Apocalipsa, capitolul 1 (podcast)

Ce a văzut Ioan

În primul verset aflăm despre această carte că e descoperirea, dezvăluirea, revelația lui Isus Hristos. (Apocalipsa 1:1) Aceasta e o cheie care deschide înțelegerea textului. Cartea Apocalipsa e o revelație a lui Isus Hristos și a viitorului lui Isus Hristos. Cuvântul Apocalipsa înseamnă dezvăluire, în greacă e apokalypsis, dezvăluirea.

Unii spun că această carte e sigilată, închisă înțelegerii omului. Nimic nu e mai departe de adevăr. Însuși numele cărții - revelația - declară faptul că e o deschidere a cunoașterii adevărului, o dezvăluire a adevărului. Nu e deloc o carte care nu poate fi înțeleasă ci o carte care deschide cunoașterea adevărului în viața și inimile celor care caută adevărul.

Pe tot parcursul cărții Apocalipsa, personajul principal e Isus Hristos. Îl vom vedea cum se raportează la Biserică, apoi Îl vedem în timpul viitor fiind încoronat ca Rege al Regilor și Domn al Domnilor.

Dezvăluirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să le arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscută trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan (Apocalipsa 1:1)

Pe tot parcursul cărții, un înger îl va îndruma pe Ioan în multe din dezvăluirile unor mistere, vor fi mai marii sau bătrânii care vor vorbi cu Ioan și Însuși Isus Hristos. Așadar, Ioan primește această revelație prin care un înger îl va îndruma, bătrânii îl vor direcționa și Isus Hristos îi va vorbi.

Și le-a făcut cunoscută revelația trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos și a spus tot ce a văzut. (versetul 2)

Parte din lucrarea lui Ioan a fost să lase o înregistrare scrisă a revelației pe care a primit-o de la Isus a lucrurilor pe care le-a văzut și le-a auzit, pe care le-a experimentat. Ioan spune referindu-se la sine în persoana a treia:

Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut ; mărturia lui este adevărată și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. (Ioan 19:35)

Ioan ne spune că a scris aceste lucruri în Evanghelie ca voi să credeți că Isus este Mesia, Împăratul promis, și crezând să aveți viață veșnică prin El.

În prima lui epistolă, Ioan spune:

Ce era de la început (vorbește despre Isus), ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții – pentru că viața a fost arătată și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată – deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. (1 Ioan 1:1-4)

Apoi, din nou el spune:

Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii. (1 Ioan 4:14)

Deci îl vedem pe Ioan înregistrându-și în scris mărturia cu privire la ce a văzut, ce a auzit și ce a experimentat în timp ce a trăit cu Isus când era pe pământ.

Ne este oferită o binecuvântare, o fericire în versetul 3:

Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! (versetul 3)

Binecuvântarea este pentru cel ce citește, ascultă și face lucrurile scrise în această profeție. Pe măsură ce vei citi, vei fi binecuvântat, pe măsură ce vei auzi, vei fi binecuvântat, dar mai important decât orice, pe măsură ce vei face ce scrie în această carte, vei fi binecuvântat.

Vremea este aproape!(versetul 3)

Așa cum am menționat mai devreme, Biserica primară a crezut că Isus se va întoarce înapoi pe pământ în vremea lor, în acea generație de oameni. Ioan a scris această carte în jurul anului 96, după Hristos. Erau zvonuri care circulau în Biserică despre cum că Isus se va întoarce înainte de moartea lui Ioan.

Observă ce ni se spune în Apocalipsa capitolul 1, versetul 1:

Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.

sau în versetul 3:

Căci vremea este aproape!

Când Petru vorbește despre revenirea lui Isus pe pământ, el ne spune

…să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” (2 Petru, capitolul 3, versetele 3,4)

Dar Petru spune, că Dumnezeu

nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, (2Petru 3:9)

ci El e credincios, își ține promisiunile. Iar motivul real pentru care El așteaptă este pentru că,

are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. (2 Petru 3:9)

Iar Petru explică

pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi. (2 Petru 3:8)

Cu alte cuvinte, pentru Dumnezeu vremea este aproape mereu, pentru că El e în realitatea eternă, afară din dimensiunea temporală. Așa că atunci când Dumnezeu spune că timpul e aproape, și apostolii spun același lucru. Dar noi spunem: Păi au trecut aproape 2000 de ani. Dumnezeu spune, doar două zile. Timpul e aproape. O zi e ca și o mie de ani, o mie de ani, ca o zi. Motivul pentru care Dumnezeu așteaptă, este pentru că dorește ca nici unul să nu piară ci toți să vină la pocăință.

