Apocalipsa, capitolul 15
Apocalipsa împreună cu Chuck Smith
Biruitorii fiarei de pe marea de sticlă
Să deschidem Biblia, la cartea Apocalipsa capitolul 15.
În ultima parte a capitolului 14, Ioan a văzut în viziuni bătălia de la Armaghedon. În capitolul 16, el va vorbi despre aceasta mai în detaliu; vom vedea despre ce este vorba în bătălia de la Armaghedon - cine vor fi participanții la luptă și cum se va desfășura ea.
Capitolul 15 este un mic interludiu între capitolul 14, în care apostolul începe să vorbească despre bătălia de la Armaghedon, și capitolul 16, în care intră mai în detaliu în acest subiect.
Cartea Apocalipsa nu este scrisă într-o ordine cronologică și, prin urmare, este oarecum dificil pentru gândirea oamenilor din partea noastră de lume, să urmărească evenimentele pe care le descrie. În literatura ebraică, cronologia evenimentelor este întreruptă din când în când, revenindu-se la diverse episoade pentru o detaliere a lor.
De exemplu, în capitolul 1 din Geneza, avem relatarea succintă a lui Dumnezeu despre creație, cele șapte zile ale creației, iar în capitolul 2, narațiunea revine la crearea omului și ni se oferă o perspectivă mai largă, mai multe detalii.
Deseori în Biblie vedem acest model. Imaginea completă este prezentată succint și apoi naratorul revine și ne oferă detalii.
Vedem acest lucru și în cartea Apocalipsa. Mai întâi este prezentată întreaga scenă și apoi se revine și se completează unele goluri.
Cele șapte peceți, cele șapte trâmbițe și cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu se desfășoară probabil concomitent. Dacă veți compara cele șapte judecăți ale trâmbițelor cu cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, veți vedea că există o ordine similară în ce privește lucrurile din natură care vor fi afectate de aceste judecăți.
„Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” (Apocalipsa 16:1)
Așadar, capitolul 15 din Apocalipsa ne prezintă unele detalii din lumea spirituală.
Apoi am văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte îngeri care aveau șapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu. (versetul 1)
Suntem mutați din nou de la scena terestră la scena cerească unde ni se arată îngerii care poartă cele 7 cupe/potire/pahare în care se află ultimele 7 urgii. Perioada necazului se va încheia la sfârșitul vărsării acestor cupe de aur care sunt umplute cu mânia lui Dumnezeu. Capitolul 16 ne poartă până la sfârșitul mâniei lui Dumnezeu revărsată pe pământ din aceste șapte cupe.
Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc și pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei și ai numărului numelui ei. (versetul 2)
Marea de sticlă este menționată la începutul cărții Apocalipsa, în capitolul 4. În acea scenă Ioan a fost dus în cer, iar acolo el a văzut tronul lui Dumnezeu, heruvimii în jurul tronului lui Dumnezeu, cele 24 de tronuri mai mici pe care stăteau cei 24 de bătrâni. Înaintea tronului lui Dumnezeu, era marea de sticlă, iar din tronul lui Dumnezeu ieșeau fulgere, tunete, glasuri.
Pe marea de sticlă stau biruitorii fiarei, ai icoanei ei și ai numărului numelui ei, oamenii care au fost salvați din necazul cel mare.
Pe biruitorii fiarei îi găsim prima dată la deschiderea peceții a cincea, în capitolul 6 din Apocalipsa. Acolo, Ioan a văzut sufletele lor care se aflau sub altar.
Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Ei strigau cu glas tare și ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă și i s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei. (Biblia, Apocalipsa, capitolul 6, versetele 9-11)
În capitolul 7 din Apocalipsa, aflăm că numărul lor a fost completat și acum, în capitolul 15, îi vedem în scena cerească pe marea de sticlă care e amestecată cu foc.
Unul din bătrâni a luat cuvântul și mi-a zis: „Aceștia, care sunt îmbrăcați în haine albe, cine sunt oare? Și de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și-L slujesc zi și noapte în Templul Lui.”(Apocalipsa capitolul 7, versetele 13-15)
Biruitorii fiarei au ieșit din necazul cel mare unde au înfruntat mânia anticristului și au fost salvați prin martiriu din necaz. Datorită refuzului lor de a lua semnul fiarei, de a se închina chipului ei, au fost dați la moarte. În capitolul 13 din Apocalipsa ni se vorbește despre decretul dat de anticrist și profetul fals în baza căruia au fost martirizați cei ce stăteau acum înaintea tronului lui Dumnezeu.
Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. (Apocalipsa capitolul 13, versetele 16,17)
Martirii sunt biruitori pentru că nu au primit semnul fiarei, nu au acceptat să se închine chipului său și astfel au fost uciși din cauza refuzului lor. Victoria lor a constat în faptul că nu și-au iubit viața până la moarte, ci au murit mai degrabă decât să se supună fiarei.
Un grup care face parte din rândul biruitorilor fiarei este grupul celor 144 000 care au fost pecetluiți de Dumnezeu. Acest grup ne este prezentat prima dată în capitolul 7 din Apocalipsa. Ei sunt evrei, 12 000 din fiecare trib, și au fost pecetluiți pentru a fi protejați de unele dintre judecățile care vor veni pe pământ. În această perioadă, ei devin trimișii lui Dumnezeu pentru poporul evreu. I-am văzut din nou în capitolul 14, iar acum îi vedem și în capitolul 15.
Cântarea lui Moise și cântarea Mielului
Această mare mulțime de biruitori ai fiarei, pe care nimeni nu o poate număra, care a ieșit din necazul cel mare, cântă cântarea lui Moise, robul Domnului, și cântarea Mielului.
Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului.
(versetul 3)
În capitolul 15 din Exod, avem un cântec al lui Moise, o cântare spontană de laudă adusă lui Dumnezeu pentru că i-a eliberat de egipteni.
Poporul lui Israel a văzut cum marea a înecat armata egipteană și atunci și-a dat seama că în acel moment erau cu adevărat liberi de robia în care trăiseră în Egipt. Cântarea este o expresie a bucuriei în urma acestei experiențe a puterii lui Dumnezeu manifestată în eliberarea poporului din robie prin distrugerea dușmanilor lor.
În Deuteronomul 32, găsim cântecul pe care poporul Israel l-a învățat de la Moise la porunca lui Dumnezeu. Era unul dintre acele cântece care era învățat de copii la o vârstă fragedă, un cântec al victoriei și al eliberării, dar și un cântec de avertizare.
Avertizarea pentru poporul lui Dumnezeu era că dacă i-ar fi întors spatele lui Dumnezeu, vor avea loc consecințe și vor veni judecățile. Când cântau, cuvintele cântecului le aducea aminte de ce au venit judecățile; el era menit să le trezească conștiința, să îi facă să realizeze de ce au fost luați captivi, de ce trec prin anumite suferințe. Cântarea era ca o confruntare care îi ajuta să își dea seama că experimentează judecata lui Dumnezeu pentru că L-au părăsit pe Domnul.
Cântarea Mielului o găsim în capitolul 5 al cărții Apocalipsa și e cântată de biserică în momentul în care sulul din mâna dreaptă a Celui care stă pe tron este luat de Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu.
Sulul sau pergamentul este titlul de proprietate asupra pământului care a fost pierdut de Adam în favoarea Satanei. Dar acum a venit timpul răscumpărării.
Ioan ne spune despre momentul dinaintea luării sulului când un înger puternic a strigat cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?”
Și am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă sulul și să se uite în el. Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă sulul și cele șapte peceți ale lui.” (Apocalipsa capitolul 5, versetele 4, 5)
Cântecul Mielului este despre vrednicia lui Isus, Mielul lui Dumnezeu, să deschidă cele 7 peceți ale sulului. Ioan descrie momentul în care Isus a luat sulul ca să-l deschidă.
Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. El a venit și a luat sulul din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie. Când a luat sulul, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților. (Apocalipsa capitolul 5, versetele 6-8)
Și în momentul acesta, biserica, sfinții, încep să cânte cântecul Mielului:
Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și vom împărăți pe pământ!” (Apocalipsa capitolul 5, versetele 9,10)
Cântecul Mielului este cântecul bucuriei că Isus a plătit prețul pentru a răscumpăra lumea de puterea întunericului, de Satana. Scopul răscumpărării lumii a fost de a obține mireasa, biserica Sa. Cântăm și ne bucurăm că El ne-a iubit atât de mult încât a răscumpărat această lume pentru a ne putea scoate din ea.
Isus a ilustrat în pilde răscumpărarea lumii pentru a obține biserica. Spre exemplu, să ne uităm la pilda comorii din ogor. El a spus:
Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. (Matei capitolul 13, versetul 44)
“Țarina e lumea.“ le-a spus Isus ucenicilor când le-a explicat pilda precedentă, pilda neghinei în țarină. (vezi Matei 13:38)
Cine a dat totul pentru a cumpăra lumea? Desigur, răspunsul este Isus. În ce scop? Ca să poată lua comoara. Care este comoara? Comoara ești tu care crezi în Isus și toți ca tine care au fost salvați de păcate, biserica.
