Apocalipsa, capitolul 14 (cu podcast)

Apocalipsa împreună cu Chuck Smith

144.000 de oameni din toate triburile Israelului vor fi primul rod al celor salvați prin necazul cel mare. 

Să deschidem Biblia la cartea Apocalipsa, capitolul 14.

Ioan, asemeni unui spectator al revelației lui Isus, ne descrie viziunea lui mai departe:

Apoi m-am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Tatălui Său. (versetul 1)

În capitolul șapte din Apocalipsa, înainte ca cele patru vânturi ale judecății să fie eliberate pe pământ, îngerii care le țineau au primit ordin să nu le dea drumul până când slujitorii lui Dumnezeu vor fi pecetluiți pe frunte. Numărul celor pecetluiți era de 144.000 de oameni din toate semințiile lui Israel, câte 12.000 din fiecare trib.

Aici, în capitolul 14 ni se spune ce este această pecete; este numele lui Dumnezeu care este scris pe frunțile lor. Știm că numele lui Dumnezeu este Yehova sau Yahweh, nu știm exact care este pronunția corectă, dar știm că Dumnezeu Își va înscrie numele pe frunțile slujitorilor Lui din poporul Israel.

Antihristul, ca o replică la pecetluirea slujitorilor lui Dumnezeu, va obliga pe toată lumea să primească pe frunte semnul lui, numărul unui nume de om.

Deci cei 144.000 pe care i-am văzut în capitolul 7 sunt menționați din nou aici, în capitolul 14, ni se dau informații suplimentare despre ei.

Apoi Ioan a auzit un glas din cer.

Și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; și glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta și cântau din alăutele lor.(versetul 2)

În capitolul 1, când Ioan Îl descrie pe Isus în starea Sa glorificată, ne spune că glasul Lui era ca un sunet de ape multe. (vezi Apocalipsa, capitolul 1, versetul 15) Așadar, ceea ce Ioan aude în acest moment ca un glas de tunet e vocea lui Isus. Apoi el a auzit vocea celor care cântau cu harpele lor.

Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii și înaintea bătrânilor. Și nimeni nu putea să învețe cântarea în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, care fuseseră răscumpărați de pe pământ. (versetul 3)

Așadar, vedem cum fiecare grup are un cântec care reprezintă grupul respectiv.

În Vechiul Testament avem cântecul lui Moise, iar apoi avem cântecul Deborei, cel al victoriei asupra dușmanilor.

În capitolul al cincilea din cartea Apocalipsa, avem cântecul bisericii răscumpărate. Versurile cântecului indică faptul că numai biserica poate cânta acest cântec.

Cei 144.000 au un cântec special pe care nimeni nu îl poate cânta în afară de ei.

Fiecare dintre noi am avut cu Domnul o relație unică și specială. Dumnezeu s-a raportat la biserica Sa într-un mod unic și special. Biserica are cântecul răscumpărării iar ei au cântecul de biruință și de laudă către Domnul, pe care numai biserica îl poate cânta.

Cei 144 000 au o relație specială cu Domnul. Pe ei Dumnezeu îi salvează prin necazul cel mare iar cântecul lor este despre asta. Doar ei îl vor cunoaște pentru că doar ei vor avea acea experiență.

Cântecul Bisericii este cel al salvării din necazul cel mare. Cântecul celor 144 000 este cel al salvării prin necazul cel mare.

În Vechiul Testament, găsim că Enoh, un prototip al Bisericii, a fost răpit înainte să aibă loc judecata lui Dumnezeu asupra pământului prin potop. Cu toate acestea, Noe a fost închis în arcă de către Dumnezeu și astfel a reușit să supraviețuiască acestei judecăți. Dumnezeu l-a salvat pe Enoh din potop, pe Noe prin potop.

Daniel a fost salvat de cuptor, prietenii lui au fost salvați din cuptor.

