Cele șapte fericiri din Împărăție
Evanghelia după Matei
Împărăția cerurilor este pentru cei ce conștientizează că le lipsește acea bogăție care contează cu adevărat, o bogăție care nu rămâne aici și piere ci o bogăție veșnică.
Dumnezeu e bogăția după care sufletul nostru tânjește iar lipsa lui Dumnezeu este sărăcie spirituală, o condiție în care se naște fiecare om venind în lume.
Dacă îți dai seama că ești sărac în duh și că ai nevoie de Dumnezeu, felicitări, ești candidatul potrivit pentru Împărăție.
Sursa fericirii
Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!
Biblia, Matei capitolul 5, versetul 3
Destinul săracilor în duh care primesc Împărăția e fericirea. Fericirea e o stare binecuvântată care rămâne în permanență în viața copiilor lui Dumnezeu indiferent de circumstanțele care vin în viața lor. Fericirea lor nu se datorează circumstanțelor fericite dăruite de Dumnezeu ci i se datorează lui Dumnezeu care e mereu cu ei, la bine și la greu. Dumnezeu e sursa fericirii, de aceea copiii lui Dumnezeu pot fi fericiți oricând, și când le merge bine și când le merge rău.
În Împărăție, săracii în duh descoperă cele șapte fericiri care provin de la Dumnezeu și le sunt rezervate lor. Totodată, din fericirile rostite de Isus putem distingem câteva însușiri concrete ale săracilor spirituali, însușiri cu care sunt înzestrați pe măsură ce ei progresează în starea binecuvântată de a fi împreună cu Dumnezeu. După aceste însușiri deosebite îi putem recunoaște.
Mângâiere
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!
Biblia, Matei capitolul 5, versetul 4
Săracii în duh își doresc să fie cu Dumnezeu, dar El e sfânt și ei sunt păcătoși. Păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu.
Plânsul și jalea săracilor spirituali e dată de deficiențele pe care le descoperă în ei înșiși dar mai ales de neputința lor de a scăpa de ele. E o întristare bună care îi duce la Dumnezeu.
Vestea bună care îi mângâie e că Isus a venit să îi salveze pe oameni de păcate tocmai pentru că ei nu se pot salva singuri. Misiunea imposibilă de reunire a omului cu Dumnezeu a fost înfăptuită de Isus iar când primim prin credință să fim făcuți neprihăniți, suntem la rândul nostru primiți de Dumnezeu ca și copii ai Lui preaiubiți.
Moștenirea pământului
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!
Biblia, Matei capitolul 5, versetul 5
Săracii în duh sunt blânzi. Un om blând în Scripturi este smerit, modest, un om care nu e interesat să demonstreze ceva, nu e interesat să iasă în evidență, să fie deasupra tuturor. Cineva care își dă seama că e deficient nu va vrea să fie lumina reflectoarelor deoarece știe că lumina va scoate la iveală lipsurile pe care le are.
Un om smerit, în mentalitatea lumii, nu are nici o șansă la succes. Dacă vrei să moștenești pământul, zice lumea, trebuie să ieși în față, să dai din coate, să intri în competiție și să cauți să fii primul, să fii agresiv în căutarea intereselor proprii chiar dacă afirmarea de sine necesită călcarea în picioare a celorlalți.
Isus ne învață că, dimpotrivă, cei blânzi, cei smeriți, vor moșteni pământul.
Cei săraci în duh au devenit smeriți doar în momentul în care ochii le-au fost deschiși și au văzut lipsa lui Dumnezeu din viața lor. Apoi smerenia a devenit o calitate definitorie a lor după ce au venit la El ca să fie mângâiați și împăcați cu El.
Copiii lui Dumnezeu nu se pot mândri că au reușit să ajungă prin eforturile lor la acest statut, deoarece l-au primit în dar, nu pentru că l-au meritat, ci pentru că Dumnezeu e bun și iubitor.
Neprihănire
Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!
Biblia, Matei capitolul 5, versetul 6
Săracii în duh sunt flămânzi și însetați după neprihănire.