Adresându-se bisericii, Petru le spune:
Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
(1 Petru, capitolul 2, versetul 9)
Cât de minunat e faptul că Dumnezeu te prețuiește pe tine și chiar mai minunat e că mă prețuiește pe mine. Cât de recunoscător sunt că Dumnezeu mă prețuiește atât de mult încât să mă numească comoara Lui.
În epistola sa către Biserica din Efes, Pavel se roagă pentru biserică să înțeleagă cât e de prețioasă pentru Dumnezeu.
Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți (Efeseni, capitolul 1 versetele 17, 18)
Nu e vorba de bogățiile pe care le ai ca și copil al lui Dumnezeu ci e vorba despre valoarea pe care Dumnezeu ți-a dat-o. Dacă ai ști cât de valoros ești pentru El!
El te-a iubit atât de mult încât L-a trimis pe unicul Său Fiu să răscumpere lumea pentru ca tu să fii al Lui, ca să te poată dobândi din lume, comoara Lui.
Cântecul mielului este cântecul răscumpărării, cântecul eliberării de puterile întunericului prin răscumpărarea pe care o avem în Isus Hristos.
Declarațiile din cântecul biruitorilor
Așadar, Ioan vede această mulțime adunată pe marea de sticlă înaintea tronului lui Dumnezeu.
Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului. Și ziceau: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești Sfânt și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate!”
(versetele 3,4)
Vom privi la declarațiile din cântecul martirilor biruitori.
“Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice!” cântă ei.
Lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu este mare și minunată, El și-a trimis singurul Fiu ca să ne salveze din păcate.
Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu este mare și minunată!
Oamenii care cântă acest cântec au fost pe pământ în timpul marelui necaz și au văzut judecata lui Dumnezeu asupra pământului. Ei au văzut catastrofele care au venit peste natură și distrugerea trimisă asupra pământului, judecata asupra unei lumi care L-a respins pe Hristos și care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.
Pământul se coace în momentul de față pentru judecata lui Dumnezeu și vedem peste tot în jurul nostru această realitate foarte evidentă. Paharul se umple și în curând se va revărsa și Dumnezeu își va revărsa judecata asupra pământului.
Această mulțime a martirilor va fi acolo să o vadă. Ei cântă despre cât de mari și minunate sunt lucrările lui Dumnezeu, lucrarea de judecată a lui Dumnezeu, precum și lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare și eliberare.
Lucrările lui Dumnezeu în Creație sunt mari și minunate.
Universul vast în care trăim ne uimește, nu-l putem înțelege, este dincolo de noi, cei care locuim în acest colțișor minuscul al galaxiei Calea Lactee, pe această bucățică de praf care se învârte în jurul soarelui.
Mărețe și minunate sunt lucrările Tale, Doamne, ele ne buimăcesc mințile, nu le putem înțelege cu adevărat.
Când începem să vorbim despre distanțe și ani-lumină, este dincolo de capacitatea noastră de a înțelege cu adevărat. Putem vorbi despre asta și putem conceptualiza până la un punct, dar nu putem înțelege cu adevărat vastitatea eternă a spațiului, vastitatea universului, și totuși Biblia ne spune că:
Dumnezeu întinde cerurile ca o perdea subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el.
(Isaia capitolul 40, versetul 22)
Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale –, luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă
(Psalmul 8, versetele 3,4)
Mari și minunate sunt lucrările tale, Doamne, și totuși îți aduci aminte de un mic fir de praf de pe o mică planetă numită Pământ. Suntem aici, jos în galaxia Calea Lactee, și cu toate acestea, Dumnezeu se gândește la tine și la mine. E uluitor faptul că El se gândește la noi. El îmi cunoaște numele, îmi cunoaște fiecare gând, îmi vede lacrima care cade și mă aude când strig: „Mari și minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule Atotputernic”.
Apoi, pentru că au văzut mâna lui Dumnezeu în judecată, biruitorii cântă, “drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor”.
De mai multe ori, în mijlocul celor mai grozave judecăți, va exista această declarație a dreptății judecăților lui Dumnezeu.
Vom citi în capitolul 16 despre potirul judecății lui Dumnezeu care este turnat peste rezervele de apă dulce ale pământului, astfel încât rezervele de apă dulce se vor transforma în sânge. În această situație, oamenii nu vor avea apă proaspătă de băut iar îngerul apelor va declara atunci:
„Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Și sunt vrednici.” Și am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!” (Apocalipsa capitolul 16, versetele 5-7)
Pe tot parcursul judecăților lui Dumnezeu, există această recunoaștere a faptului că judecățile Lui sunt drepte, corecte.