Daniel a scăpat de cuptorul de foc. Dumnezeu l-a izbăvit pe Daniel ca să nu fie nevoit să intre în cuptorul de foc, fără îndoială, îndepărtându-l pe Daniel de capitală atunci când a fost dat acel ordin ca toți să se închine chipului de aur. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a salvat pe cei trei băieți evrei prin necazul cuptorului de foc. Daniel a fost salvat de cuptorul de foc, prietenii lui au fost salvați prin cuptorul de foc.

Așadar, sunt două grupuri: unul cântă un cântec de salvare din necazul cel mare, în timp ce alții cântă un cântec de salvare prin necazul cel mare.

Cântecul celor 144.000 este acel cântec despre modul în care Domnul i-a păstrat și i-a păzit prin acest timp teribil de judecată, când Dumnezeu judecă lumea din cauza răzvrătirii ei împotriva Lui.

Așadar cei 144 000 cântă acest cântec în fața tronului lui Dumnezeu. Ei par a fi în cer în fața heruvimilor și a bătrânilor. Doar ei pot cânta acest cântec special, este unic lor.

Descriindu-i pe cei 144.000, Ioan spune:

Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini, și Îl urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. (versetul 4)

Ei sunt un prim rod al unei categorii speciale. Dintre cei care au fost păstrați și cei care au supraviețuit marelui necaz, ei sunt primele roade ale acelui grup.

Și în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (versetul 5)

Este o afirmație extraordinară care se face despre ei: că sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Știți? Exact așa vom sta înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și noi cei care suntem ai lui Hristos, fără vină.

Iuda, la sfârșitul micii sale epistole, a scris:

Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere și să vă facă să vă înfățișați fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci. Amin. (Iuda, versetele 24 și 25)

Aceasta e lucrarea minunată a lui Isus Hristos în inimile și viețile noastre: ne face să ne înfățișăm fără prihană, puri înaintea lui Dumnezeu!

Știți, există un pasaj interesant din Scriptură în care ni se spune despre Iacov căruia Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel:

El (Dumnezeu) nu vede nici o fărădelege în Iacov, nu vede nici o răutate în Israel. (Numeri, capitolul 23, versetul 12)

Iacov a fost un om plin de greșeli. Dacă îi citiți povestea, tipul ăsta era un escroc, un mincinos, un înșelător, dar Dumnezeu nu vedea nici o vină în el.

Și așa vă vede Dumnezeu în seara asta pe voi, cei care ați crezut în Hristos Isus. Fără cusur. Nu-i așa că e minunat?

Ioan ne spune mai departe: Am văzut un alt înger... Acest înger nu făcea parte din grupul celor șapte îngeri care suflau în trâmbițe, este un înger diferit.

Și am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. (versetul 6)

Ni se spune despre un lucru minunat: despre un înger care zboară prin mijlocul cerului și care are Evanghelia veșnică de vestit întregii lumi.

Prin sateliți se pot transmite date în toată lumea. 

Ar fi interesant să citim dintre primele comentarii care s-au făcut la cartea Apocalipsa, să vedem cum își imaginau oamenii mai demult că s-ar fi putut realiza acest lucru: un înger care zbura prin mijlocul cerului și declara lumii Evanghelia veșnică. Acum, cu ajutorul tehnologiei prin satelit, ne putem imagina cum.

El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” (versetul 7)

Problema pe care mulți o au astăzi este că nu au frică de Dumnezeu în inimile lor. Frica de Domnul, ne spune Biblia, este începutul înțelepciunii, iar frica de Domnul înseamnă să urăști răul.

Pavel, unul din mesagerii lui Dumnezeu care a proclamat Evanghelia veșnică a scris:

Mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. (Romani capitolul 1, versetul 16)

Evanghelia veșnică, ce îi poate salva pe oameni de păcatele lor, este vestea bună care ne vorbește despre Dumnezeu care L-a lăsat pe Fiului Său să vină la noi ca să moară în locul nostru, pentru păcatele noastre și care apoi înviind din morți a dovedit că jertfa Lui are puterea de a ne face neprihăniți, fără pată pentru a fi acceptați ca fii ai lui Dumnezeu.