În continuare, Ioan se prezintă celor șapte biserici care sunt în Asia.

Ioan, către cele șapte Biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă… (versetul 4)

Numărul șapte este un număr folosit deseori în mod simbolic în Biblie și pe tot parcursul cărții Apocalipsa. Vom citi despre 7 biserici, 7 peceți, 7 trompete sau trâmbițe, 7 potire cu 7 urgii. Pe tot parcursul cărții, 7 e un număr dominant în numerologia biblică.

Numărul 7 arată desăvârșire, completare. 7 zile compun o săptămână completă. 7 note formează o gamă completă la pian. Numărul 8 e numărul unui nou început. Cu 7 se completează ceva, cu 8 începe un nou ciclu, deci 8 e începutul a ceva nou. E interesant faptul că 8 e asociat cu Isus, care e un Nou Început.

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Corinteni 5:17)

În limba ebraică și greacă fiecare literă are un echivalent numeric. În greacă, literele Alpha, Beta, Gama, Delta corespund numerelor 1, 2, 3, 4, la fel Aleph, Beth, Gimel, Daleth, în ebraică. Deci fiecare literă are o valoare numerică. Folosind valoarea numerică a literelor poți calcula numărul unui cuvânt.

Pentru cuvântul Isus, spre exemplu, numărul este 888. Cum am mai spus, numărul 8 este asociat cu Isus și e numărul începuturilor noi. E interesant faptul că fiecare nume folosit pentru Isus, Hristos, Kyrios etc sunt toate divizibile cu 8. Când faci operația de adunare a tuturor valorilor numerice ale literelor care formează aceste nume, ele sunt întotdeauna divizibile cu 8.

Ca și o curiozitate (și nu știu cum să mă raportez la această informație) dacă totalizezi valorile numerice ale literelor folosite pentru fiecare nume folosit pentru satan, întotdeauna sunt divizibile cu 13. Te-ai întrebat vreodată de ce numărul 13 e considerat un număr fără noroc? Este numărul lui satan în Scripturi și întotdeauna numele lui, satan, lucifer etc are ca valori numerice numere divizibile cu 13.

Să revenim la numărul 7 care e completitudine. Ioan scrie celor 7 biserici care sunt în Asia, asta nu înseamnă că nu existau mai multe biserici decât 7. Existau alte biserici în afară de acestea în Asia, la Hierapolis, la Colosse, căreia apostolul Pavel îi scrie, existau și alte biserici în acea zonă dar 7 sunt alese pentru a ilustra imaginea completă a bisericii.

În continuare,

Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine (versetul 4)

Găsim aici o descriere a lui Dumnezeu, Tatăl, care Îi înfățișează atributul eternității. El este, era și va fi în același timp, fiind Dumnezeu etern. În capitolul 4 din Apocalipsa, când Ioan este luat în realitatea cerească și vede tronul lui Dumnezeu și heruvimii în jurul tronului, heruvimii au declarat,

„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”  (Apocalipsa capitolul 4, versetul 8)

Heruvimii declară sfințenia lui  Dumnezeu și atributul eternității lui Dumnezeu.

Salutul către cele 7 biserici este din partea lui Ioan și din partea Tatălui și apoi a celor 7 duhuri,

și din partea celor șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie și din partea lui Isus Hristos (versetul 4)

Așa cum am mai spus, 7 este numărul care arată ceva complet, terminat. Este vorba despre perfecțiunea Duhului Sfânt în viața credinciosului și în Isus Cristos.

Citind în Isaia capitolul 11, vedem profeția despre Isus:

Apoi, o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai și un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul (și de înțelegere rapidă - רִיחַ ruah în original) - Isaia 11:1,2

Ni se spune despre Duhul lui Dumnezeu, despre lucrarea Lui în viața lui Isus, cele 7 duhuri care sunt înaintea tronului lui Dumnezeu sunt lucrarea completă, desăvârșită a Duhului.

