Ce speranțe (mai) ai de la lumea asta?

Noi, oamenii, suntem interesanți. Ne place să ne amăgim singuri. Nu contează câte argumente primim și cât de raționale sunt – dacă nu se aliniază cu dorințele și credințele noastre, pur și simplu le respingem. Le ignorăm. Le îngropăm sub un strat gros de „poate nu e chiar așa rău”.

Uită-te la lumea în care trăim. Mizeria morală e evidentă, aproape sufocantă. E vizibilă în muzica pe care o ascultăm, în orele petrecute pe rețelele sociale, în reclamele care ne înconjoară, în știrile de care încercăm uneori să fugim. Dacă ești sincer cu tine, știi că lucrurile s-au degradat față de cum erau pe vremea copilăriei noastre. Nu vorbesc aici despre nostalgie, ci despre realitate. Și totuși, cumva, continuăm să sperăm că „va fi bine”.

Dar binele ăsta în care sperăm – cum arată? Ce-l fundamentează? Ce-l face posibil? Speranța e bună, chiar esențială. Dar dacă nu e ancorată în adevăr, devine o iluzie periculoasă. Iar aici cred că intră și dimensiunea spirituală, aceea pe care mulți aleg s-o ignore. Pentru că, până la urmă, Dumnezeu ne-a creat cu dorința asta de speranță – dar nu pentru o lume căzută, ci pentru o lume răscumpărată.

Viitorul... sună bine?

Zilele acestea, m-am gândit serios la viitorul copiilor mei. Sunt adolescenți acum și, slavă Domnului, văd și ei cu destul de limpede ce li se servește ca fiind „normal”. Dar mă întreb: cât de jos mai poate coborî lumea asta?

Mă uit în Scriptură și văd niște tipare. Când păcatul ajunge să domine complet o societate, când chiar și o comunitate mică – cum era zona Sodoma și Gomora – nu mai are nici măcar zece oameni temători de Dumnezeu, urmează distrugerea. Nu din răzbunare divină ci din dreptate. Dumnezeu nu pedepsește orbește – El trage linie după o răbdare greu de înțeles pentru noi.

Atunci vs. astăzi

Am făcut un mic exercițiu de imaginație și documentare: câți oameni credincioși mai sunt astăzi? Nu mă refer la cei care se declară creștini în sondaje, ci la aceia care trăiesc zilnic după învățăturile lui Hristos, cu teamă sfântă și ascultare de Cuvânt. Estimările variază, dar par să indice undeva între 100 și 200 de milioane de „credincioși autentici”. Asta înseamnă aproximativ 2,5% din populația globală.

Ca idee, în Sodoma, procentul estimat de oameni drepți era sub 0,3%. Și știm ce s-a întâmplat acolo.

Am pus și cifrele în context – dacă urmărim trendul ultimelor două decenii și facem o proiecție pentru 2030, observăm o scădere ușoară dar constantă a influenței credinței autentice. Globalizarea, relativismul moral, presiunea culturală și comoditatea spirituală își spun cuvântul.

Și atunci, dacă într-o zi are loc răpirea Bisericii – adică plecarea acestor aproximativ 2% de oameni care Îl urmează pe Hristos cu adevărat – ce va mai rămâne? Lumea va rămâne fără sare. Fără lumină. Și fără frâne morale. Scriptura numește perioada ce urmează acelui moment „Marele Necaz”. Nu va fi un timp de reformă, ci de groază.

Mai am vreo speranță de la lumea asta?

Adevărul sincer e că nu mai sper într-o transformare radicală a societății. Nu mai cred că un partid, o reformă sau o mișcare socială vor întoarce cursul istoriei. Dar nu sunt pesimist. Din contră – speranța mea e mai vie ca oricând. Doar că nu e ancorată în ce pot face oamenii, ci în ceea ce a promis Dumnezeu că va face.

Sper ca mulți să se pocăiască până nu e prea târziu. Sper ca cei care s-au răcit în credință să-și amintească Cine i-a chemat. Sper ca părinții să-și trezească copiii nu doar dimineața pentru școală, ci spiritual – din amorțeala lumii. Sper ca în ultima clipă, să mai fie suflete care strigă: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul!”

Nu scriu toate astea dintr-un spirit de judecată. Sunt și eu în aceeași barcă. Dar nu pot să privesc totul cu un zâmbet artificial și să zic: „merge și-așa”.

Dacă mai ai speranță de la lumea asta, întreabă-te: pe ce o bazezi?

Iar dacă simți că nu mai ai nicio speranță, poate e momentul să-ți pui încrederea în singurul care nu dezamăgește. Hristos n-a venit să repare o lume stricată, ci să ne scoată din ea și să ne pregătească pentru o lume nouă. Una în care „moartea nu va mai fi, nici tânguire, nici țipăt, nici durere”.

El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.

Apocalipsa 21:4

Până atunci, veghează. Roagă-te. Trăiește curat.