Această evanghelie veșnică va fi proclamată fiecărui grup etnic.

De multe ori îi auzim pe oameni întrebând: "Dar cum rămâne cu acel băștinaș din Africa sau din Borneo care nu a auzit niciodată de numele lui Isus Hristos?
Îi va judeca Dumnezeu la fel?". Scriptura este clară că vor fi judecați după un standard diferit de cei care au auzit și au respins.

Isus a spus că Evanghelia va fi propovăduită ca o mărturie în toată lumea, și atunci va veni sfârșitul. Ni se arată aici cum se va face acest lucru.

De multe ori am luat cuvintele lui Isus despre propovăduirea Evangheliei ca pe o provocare pentru misiune în toată lumea, dar, în realitate, biserica a eșuat în cea mai mare parte în această privință. Majoritatea bisericilor se retrag din misiune sau își reduc activitatea în acest sector. Dar Dumnezeu va avea grijă ca fiecare om să aibă ocazia de a auzi Evanghelia în acel timp.

Îngerul le spune oamenilor să se teamă de Dumnezeu, să-i dea slavă, să i se închine pentru că a venit ceasul judecății Lui.

Mai departe,

A urmat un alt înger, al doilea, și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” (versetul 8)

Babilonul reprezintă în Biblie sistemele religioase false. Se pare că acolo în Babilon s-au născut aceste religii iar acum acestea urmează să fie judecate. Când vom ajunge la capitolul 17 vom citi despre judecata asupra Babilonului religios, și vom citi despre judecata asupra Babilonului comercial în capitolul 18.

Aici în capitolul 14, este proclamarea, anunțarea faptului că "Babilonul a căzut, a căzut.”

Babilonul a fost inima și sursa curviei spirituale izvorâte din sistemele religioase false pe care le reprezintă. Curvia spirituală e închinarea sau îngenuncherea la orice altceva în afară de Dumnezeul cel adevărat și viu. E infidelitate față de El.

Evanghelia este proclamată de înger care spune: "Temeți-vă de Dumnezeu, închinați-vă Celui care a făcut cerurile și pământul și marea și lucrurile care sunt în ele".

Închinarea noastră, deci, ar trebui să fie doar pentru Dumnezeu, dar din păcate, mulți sunt cei care se închină și își dedică viața altor lucruri și deci altor dumnezei.

Babilonul este sursa tuturor sistemelor false de închinare. Zeița babiloniană Iștar, reprezenta relația sexuală. O persoană care se dedică imoralității sexuale, de fapt se dedică unui dumnezeu fals și este vinovată de curvie spirituală.

Adorarea oamenilor ar trebui să fie rezervată doar lui Dumnezeu. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, noi suntem împreună cu Isus într-o relație exclusivă asemănătoare cu relația de căsătorie în care ne angajăm să Îi fim dedicați, credincioși Lui. A ne dedica și a adora orice altceva în afară de Dumnezeu, este a comite curvie spirituală.

Ruina religiilor false 

Așadar, se pronunță, se anunță căderea Babilonului, a acestui sistem religios fals, prăbușirea închinării false care a adăpat toate națiunile din vinul mâniei curviei ei.

Urmează al treilea înger care face parte dintr-un grup de îngeri diferit de cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe.

A urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: „Cine se închină fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, (versetul 9)

Așadar, avem porunca clară: închină-te doar lui Dumnezeu.

În ziua de azi oamenii se dedică sau își închină viața multor lucruri: banilor, intelectului lor, relațiilor sexuale. Toate aceste lucruri cărora li se dedică sunt dumnezei falși. Într-un final, oamenii se vor închina la fiară, iar în capitolul 13 din Apocalipsa ni se vorbește despre asta. Ni se spune despre profetul fals care va conduce lumea în închinare la fiară. Oamenii vor face o icoană, o imagine a fiarei care va avea putere să vorbească și vor pune această imagine în templul reconstruit de la Ierusalim obligându-i pe toți oamenii să se închine icoanei fiarei.

