Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.- Isus Hristos
Când Isus îmi cere să fiu generoasă cu cei ce îmi fac rău, firea mea se opune cu toată puterea ei și se revoltă. „Nu-i corect!” îmi vine să strig cu toată ființa mea.
Când suntem îndemnați să nu ne răzbunăm pe cei care ne rănesc, se activează în mine acel simț al dreptății care îmi spune că e important ca oamenii răi să fie opriți și pedepsiți. Îmi e greu să las deoparte dorința de a administra dreptatea. Vreau ca cei răi să își primească pedeapsa meritată, pentru a nu-i mai lăsa să rănească și pe alții.
Simțul dreptății adânc înrădăcinat în ființa umană i-a motivat pe oameni să creeze instituții ca poliția, justiția sau armata – ca să ne protejeze și să țină răul sub control. E important ca toți cei care lucrează în aceste domenii să-și facă bine treaba, altfel lumea ar putea deveni foarte repede un loc periculos din cauza răului care s-ar răspândi fără limite.
Chiar Dumnezeu are pregătită o zi în care îi va judeca pe cei răi și îi va trage la răspundere. Acea zi se numește ziua Domnului în Scripturi.
Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie și urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu și va nimici pe toți păcătoșii de pe el. Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui și luna nu va mai lumina.
„Voi pedepsi”, zice Domnul, „lumea pentru răutatea ei și pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufași și voi doborî semeția celor asupritori.”
Biblia, Isaia capitolul 13, versetele 9-11
Profetul Isaia a văzut, în viziunile primite de la Dumnezeu, ziua Domnului, momentul ultimei Sale judecăți asupra întregului pământ, care va avea loc la sfârșitul istoriei omenirii, în perioada cunoscută sub numele de „Marele Necaz”.
Va fi vremea în care mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra unei lumi care a întors spatele bunătății și generozității lui Dumnezeu și s-a răzvrătit împotriva Lui în loc să accepte salvarea de păcate a lui Isus.
Dar, până când va veni vremea judecății, trăim în această lume, unde copiii lui Dumnezeu se pot confrunta oricând cu ostilitate și dușmănie.
Dușmănia pe față
Isus ne clarifică ce e dușmănia concretizată în fapte.
Verbele folosite de Domnul pentru a descrie răul făcut de vrăjmași ne dezvăluie comportamentul acestora față de victimele lor.
Ei lovesc (integritatea fizică e afectată), dau în judecată știind că legea îi va favoriza pe ei, iau cu forța, obligă, pretind (posesiunile materiale și bănești sunt vizate). (Matei 5:39-42) Ura lor poate fi auzită și văzută; ei sunt cei ce blestemă, asupresc și persecută.
Ați auzit că s-a zis: ‘Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.’ Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc[…]
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 43, 44
Vrăjmășia vine din ura care se ascunde în firea pământească. Uneori ea nu se manifestă vizibil dar Dumnezeu o vede mereu.
Am învățat din predica lui Isus că și credincioșii pot cădea pradă firii lor pământești.
Ura dintre frați se poate naște din ranchiună, acea mânie nerezolvată ascunsă în inimă. Ranchiuna se rezolvă prin iertare.(Matei 5: 21-26) Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să îi ierte pe frații lor atunci când greșesc, fiindcă și ei sunt iertați de Dumnezeu.
Dacă cei ce au fost născuți din nou în familia spirituală a lui Dumnezeu sunt supuși greșelilor datorită firii pământești cu cât mai mult cei ce nu fac parte din Împărăție?
Rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și prigonesc. - Isus Hristos
Cum se raportează Dumnezeu la cei răi și nedrepți?
Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 44, 45
Deși contrastul dintre cei răi și nedrepți și cei buni și drepți este evident, el pare, deocamdată, irelevant pentru Dumnezeu, care, în vremurile de acum, Se poartă la fel, cu aceeași bunătate față de toți.
Dumnezeu știe foarte bine cine sunt unii și cine sunt alții, iar noi putem face diferența dintre ei din faptele lor. Chiar dacă e greu pentru noi să înțelegem de ce Dumnezeu îi tratează pe toți cu aceeași bunătate, El are o perspectivă mai largă asupra lucrurilor.
Dumnezeu a ales în vremea de acum bunătatea și răbdarea pentru a schimba inimile celor rătăciți. El vede un potențial de schimbare și de îndreptare acolo unde noi nu îl vedem. Oricât de greu ne-ar fi să acceptăm asta, trebuie să avem încredere că Dumnezeu știe ce face.
Există speranță pentru cei răi și nedrepți
Noi toți ne naștem cu înclinația de a fi răi și nedrepți, având o natură rebelă față de Dumnezeu, din cauza firii moștenite de la Adam și Eva, o fire care a fost coruptă de păcat.
