stau față în față cu un un an… imprevizibil.
Au fost momente în două mii douăzeci când mi s-a părut că timpul stă în loc. Alte momente s-au derulat cu o repeziciune incredibilă. Viața așa cum am cunoscut-o s-a terminat. A început un alt fel de viață, ciudată, aspră și parcă la întâmplare. Și totuși… am avut o constantă în tot acest timp.
L-am avut pe Dumnezeu. Sau, mai corect spus, m-a avut El pe mine.
De la un accident al primului născut pe pârtia de ski, la virusul și schimbările de plan cu care a venit, la o slujbă pierdută și o alta câștigată, la o revenire bruscă înapoi pe continetul American, la încă o mutare și o stabilire, la moartea unui părinte. Și totuși… Dumnezeu ne-a avut în mâna Sa.
Cel mai mare câștig, însă, pe care l-am avut in 2020, câștig care îmi influențează viața și acum și care dă tonul, pentru mine și famlia mea, la acest an, este reconectarea mai strânsă cu Isus.
Am redescoperit, parcă, ca pe o comoară, prezența lui Isus în viața mea, o prezență vie care îmi dă o pace care întrece orice logică.
S-a petrecut în mintea mea o revoluție spirituală, o trezire binevenită la o realitate uitată dar mult dorită. Ca și fecioarele din pilda celor zece, m-am simțit atenționat și scuturat de mesagerii Mântuitorului. Am auzit un mesaj clar: „Iată, eu vin curând…“
Pentru mine, revoluția a început cu un mesaj al pastorului Florin Antonie intitulat: „Vremea apostaziei – Pilda celor 10 Fecioare“.
Îți doresc un an nou, mântuit.