Isus a venit să ne aducă neprihănirea Sa în dar. Toți cei ce primesc prin credință Jertfa Sa sunt făcuți neprihăniți. Sângele Lui ne purifică de orice păcat, astfel putem să trăim o viață în ascultare de Dumnezeu în loc de o viață ca robi ai celui rău care vrea să ne distrugă.
Nu doar că Isus ne eliberează de păcat dar ne dă puterea prin Duhul Sfânt să trăim vieți neprihănite, pure.
Noi nu ne dăm seama că suntem înfometați și însetați după neprihănire doar când devenim conștienți de sărăcia noastră spirituală.
Eu cred că săracul în duh este același lucru cu cei ce sunt născuți din nou în duh.
Săracii în duh sunt bebelușii spirituali care au nevoie de hrană spirituală, de atenție și grijă specială pentru a crește. Așa cum un bebeluș are nevoie să fie hrănit regulat ca să crească, bebelușul spiritual are nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu care e hrană pentru spirit.
Totodată el are nevoie să învețe comuniunea cu Tatăl în rugăciune și meditație, are nevoie de dragostea divină în acțiune a comunității de credincioși. Aceste nevoi le au toți credincioșii indiferent de maturitatea spirituală la care se află dar la bebelușii spirituali aceste nevoi sunt urgente.
Milă
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Biblia, Matei capitolul 5, versetul 7
Cei săraci în duh purificați de păcate prin sângele lui Isus, plini de neprihănire (nu neprihănirea lor ci neprihănirea lui Isus pe care au primit-o în dar prin credință) și ajutați de Duhul Sfânt să trăiască în neprihănire, experimentează prin acest proces de reînnoire mila și harul lui Dumnezeu, în loc de pedeapsa pe care ar fi meritat-o.
Nu doar că ei își pierd pofta de a fi în lumina reflectoarelor și de a fi deasupra tuturor, dar în relație cu ceilalți ei devin plini de milă și har. La fel cum au fost iertați și iubiți, ei sunt dispuși să ierte și să iubească. Asta face harul lui Dumnezeu în viața săracului în duh.
Cunoașterea lui Dumnezeu
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Biblia, Matei capitolul 5, versetul 8
Puritatea pe care a venit să ne-o aducă Isus este în primul rând una care începe în inimă, e o puritate interioară. El ne învață acest fel de puritate sau neprihănire în predica Sa de pe munte care începe cu fericirile.
Această puritate este total diferită de neprihănirea exterioară cu care se mândresc uneori cei ce practică o religie, cum erau conducătorii religioși din vremea lui Isus. Acești oameni foarte religioși își etalau ritualurile și fațada religioasă pentru a fi admirați de oameni, nu pentru a-L onora pe Dumnezeu.
Isus ne învață că această neprihănire nu e suficient de bună pentru a ne face acceptabili pentru a intra în Împărăție.(Matei 5:20) După ce face această afirmație, Isus ne învață ce e puritatea interioară sau o inimă curată.
Citind predica Sa este ca și cum ne-am uita într-o oglindă spirituală care ne arată realitatea care există în inima omenească și în inima noastră. Duhul Sfânt ne arată prin cuvintele lui Isus acele părți din inima noastră care au nevoie să fie spălate de sângele Său și acele domenii în care avem nevoie de ajutorul Său în fiecare zi.
Însă doar cei ce au devenit conștienți de sărăcia lor spirituală sunt suficient de smeriți pentru a coopera cu Duhul Sfânt în acest proces de confruntare a întunericului din inimă. Cei ce cred că au ajuns perfecțiunea prin ținerea unor ritualuri religioase nu consideră că au nevoie de ajutorul lui Isus.
Doar cei ce sunt curățiți în inimile lor, în mințile lor, pot să îl vadă pe Dumnezeu, să Îl cunoască. O inimă care nu a fost curățită e în întuneric. Cei ce sunt în întuneric, sunt orbi, nu au capacitatea de a vedea splendoarea, frumusețea, dragostea Lui. Ce mare pierdere!