Isus Hristos, însă, ne dăruiește în dar neprihănirea Sa ca să ne facă buni și drepți, plăcuți lui Dumnezeu.
Cei ce primesc prin credință darul neprihănirii, sunt spălați de păcate prin Jertfa Lui, sunt făcuți puri.
Duhul Sfânt se coboară în viața spălată de păcate a omului și îl învață cum să fie drept și bun dându-i puterea să se împotrivească firii sale rebele și în schimb, să facă fapte neprihănite în ascultare de Dumnezeu.
Cei ce refuză să fie spălați de păcate rămân în păcatele lor, ei rămân rebeli împotriva lui Dumnezeu, dușmanii Lui.
Dacă ar fi să privim la istoria înscrisă pe paginile Scripturii putem vedea câtă bunătate și generozitate a avut Dumnezeu față de cei răi și nedrepți. Câtă răbdare are chiar în ziua de azi pentru ei!
Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?
Biblia, Romani capitolul 2, versetul 4
Dumnezeu e bun cu cei răi și nedrepți și are răbdare cu ei pentru că îi iubește și vrea să îi ajute și pe ei să aibă încredere în El. Cei ce se încred în Domnul sunt gata să renunțe la păcate pentru a îmbrățișa o viață curată, plăcută lui Dumnezeu care este o binecuvântare pentru ei în primul rând.
Bineînțeles, îndelunga răbdare a lui Dumnezeu are o limită. El e atotștiutor și știe care sunt alegerile pe care oamenii le vor face în viitor. Din dragoste, El va opri la un moment dat ciclul suferinței și al distrugerii de pe pământ, pedepsind răufăcătorii care se încăpățânează în rebeliunea lor.
Bunătatea lui Dumnezeu înainte de judecată
În istoria consemnată pe paginile Scripturilor, putem găsi nenumărate exemple ale bunătății și răbdării lui Dumnezeu pentru cei răi și nedrepți înainte de judecată. Ne vom opri în cartea Geneza la două judecăți consemnate acolo, una mondială și una locală.
Înainte de ploaia de apă
Înainte de judecata prin potop din vremea lui Noe, Dumnezeu a prevestit pedeapsa prin nașterea lui Metusala, bunicul lui Noe. Numele său înseamnă „moartea lui va aduce (judecata)”. Enoh, tatăl lui Metusala, l-a numit astfel pe fiul său, profețind că, la moartea acestuia, Dumnezeu va trimite judecata asupra întregii lumi pentru a distruge răul și păcatul care se răspândise ca o boală contagioasă, poluând creația și provocând multă suferință.
Metusala a fost cel mai longeviv om de pe pământ, trăind 969 de ani, aproape un mileniu. Înainte de a aduce judecata asupra pământului, Dumnezeu a avut răbdare cu oamenii timp de 1000 de ani, așteptând ca aceștia să asculte de Duhul Lui și să renunțe la răul pe care îl făceau.
Construcția arcei salvatoare se estimează că ar fi durat între 50 și 100 de ani. Așadar, pe lângă profeția lui Enoh, oamenii au avut și mărturia lui Noe despre ceea ce urma pe tot parcursul construcției. Cu toate eforturile îndelungate ale lui Dumnezeu de a salva oamenii, cu toate mărturiile oamenilor neprihăniți, în cele din urmă, doar o singură familie a fost salvată din potop: familia lui Noe. (Geneza capitolele 5-9.)
Înainte de ploaia de foc
O altă judecată a lui Dumnezeu, de proporții mai reduse, a avut loc în regiunea Canaan, în teritoriul a două cetăți: Sodoma și Gomora.
Înainte ca acest teritoriu să fie distrus de Dumnezeu, se spune că „era ca o grădină a Domnului”, bine udată de râul Iordan, fertilă și frumoasă (Geneza 13:10).
Lot, nepotul lui Avraam, a ales să se despartă de unchiul său și, renunțând la viața nomadică pe care o ducea, s-a stabilit în acea zonă. Lot era un om care se încredea în Domnul, un om neprihănit, care a câștigat influență în acele locuri datorită bogăției sale și datorită lui Avraam care l-a salvat pe el și pe oamenii acestor cetăți din captivitate.
Bunătatea lui Dumnezeu s-a revărsat asupra acestor cetăți timp de mulți ani:
prin abundența de resurse naturale,
prin mărturia lui Lot, și
prin salvarea din captivitate.
Cu toate acestea, aceste binecuvântări nu au avut niciun efect pozitiv asupra locuitorilor acestor cetăți; ei au continuat să trăiască în păcatele lor fără rușine, până când Dumnezeu i-a distrus de tot. Singurii salvați au fost Lot și fetele lui.
