Candidații potriviți pentru Împărăție
Evanghelia după Matei
„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!” - Isus Hristos (Biblia, Matei capitolul 5, versetul 3)
Cine erau ucenicii?
Oamenii chemați de Isus la începutul lucrării Sale ca să-i fie ucenici nu erau dintre cei educați la academiile de prestigiu ale vremii, nu proveneau din elita religioasă, nu făceau parte din nobilimea vremii, și nici nu dețineau niște abilități deosebite sau o inteligență ieșită din comun.
Ucenicii erau niște oameni simpli, obișnuiți, dar niște oameni care tânjeau după Împărăția lui Dumnezeu și după Regele care va aduce Împărăția printre ei.
Pe acești oameni i-a chemat Isus, pe oamenii care tânjesc după Dumnezeu și care în smerenie sunt gata să se lase învățați de El. Ei sunt candidații cei mai potriviți pentru Împărăție.
Candidații potriviți pentru Împărăție
În predica de pe munte, în primul rând, Isus îi învață pe ucenicii Săi și pe noi care sunt candidații potriviți pentru Împărăție.
Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte și, după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!”
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 1-3
Candidatul potrivit pentru Împărăție, ne învață Isus, e săracul spiritual sau săracul în duh.
Sărăcia în duh nu înseamnă retard mintal sau incapacitate intelectuală.
Sărăcia în duh sau sărăcia spirituală are de-a face cu nevoia omului de a fi în comuniune cu Dumnezeu, nevoia de a-L cunoaște pe Dumnezeu. E o nevoie pe care toți oamenii o au, o nevoie foarte importantă care dacă e împlinită, e sursa fericirii adevărate și depline.
Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu…
Biblia, Psalmul 42, versetele 1, 2
Sufletul fiecărui om este însetat după Dumnezeu și doar Dumnezeu poate împlini acea sete, nimic altceva. Orice alt lucru, indiferent cât de frumos, cât de prețios, cât de minunat nu poate satisface setea sufletului nostru după Dumnezeu.
Distracția, banii, respectul oamenilor, tot felul de plăceri la care ne-am putea gândi nu pot satisface setea sufletului nostru. Doar Dumnezeu poate împlini această nevoie.
O nevoie devine evidentă atunci când lucrul care o poate împlini, lipsește.
Săracii în duh își conștientizează nevoia de Dumnezeu, mai exact conștientizează lipsa lui Dumnezeu. Această conștientizare se manifestă ca un dor după Dumnezeu, un dor care nu poate fi potolit decât cu prezența lui Dumnezeu.
Săracii în duh își doresc viața spirituală din belșug împreună cu Dumnezeu și vin la El pentru a o primi.
Cum au ajuns oamenii să fie săraci în duh
Comuniunea cu Dumnezeu este de natură spirituală sau duhovnicească. Datorită păcatului, relația spirituală pe care Adam o avea cu Dumnezeu la începutul creației a fost ruptă. Așa se face că de la Adam încoace, toți oamenii se nasc incapabili de a avea o relație cu Dumnezeu și astfel au ajuns să fie săraci în duh.
Păstorul cel bun își dă viața pentru oi. - Isus Hristos (Biblia, Ioan 10:11)
E o problemă pe care oamenii nu o pot rezolva prin propriile eforturi, de aceea a fost nevoie să vină Isus. El a venit să rezolve în primul rând sărăcia spirituală. Prin credința în Isus, relația cu Dumnezeu este restabilită. Isus a spus acest lucru în multe rânduri.
Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.
Biblia, Ioan capitolul 10, versetele 10, 11
Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.
Biblia, Ioan capitolul 3, versetul 36
Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.
Biblia, Ioan capitolul 17, versetul 3
Isus e Păstorul cel bun, iar cei ce își pun încrederea în El sunt ca niște oi care își urmează păstorul peste tot. Isus a venit să ne dea o viață spirituală îmbelșugată, viața care nu se termină niciodată, viața cu Dumnezeu.