Mai departe, Ioan ne spune 7 lucruri cu privire la Isus Hristos.

Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morți, Domnul împăraților pământului! Ale Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.(versetele 5-7)

El este martorul credincios, primul născut dintre cei morți, El este Domnul regilor pământului, El ne iubește, ne-a spălat de păcate în propriul sânge, a făcut din noi împărați, o împărăție și ne-a făcut preoți pentru Dumnezeu, ale Lui sunt slava și puterea.

El este, mai întâi de toate, martorul credincios. Martor credincios a ce? El este martorul credincios al lui Dumnezeu. Isus i-a spus lui Filip ca răspuns la rugămintea lui:

„Arată-ne pe Tatăl, și ne este de ajuns. Isus i-a zis: 'De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: 'Arată-ne pe Tatăl? “ (Ioan 14:8-10)

Isus Cristos este un martor credincios al Tatălui. Dacă vrei să știi cum este Dumnezeu, poți să te uiți la Isus și prin El îl vei înțelege pe Tatăl. El a spus: Eu și Tatăl suntem una. El a fost un martor credincios al Tatălui.

Isus le-a spus ucenicilor Săi:

Voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului. (Faptele Apostolilor 1:8)

Așa cum Isus a fost un martor credincios al Tatălui, la fel și noi trebuie să fim martori credincioși ai lui Isus Hristos. Numai prin împuternicirea Duhului Sfânt putem fi martori ai lui Isus Hristos în lumea în care trăim.

Este atât de important ca viețile noastre să fie o mărturie despre Isus Hristos, nu doar cuvintele noastre, ci viața noastră însăși, modul în care trăiesc să fie o mărturie a lui Isus Hristos pentru lume.

Hristos este martorul credincios al Tatălui. El este Cel dintâi născut dintre cei morți, adică primul care a înviat din morți într-un trup glorificat. Au mai fost și alții în Vechiul Testament și, de asemenea, în Noul Testament care au înviat din morți.

Isus a înviat într-un trup glorificat. 

Isus l-a înviat pe fiul văduvei. Isus a înviat-o pe fiica lui Iair. L-a înviat pe Lazăr din morți. Dar ei au fost înviați în același trup în care au murit mai târziu.

Isus este Cel dintâi născut din morți în noul trup sau în trupul înviat, Cel dintâi născut din morți.

El este Domnul împăraților pământului. Când va reveni, va reveni ca Regele Regilor și Domnul Domnilor. El este Rege peste toți.

Isus e Cel care ne-a iubit. Isus a spus:

Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. (Ioan 15:13)

Și pentru că ne-a iubit, ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său. În prima epistolă a lui, Ioan ne spune că sângele lui Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu curăță pe om de orice păcat, ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său.

sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. (1 Ioan  1:7)

Isus ne-a făcut împărați și preoți: tradus mot-a-mot, o împărăție de preoți. Isus este Regele, iar noi suntem o împărăție de preoți. Și asta se va împlini în epoca milenară, când Isus va împărăți pe pământ o mie de ani. Vom fi o împărăție de preoți pentru Dumnezeul nostru.

A Lui să fie gloria și stăpânirea pentru totdeauna sau în vecii vecilor.  Amin. (versetul 6)

În veci vecilor este cel mai puternic termen pe care îl poți folosi în greacă pentru veșnicie.

Apoi, Isus spune despre Sine:

„Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic. (versetul 8)

Alfa este prima literă a alfabetului grecesc. Omega este ultima literă a alfabetului grecesc. Cu alte cuvinte, Isus spune: Eu sunt totalitatea. Sunt completitudinea, sunt totul. Eu sunt tot ce este între A până la Z, totalitatea Domnului, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.

În continuare, Ioan începe să ne prezinte viziunea pe care a avut-o prima dată. El spune:

Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus Hristos (versetul 9)

Ioan se numește pe sine tovarășul lor, fratele lor.

Oamenilor le plac titlurile, titluri care îi ridică într-un fel deasupra celorlalți. Din păcate, această boală a titlurilor a infectat biserica. Spunem Părintele Cutare sau Păstorul Cutare sau preasfințitul Papă Cutare și tendința e să îngrămădească titlurile, unul peste altul.

Iată-l pe Ioan, ultimul apostol supraviețuitor, dar el nici măcar nu se auto-proclamă Ioan Apostolul. El spune despre sine: Sunt fratele tău. Sunt tovarășul tău.