Nimeni nu Îl poate acuza pe Dumnezeu că nu este corect. Poate că vă imaginați că Dumnezeu nu este corect, dar asta pentru că nu cunoașteți întreaga poveste, iar atunci când vom cunoaște întreaga poveste, vom realiza corectitudinea și dreptatea absolută a lui Dumnezeu.
Există o mulțime de lucruri pe care Biblia nu ni le spune, o mulțime de lucruri pe care nu le știm și, de obicei, lucrurile pe care nu le știm sunt cele care ne tulbură și ne încurcă, dar ori de câte ori ne confruntăm cu ceva ce nu știm, să apelăm la ceea ce știm. Știu că Dumnezeu este iubire, știu că Dumnezeu este corect, știu că Dumnezeu este drept în judecățile Sale.
“Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău?”
Frica de Domnul este începutul înțelepciunii, ne spune Biblia. Este trist și tragic că există oameni care nu au frica de Domnul în inimile lor. Există oameni care se opun în mod deschis lui Dumnezeu, oameni care se opun în mod deschis legii lui Dumnezeu, căilor lui Dumnezeu.
Multe proiecte de lege care sunt formulate și adoptate în guvernele din lume sunt absolut contrare lui Dumnezeu, sunt o blasfemie la adresa Lui și uneori mă gândesc: Doamne, oare nu există frică de Domnul în inimile lor? Cum ar putea ei să justifice astfel de legi în mintea lor, în inima lor? Cum pot justifica aceste lucruri care sunt atât de clar împotriva lui Dumnezeu.
Unii s-ar putea gândi că nu pot concepe cum ar putea oamenii să aleagă guvernanți care să ia în considerare și să promoveze astfel de legi. Cu siguranță, creștinii, trebuie să se roage pentru asta.
“Cine nu se va teme, Doamne, și cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești Sfânt…”
Asta este problema, omul se revoltă împotriva sfințeniei lui Dumnezeu. Sfințenia lui Dumnezeu este împotriva firii noastre pământești. Omul prin firea sa este un păcătos. Nu sunt un păcătos pentru că păcătuiesc, păcătuiesc pentru că sunt un păcătos.
Pavel le spune credincioșilor din Efes despre starea în care erau înainte să fie salvați de păcate:
Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți.
(Efeseni capitolul 2 versetele 1-3)
Sfințenia lui Dumnezeu este împotriva firii mele naturale și Dumnezeu mă cheamă să mă lepăd de mine însumi, să-mi iau crucea, să-mi socotesc firea pământească moartă, răstignită împreună cu Hristos, ca să pot trăi pentru Dumnezeu, după lucrurile Duhului Sfânt.
A trăi în ascultare de Duhul Sfânt este contrar omului firesc și dorințelor lui. Mulți se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu pentru că nu vor să renunțe la natura lor rea, se bucură de lucrurile pe care le fac și, pentru că Domnul le dezaprobă, se întorc împotriva lui Dumnezeu.
Isus a fost răstignit pentru că a mers împotriva curentului. Dușmanilor Săi nu le plăcea învățătura Lui, s-au simțit condamnați în inimile lor de ea, pentru ceea ce erau și ceea ce făceau. Nu le-a plăcut acel sentiment.
Oamenii nu vor să se simtă vinovați. Ei vor să facă legi care să le permită să trăiască felul de viață pe care și-l doresc fără să se simtă vinovați, așa că se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu în inimile lor și nu există frică de Dumnezeu în ei.
Cartea Apocalipsa ne vorbește despre consecințele acestui mod de viață în rebeliune împotriva lui Dumnezeu, despre judecățile lui Dumnezeu care vor fi aduse pe pământ ca urmare a răzvrătirii omului împotriva a tot ceea ce este drept, a tot ceea ce este sfânt și a tot ceea ce este pur.
„Căci numai Tu ești Sfânt și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate!”
Psalmul 22 este în prima parte a lui o profeție despre moartea lui Isus Hristos pe cruce, despre detaliile crucificării, dar începând cu versetul 27, ne vorbește despre momentul în care El se va întoarce și va aduce în ființă Împărăția lui Dumnezeu pe pământ.
Toate marginile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul; toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta. Căci a Domnului este Împărăția:El stăpânește peste neamuri.
Toți cei puternici de pe pământ vor mânca și se vor închina și ei; înaintea Lui se vor pleca toți cei ce se coboară în țărână, cei ce nu pot să-și păstreze viața.