Domnul Isus a făcut posibilă viața noastră cu Dumnezeu, dându-Și propria viață pentru noi. Când comuniunea noastră cu Dumnezeu e restabilită, Domnul vine în viața noastră și astfel devenim bogați în duh.
Raportări greșite la sărăcia în duh
Ignorarea sărăciei spirituale
Nu toți care își conștientizează sărăcia spirituală sau nevoia de Dumnezeu, îi dau atenție, dând prioritate altor nevoi care li se par mai urgente și mai concrete. Astfel ei devin ocupați și nu mai au timp să Îl caute pe Dumnezeu și atunci nevoia de Dumnezeu care e mereu prezentă în viața lor rămâne nesatisfăcută. Această nevoie nesatisfăcută e percepută uneori ca gol care nu poate fi umplut.
Un om care a avut parte pe pământ de toate plăcerile și realizările pe care ni le putem imagina a fost regele Solomon. La finalul vieții, cel mai bogat și mai înțelept om care a existat pe fața pământului a consemnat acest gând:
O deșertăciune a deșertăciunilor, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune.
Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt!
Biblia, Eclesiastul capitolul 1, versetul 2 și versetul 14
Când ignorăm nevoia de Dumnezeu ca să ne concentrăm pe celelalte nevoi dându-le prioritate, vom ajunge să realizăm până la urmă că tot ce ține de viața pe acest pământ, fără Dumnezeu, e o deșertăciune, o goană după vânt.
Dacă nevoia de Dumnezeu rămâne neîmplinită, împlinirea tuturor celorlalte nevoi nu ne va aduce satisfacție, pace și liniște deplină. Asemeni lui Solomon vom realiza, poate prea târziu, că ne-am irosit viața pe nimic.
Negarea sărăciei spirituale
Mulți oameni nu vor să recunoască importanța nevoii lor de Dumnezeu poate pentru că această recunoaștere i-ar face să se simtă rușinați.
Identificarea sărăciei spirituale poate fi percepută ca o experiență umilitoare. Și într-adevăr, cine își recunoaște sărăcia spirituală dă dovadă de onestitate și smerenie, o stare plăcută lui Dumnezeu.
Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.
Biblia, 1 Petru capitolul 5, versetul 6
Un om smerit este un om care e pregătit să se lase învățat de Dumnezeu, să i se supună Lui. Un om mândru crede că știe suficient, că e suficient de bun și nu are nevoie să mai învețe nimic.
Mândria a fost primul păcat înfăptuit în creația lui Dumnezeu. Înainte să devină un rebel, Lucifer a fost unul din cei mai frumoși heruvimi creați de Dumnezeu. Avea multă slavă și era într-o poziție înaltă în ierarhia îngerilor.
Din pricina mândriei manifestată în dorința lui de a fi deopotrivă cu Dumnezeu, și de a primi slava care i se cuvine doar Domnului, a decăzut foarte mult, a devenit un înger căzut, un diavol, care va avea ca destin iadul care e despărțirea veșnică de Dumnezeu.
Mândria e păcat și orice păcat ne desparte de Dumnezeu. Când lăsăm mândria în viața noastră, îi luăm partea celui rău și ne asociem cu el, devenim și noi adversarii lui Dumnezeu.
În concluzie
Să recunoaștem în smerenie că fără Dumnezeu suntem săraci spirituali. Avem atâta nevoie de El, de înțelepciunea Lui, de învățătura Lui, de călăuzirea Lui, de a fi în comuniune cu El.
Pentru a face posibilă pentru oameni viața cu El aici pe pământ și în veșnicii, Domnul L-a trimis pe Fiul Său, pe Isus Hristos pentru a ne da neprihănirea, puritatea Lui.
Putem să Îl rugăm pe Domnul să vină în viața noastră, să spele păcatele noastre cu Jertfa lui Isus. El vede în inima noastră dorința sinceră după El și își dorește să ne primească la El. El ne iubește atât de mult și a sacrificat așa de mult să ne aducă înapoi la El.
Când îți întorci privirile spre Domnul, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine.
Biblia, Psalmul 35, versetul 5