Dar oamenii nu se vor închina fiarei din ignoranță. Ni se arată aici în capitolul 14 că Dumnezeu îi va avertiza pe oameni să nu i se închine fiarei. Închinarea la fiară va fi o răzvrătire deliberată împotriva lui Dumnezeu, la fel cum astăzi oamenii se răzvrătesc în mod deliberat, voit împotriva poruncilor lui Dumnezeu.

Spre exemplu, multe legi care s-au propus mai recent în diverse guverne sunt o răzvrătire deliberată împotriva lui Dumnezeu. Cei care le promovează sunt în rebeliune deliberată împotriva lui Dumnezeu. Scripturile avertizează și declară că aceste lucruri legiferate cum ar fi: avortul (omorul bebelușilor în pântece), căsătoriile homosexuale (homosexualitatea), operațiile și medicația pentru schimbarea sexului (transgenderismul) etc sunt practici păcătoase, sunt rele, sunt răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Aceste legi omenești ne arată cât de departe a ajuns omenirea pe drumul spre autodistrugere.

Așadar, urmează avertismentul pentru cei care se vor închina la fiară sau la icoana fiarei și vor primi semnul ei pe frunte sau pe mână.

Aceștia vor bea și ei din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și vor fi chinuiți în foc și în pucioasă înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. (versetul 10)

Iată avertismentul lui Dumnezeu pentru cei ce se vor închina la fiară. Nu există nici o speranță de răscumpărare, nici o speranță de salvare pentru cei care se închină fiarei, chipului ei sau primesc semnul ei.

V-ați semnat certificatul de moarte veșnică, de chin veșnic dacă sunteți aici în acel moment și sunteți dispuși să vă sacrificați destinul veșnic pentru a face parte din acel sistem.

Ni se spune că cei ce se închină fiarei și primesc semnul ei sunt chinuiți cu foc și pucioasă în prezența sfinților îngeri și în prezența Mielului.

Nu este menționat faptul că cei ce sunt salvați sunt conștienți de chinul lor. Există un pasaj interesant în Scriptură care se găsește în Isaia capitolul 65, versetul 17 unde profetul consemnează ce spune Dumnezeu:

Iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte. (Isaia capitolul 65, versetul 17)

O mulțime de oameni sunt îngrijorați pentru membrii familiei lor sau pentru cei dragi care au murit fără să creadă în Isus Hristos. Este chinuitor să te gândești că ei sunt separați pentru totdeauna de Dumnezeu. Cu siguranță ei se întreabă: cum aș putea să mă bucur vreodată de rai știind că cineva pe care l-am iubit atât de mult nu este acolo?

Acest gând, această amintire e ceva care, conform acestui text, Dumnezeu o va șterge din banca de amintiri a copiilor Lui.

Nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute... Orice lucru care ar produce durere, suferință sau tortură emoțională, va fi eliminat de Dumnezeu și nu va mai fi amintit. Dimpotrivă suferința va fi prefăcută în veselie și în bucurie. Profetul ne zugrăvește Împărăția de 1000 de ani pe pământ a lui Hristos după necazul cel mare.

Ci vă veți bucura și vă veți veseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie și pe poporul lui, în bucurie. Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului și mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul țipetelor. Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puține, nici bătrâni care să nu-și împlinească zilele. Cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr și cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos. Vor zidi case și le vor locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor. Nu vor munci degeaba și nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânță binecuvântată de Domnul și copiii lor vor fi împreună cu ei. Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul și șarpele se va hrăni cu țărână. Niciun rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.(Isaia capitolul 65, versetele 18-25)

Zile glorioase se anunță pentru copiii lui Dumnezeu, dar pentru cei care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, zile grave de judecată. Citim în versetul 11:

Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei și oricine primește semnul numelui ei! (versetul 11)

Fum care se suie.