Și cei grași de pe pământ vor mânca și se vor închina, iar cei care se coboară în țărână se vor închina înaintea Lui: nimeni nu-și poate ține în viață propriul suflet.
(Psalmul 22, versetele 27-29)
Ni se oferă o priveliște asupra învierii celor neprihăniți pentru a fi cu Hristos, pentru a i se închina în epoca glorioasă a Împărăției lui Dumnezeu.
Credincioșii sunt îndemnați să aibă și ei modul de gândire al lui Isus, să nu se înalțe, să nu se promoveze.
Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.
De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni capitolul 2, versetele 5-11)
Așadar, toate neamurile, toate familiile, toate națiunile vor veni și se vor închina înaintea Lui, pentru că judecățile Lui au fost arătate.
Ioan ne descrie în continuare ce a văzut în cer.
După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.
(versetul 5)
Când Moise a construit cortul mărturiei, Dumnezeu i-a dat specificațiile, măsurătorile, planul; i-a spus exact cum să îl facă, și i-a spus să aibă grijă să îl facă așa cum i s-a spus. Apoi Dumnezeu a înzestrat câțiva oameni, și le-a dat abilitățile necesare pentru a-l face exact așa cum poruncise El. Motivul pentru care Moise a fost foarte atent la realizarea acestui proiect este pentru că acest cort este un model pământesc al celui ceresc.
În inima cortului, în Sfânta Sfintelor, elementul central este capacul ispășirii, care reprezintă tronul milei lui Dumnezeu, și heruvimii care înconjoară capacul.
În capitolul al patrulea al cărții Apocalipsa ni se descrie acest element din cort, scaunul milei, tronul lui Dumnezeu, și heruvimii care îl înconjoară.
Model al chivotului legământului cu capacul ispășirii și heruvimii care înconjoară tronul milei lui Dumnezeu
Cortul ceresc care a fost modelul cortului pământesc este deschis în cer și cei șapte îngeri ies din templu.
Și din Templu au ieșit cei șapte îngeri care țineau cele șapte urgii. Erau îmbrăcați în in curat, strălucitor, și erau încinși împrejurul pieptului cu brâie de aur.
(versetul 6)
Aducerea urgiilor semnifică faptul că nu va exista milă în acel moment. Îngerii ies din templu pentru a aduce judecățile lui Dumnezeu asupra pământului, cele șapte urgii. Ei sunt îmbrăcați în in curat, strălucitor. Inul pur și alb era veșmântul pe care îl purtau preoții în slujba lor zilnică din cortul de pe pământ.
Și una din cele patru făpturi vii a dat celor șapte îngeri șapte potire de aur pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor. Și Templul s-a umplut de fum din slava lui Dumnezeu și a puterii Lui. Și nimeni nu putea să intre în Templu până se vor sfârși cele șapte urgii ale celor șapte îngeri.
(versetele 7,8)
Vă amintiți că atunci când templul construit de Solomon a fost dedicat Domnului, slava lui Dumnezeu a coborât și a umplut templul ca un fum, iar preoții nu puteau sta în picioare din cauza prezenței, a slavei lui Dumnezeu în templu.
Aici, în cer, templul s-a umplut de fum de la slava lui Dumnezeu și de la puterea Sa și nimeni nu a putut intra în templu până când nu s-au împlinit cele șapte urgii ale celor șapte îngeri.
Șapte îngeri au suflat în șapte trâmbițe și acum șapte îngeri se pregătesc să verse pe pământ cupele cu urgii. Acesta este sfârșitul, acesta este punctul culminant al judecăților și al mâniei lui Dumnezeu împotriva pământului păcătos.
În capitolul 16 vom afla care sunt urgiile pe care îngerii le vor vărsa asupra pământului din cupele mâniei lui Dumnezeu.
Să ne rugăm.
Tată, Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău atât de bogat și plin de hrană spirituală, Îți mulțumim pentru că ne-ai deschis această fereastră în viitor pentru a vedea lucrurile care se vor întâmpla.
Doamne, ne simțim ca sufletele care erau sub altar și care spuneau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, întârzii să judeci acest pământ care ți-a întors spatele? Cât timp mai e, Doamne, până când vor veni judecățile Tale asupra națiunilor care par hotărâte să scape de influența Ta și de poporul Tău?
Tată, ne rugăm ca Duhul Tău Sfânt să ne facă să fim foarte sârguincioși în lucrurile spirituale; să acționezi în viețile noastre Doamne, și să ne ajuți să fim sare într-o lume care putrezește rapid, lumină într-o lume care este plină de întuneric.
În numele lui Isus ne rugăm, Amin.