Conacul
Cand ma consideram un calator catre Tarmurile de Dincolo, zambeam cu drag catre ceilalti trecatori, imi deschideam cu bucurie desaga si imparteam cu ravna painea ce mi se daruia in fiecare zi. Mancam eu, si se saturau si altii in jurul meu.
Pe drum, insa, am descoperit un conac parasit, cu vedere inspre Marea cea Mare. M-am oprit la umbra ruinelor si m-am odihnit peste noapte. Apoi inca o noapte, iar mai apoi, am inceput sa prind drag de ruinele de care imi rezemam spatele. Cu timpul, din desaga mea am inceput a scoate pietre si mortare, fiind fascinat de restaurarea conacului meu, caci deja il socoteam ca fiind al meu.
Au trecut ani buni de cand ma ocup cu aceasta munca istovitoare. Desaga mea este goala, eu sunt flamand, si oamenii au inceput sa ocoleasca drumul care duce catre conac. Se tem sa nu fiu la fel de flamand ca si proprietarul de dinaintea mea – un zmeu.