În limba greacă nu există un termen mai puternic pentru eternitate ca cel folosit aici: „eis aion aion” și tradus în română în vecii vecilor. În română avem echivalentul în cuvântul eoni sau ere.

Credeți că Dumnezeu chiar îi va lăsa în chinul veșnic pe cei care s-au răzvrătit împotriva Lui? Credeți în pedeapsa veșnică? Da, despre asta vorbește Biblia. Nu-mi cereți să scot ceva afară din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu o voi face. La sfârșitul cărții Apocalipsa ni se spune:

Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta. (Apocalipsa, capitolul 22, versetele 18,19)

Nu vreți să mi se întâmple asta, nu-i așa? Am să las lucrurile așa cum sunt scrise. Nu îmi permit să mă joc cu mesajul lui Dumnezeu.

Isus a descris gheena ca fiind locul "unde viermele nu moare și focul nu se stinge".

Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Și am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (versetele 12 și 13)

Iată grupul celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus Hristos în necazul cel mare.

Acesta este un pasaj din Scriptură care se referă la timpul necazului mare când oamenii vor fi forțați să ia semnul fiarei și vor fi forțați să i se închine. Cei care nu i se vor închina vor fi uciși ni se spune în capitolul 13 din Apocalipsa, în versetul 15.

Așadar, când ni se vorbește aici despre răbdarea sfinților, e vorba de sfinții din timpul necazului cel mare care vor suferi mai degrabă moartea decât să i se închine fiarei. Ei sunt binecuvântați în moartea de martiri pe care o vor suferi din pricina credinței lor în Isus Hristos. Fidelitatea lor pentru Domnul îi va împiedica să se închine la fiară.

Auzim deseori acest pasaj la înmormântări: fericiți sunt morții care mor în Domnul, ei se vor odihni. În realitate, pasajul e despre grupul martirilor din timpul necazului cel mare care refuză să se închine la fiară pentru că sunt dedicați lui Isus Hristos. Ei se odihnesc de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.

Apoi Ioan ne spune:

Apoi m-am uitat, și iată un nor alb; și pe nor ședea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuțită. (versetul 14)

Cel ce stă pe nor este Isus Hristos, El vine pe nor pentru a aduce judecata pe pământ.

Și un alt înger a ieșit din Templu și striga cu glas tare Celui ce ședea pe nor: „Pune secera Ta și seceră, pentru că a venit ceasul să seceri și secerișul pământului este copt. Atunci, Cel ce ședea pe nor Și-a aruncat secera pe pământ. Și pământul a fost secerat. Și din Templul care este în cer a ieșit un alt înger, care avea și el un cosor ascuțit. Și un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieșit din altar și a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuțit: „Pune cosorul tău cel ascuțit și culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copți.” Și îngerul și-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului și a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Și teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; și din teasc a ieșit sânge până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie șase sute de stadii. (versetul 15-20)

Avem aici o descriere a marii bătălii din valea Meghido, sau Armaghedon (în limba greacă) și a vărsării de sânge care va avea loc acolo.

În Israel, în Meghido sau Armaghedon va avea loc lupta de la finalul necazului cel mare.

Există un pasaj în Isaia 63 care corespunde cu acest text din Apocalipsa 14 și care vorbește despre același lucru. Isaia scrie:

Cine este acesta care vine din Edom, din Boțra, în haine roșii, în haine strălucitoare, și calcă mândru, în plinătatea puterii Lui?” – „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea și am putere să izbăvesc!” – „Dar pentru ce Îți sunt hainele roșii și veșmintele Tale ca veșmintele celui ce calcă în teasc?” – „Eu singur am călcat în teasc și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sângele lor a țâșnit pe veșmintele Mele și Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare și venise anul celor răscumpărați ai Mei. Mă uitam împrejur, și nu era nimeni să M-ajute și Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci brațul Meu Mi-a fost într-ajutor și urgia mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea și le-am vărsat sângele pe pământ.” (Isaia capitolul 63, versetele 1-6)

În acest text, Isaia vorbește despre același eveniment, al luptei de la Meghido (Armaghedon) și ne face descrieri explicite care sunt similare cu descrierea pe care o avem aici, în Apocalipsa 14. Vedem elementele vizuale similare între imaginea descrisă de Isaia și cea din Apocalipsa: via, secera, călcarea în teasc a strugurilor și sângele care va curge în bătălie.