Titlul de copil de Dumnezeu
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați copii ai lui Dumnezeu!
Biblia, Matei capitolul 5, versetul 9
Pacea și armonia cu Dumnezeu, pe care cei săraci în duh o primesc, va avea un efect în relația lor cu ceilalți oameni. Cei ce au primit pacea lui Dumnezeu vor încerca să îi ajute și pe alții să cunoască această pace pe care o au, care e disponibilă pentru toți oamenii.
Bineînțeles, ei nu vor încerca să impună cu forța pacea cu Dumnezeu dar în ce îi privește, vor face tot ce ține de ei să trăiască în pace cu ceilalți și să îi ajute și pe alții să se împace cu ceilalți.
Isus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să aducă pacea cu Dumnezeu pentru toți care vor să o primească prin credință. Atunci când credincioșii promovează pacea, ei fac lucrarea pe care Fiul lui Dumnezeu, Isus a făcut-o.
Răsplată mare în ceruri
Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 10-12
Am văzut, așadar, progresia prin care săracii în duh ajung să fie chemați fii de Dumnezeu. Ei încep prin a-și deplânge starea de sărăcie spirituală, sunt smeriți de starea lor și devin și mai smeriți când experimentează bunătatea și dragostea lui Dumnezeu pe care deși nu o merită o primesc în dar.
Sărăcia spirituală înseamnă foame și sete după inocență și puritate, iar când ajung să fie săturați, săracii în duh, ajung să fie milostivi și buni, înțelegând că și ei au nevoie mereu de mila și bunătatea lui Dumnezeu.
Procesul de înnoire în care sunt angajați este un proces de curățenie interioară, un proces care le aduce pacea și armonia cu Dumnezeu și cu oamenii.
Pacea cu oamenii însă nu înseamnă dispariția conflictului cu ei. Fiii lui Dumnezeu trăiesc în pace cu ceilalți cât ține de ei dar nu îi pot determina pe ceilalți oameni, care nu au pacea cu Dumnezeu, să răspundă cu aceeași monedă. De fapt, neprihănirea fiilor de Dumnezeu îi face să fie cei mai nepopulari oameni, cei mai nesuferiți, în rândul celor care îi întorc spatele lui Dumnezeu.
Copiii lui Dumnezeu sunt de multe ori nerespectați, disprețuiți, batjocoriți, acuzați de motivații necurate, într-un cuvânt, sunt urâți de cei ce iubesc păcatul. Neprihănirea îi deranjează pe păcătoșii rebeli, îi face să se simtă inconfortabil, acuzați și judecați chiar. Întunericul e deranjat de lumină.
Însuși Isus care a fost întruchiparea perfecțiunii lui Dumnezeu a fost urât fără temei. Cu atât mai mult cei ce au crezut în El vor fi urâți și persecutați din pricina neprihănirii și ei.
Însă ura lumii și persecuția nefondată deși sunt neplăcute, sunt temporare, dar răsplata celor care rămân încrezători în Domnul, e veșnică.
În concluzie
Fericirile care le sunt rezervate celor săraci în duh în Împărăție sunt mângâierea, moștenirea pământului, neprihănirea, mila, cunoașterea lui Dumnezeu, titlul de fiu de Dumnezeu și răsplata veșnică în ceruri.
Dacă vom citi predica de pe munte până la sfârșit, vom observa că Isus începe cu declararea celor 7 fericiri ale săracului în duh și termină cu avertizarea Sa cu privire la lupii în piei de oi, acei profeți falși care pot fi identificați după roade.
În cele șapte fericiri ne este descoperit caracterul adevăraților credincioși și deci virtuțile după care pot fi identificați.
Credincioșii tânjesc după Dumnezeu, sunt smeriți, blânzi, sunt flămânzi și însetați după neprihănire, sunt milostivi, au o inimă curată vizibilă într-o viață în ascultare de Dumnezeu, sunt împăciuitori. Din pricina neprihănirii sunt urâți fără temei de cei ce iubesc păcatul.