Tatăl face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. - Isus Hristos
Citind judecățile consemnate în Biblie vom observa un tipar care se repetă:
Oamenii sunt avertizați din timp de judecată prin mărturiile vecinilor neprihăniți, prin Scripturi sau prin mesaje profetice directe transmise de Dumnezeu oamenilor săi.
Apoi li se dă o perioadă de grație în care sunt așteptați să se întoarcă la Dumnezeu pentru a primi iertare și putere de a face binele.
Păcătoșii care i-au întors spatele lui Dumnezeu și au rămas în răzvrătire împotriva Lui, deși au experimentat bunătatea și răbdarea Lui sunt pedepsiți. Cei care și-au pus încrederea în Domnul sunt salvați.
Bunătatea lui Dumnezeu în prezent
În prezent, biserica, copiii lui Dumnezeu, prin mărturia lor, reprezintă instrumentul prin care Dumnezeu își comunică iubirea divină unei lumi împotmolite în păcat.
Judecata ce se va abate asupra întregii planete, ca răspuns la răul care se săvârșește, a fost prevestită de profeții din Vechiul Testament cu mii de ani în urmă. Aceasta a fost apoi reafirmată de Isus și de apostolii Noului Testament, inspirați de Duhul Sfânt să consemneze mesajele divine.
Trăim deja de două mii de ani de la înființarea bisericii în perioada de grație, în care Tatăl ceresc are răbdare și bunătate cu cei răi, iar copiii Lui Îl imită. Dragostea pentru vrăjmași devine evidentă în faptele credincioșilor: ei sunt o binecuvântare prin vorbirea și purtarea lor.
Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri;
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 44, 45
Prin exemplul personal Isus îi învață ce înseamnă să îi iubească pe vrăjmașii lor. Din nou, din verbele enumerate de Isus putem deduce că această iubire reprezintă o serie de acțiuni foarte concrete. A-i iubi pe vrăjmași e a-i binecuvânta prin vorbire, înseamnă să le faci bine, înseamnă să te rogi pentru ei.
Dragostea supranaturală a Duhului Sfânt
Dragostea pentru vrăjmași este dovada maturizării și desăvârșirii copiilor lui Dumnezeu.
Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.
Biblia, Matei capitolul 5, versetele 46-48
Isus îi îndeamnă pe oamenii Împărăției să lase dragostea divină care a fost pusă în ei prin Duhul Sfânt să se manifeste. Nu este o dragoste firească pe care ne e ușor să o arătăm față de cei ce ne iubesc și pe care chiar cei nedrepți și răi o au pentru cei dragi ai lor.
De fapt, nu putem prin firea noastră să îi iubim pe cei ce ne urăsc, ne vine natural să îi urâm mai degrabă. Dar dragostea pentru vrăjmași nu e o dragoste naturală, ea e rodul Duhului Sfânt, e o dragoste supranaturală.
Discutând despre nădejdea (în original, așteptarea) pe care copiii lui Dumnezeu o au de a ajunge în glorie alături de El, apostolul Pavel le oferă un indiciu din viața lor care le confirmă că această așteptare/nădejde a lor este una care se va materializa. E vorba de prezența dragostei divine a Duhului Sfânt în credincioși.
Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.
Biblia, Romani capitolul 5, versetul 5
Dragostea lui Dumnezeu pentru vrăjmași se manifestă în compasiune și dărnicie, în lipsa răzbunării, în iertare, în facerea de bine, în bunătate. Această dragoste divină e semnul distinctiv al copiilor lui Dumnezeu.
În concluzie,
Dragostea divină este ceea ce îi face desăvârșiți pe copiii lui Dumnezeu așa cum e Tatăl lor. Ea se manifestă și când e cel mai greu în mod natural să o oferim. Este o dragoste supranaturală, rodul Duhului Sfânt.
În mod natural, îi putem iubi doar pe cei care ne iubesc și ne vine ușor să îi urâm pe cei care ne urăsc. Totuși, copiii lui Dumnezeu, chiar dacă nu simt în mod obișnuit să își iubească vrăjmașii, ascultă de Tatăl lor și săvârșesc faptele iubirii divine: se roagă pentru ei, devin o binecuvântare pentru ei prin cuvintele și faptele lor. Ei nu au puterea de a face acest lucru din firea lor ci de la Duhul Sfânt care le-a fost dat.
Copiii lui Dumnezeu se lasă conduși de Duhul Sfânt, devenind tot mai asemănători cu Tatălui lor ceresc care în vremea de acum e generos cu toți: și cu cei buni și cu cei răi.