Va fi mult sânge care va ajunge până la frâiele calului adică până la o înălțime de aproximativ 1,2 metri. Distanța de 1.600 de stadii, este de aproximativ 184 de mile sau 296 km.

Poate ne gândim la acești 296 km ca fiind liniari, dar ar putea fi kilometri pătrați și ceea ce e interesant este că Meghido din Israel este de aproximativ 296 km pătrați. Deci, ar putea fi o referire la faptul că întregul Meghido (sau Armaghedon) s-a umplut de sânge până la frâiele cailor. La o armată de aproximativ 200 de milioane de oameni, ne putem imagina că așa ceva e posibil.

Aflăm mai departe în Apocalipsa cum antihristul va aduna națiunile la luptă și atunci judecata lui Dumnezeu va veni asupra răzvrătirii omului, judecata finală a lui Dumnezeu de la sfârșitul necazului cel mare. La a doua Sa venire pe pământ, Isus va pune capăt acestei bătălii care va fi dezlănțuită de antihrist, în care oamenii vor fi distruși, măcelăriți cu milioanele, cu sutele de milioane.

În timpul bătăliei, Isus va reveni pe nori de slavă pentru a instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Zaharia ne spune că în acea zi își va pune piciorul pe Muntele Măslinilor. Ni se spune că El îl va nimici pe antihrist cu strălucirea venirii sale și cu sabia care iese din gura Lui. Sabia este Cuvântul lui Isus care îl va nimici pe antihrist.

Ne îndreptăm în cartea Apocalipsa spre această mare bătălie a Domnului, bătălia finală în care cel rău va aduna forțele lumii și atunci va fi judecat de Dumnezeu, în marea bătălie de la Armaghedon. Dar acest eveniment îl vom studia mai pe îndelete în capitolele viitoare.

Sunt lucruri impresionante despre care citim aici, în cartea Apocalipsa, greu de închipuit sau de imaginat.

Judecata lui Dumnezeu trebuie să vină și va veni așa cum a declarat Dumnezeu. Cu siguranță vă doriți să fiți pregătiți când Domnul va veni pentru biserica Sa, pentru că nu ați vrea să fiți aici după ce biserica nu va mai fi.

Să ne rugăm.

Tată, îți mulțumim că nu ne-ai rânduit pentru mânie, ci ne-ai cerut să ne rugăm mereu ca să fim socotiți vrednici să scăpăm de aceste lucruri.

Doamne, îți cerem să ne faci Tu vrednici să stăm în fața tronului lui Dumnezeu, ca să fim acolo pentru a cânta cântecul Bisericii, al celor răscumpărați când judecata și mânia Ta vor veni pe pământ.

Doamne, ajută-ne!

Îți mulțumim, Tată, pentru ceea ce ai făcut pentru noi prin Isus Hristos, că prin Isus putem fi curățiți de păcatele noastre. Îți mulțumim că, prin El, într-o zi, vom fi prezentați plini de bucurie, fără cusur în glorie, în prezența Ta. Așteptăm acea zi, Doamne.

Tată, când vedem condițiile din lume și felul în care merg lucrurile aici, Duhul neprihănit din noi e indignat, e supărat. Te rugăm, Doamne, vino repede. Cât de mult dorim să vedem împărăția Ta venind și voia Ta făcându-se aici, pe pământ, așa cum este în ceruri.

În numele lui Isus, Tată, îți cerem.

Amin.

Isus va reveni pe pământ pe nori de slavă.