Trebuie să știm că atunci când stăm în fața Domnului, toți suntem la același nivel. Ești la fel de important pentru Dumnezeu ca Billy Graham sau ca Papa. Cu toții suntem la același nivel când stăm în fața lui Dumnezeu. Dumnezeu nu face deosebire între persoane. Biblia declară acest lucru fără echivoc și cât de frumos este să îl vedem pe Ioan prezentându-se ca frate și ca însoțitor al bisericii în necaz.

Ioan a fost izgonit în insula vulcanică Patmos. Sub edictul lui Dioclețian, Ioan a trebuit să fugă din Ierusalim; a scăpat când Titus a venit și a distrus templul din Ierusalim.

Ioan s-a dus la Efes, unde a devenit conducătorul bisericii din Efes și, fără îndoială, a supravegheat bisericile din Asia cărora li se adresa. Acestea se aflau toate în jurul Efesului, în ceea ce astăzi este Turcia modernă.

Ioan se vede pe el însuși ca un însoțitor în necaz. El nu vorbește despre marele necaz despre care vom citi pe măsură ce vom intra în Cartea Apocalipsei, și mai ales de când vom ajunge la capitolul șase.

Dar, așa cum a spus Isus,

În lume veți avea necazuri (Ioan 16:33)

Lumea se opune și e potrivnică față de Evanghelia lui Isus Hristos și față de Biserica lui Isus

Apostolul Petru ne-a avertizat:

Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi (1 Petru 4:12)

Există un antagonism natural al inimii rele împotriva unei inimi curate, așa cum a fost în cazul lui Cain și al fratelui său Abel. Era un antagonism între ei deoarece Dumnezeu l-a acceptat pe Abel, dar a respins jertfa lui Cain, creându-se acea ură, acea animozitate, acel antagonism.

La fel, biserica trecea printr-o persecuție grea în această perioadă. Până atunci, restul apostolilor fuseseră toți martirizați, uciși prin violență din cauza credinței lor în Isus Hristos. Ioan este singurul și ultimul rămas dintre apostoli. El este acum un om bătrân, locuind pe insula Patmos din cauza persecuției Bisericii de către Dioclețian.

Așadar, Ioan spune despre sine: sunt tovarășul vostru în necaz. Știu că treceți prin necaz. Sunt fratele vostru. Sunt tovarășul vostru, în aceste lucruri și în împărăție, dar avem răbdare și așteptăm să vină Domnul.

Se pare că întotdeauna avem sentimentul că Domnul întârzie lucrurile. Vă amintiți când Isus slujea și Ioan Botezătorul a fost băgat în închisoare? Ioan, stând acolo în închisoarea lui Irod, și-a trimis ucenicii la Isus cu o întrebare: Ești Tu cel pe care îl căutam sau începem să căutăm pe altcineva?. Cu alte cuvinte, Ioan Botezătorul îi spunea: Când ai de gând să demarezi lucrurile? Când ai de gând să preiei conducerea? Când ai de gând să instaurezi împărăția? Ioan se săturase să stea în închisoarea lui Irod. Îi spune, cu alte cuvinte: hai să punem lucrurile în mișcare. E vorba de așteptarea credinciosului ca Domnul să acționeze, la fel și astăzi așteptăm să vină Domnul.

Așa cum spune Scriptura:

Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit. (Evrei 10:36)

Ioan continuă:

mă aflam în insula care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos. (versetul 9)

Ioan a fost exilat pe insula Patmos din cauză că predica Evanghelia și Cuvântul Domnului. El continuă,

În ziua Domnului eram în Duhul. Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe,  (1:10)

Eram în Duhul în ziua Domnului ar putea fi tradus corect și prin: am fost transportat de Duhul până în ziua Domnului. Dacă el spune, am fost în Duhul în Ziua Domnului, el probabil vorbește despre o duminică în care în inima și mintea lui a fost dus în tărâmul duhovnicesc unde a început să aibă viziuni.

Personal, cred că traducerea am fost transportat în duhul până în ziua Domnului are mai mult sens. Eu cred că Ioan a fost dus de Duhul Sfânt prin timp până în ziua Domnului. El descrie lucrurile pe care le vede, lucrurile care se întâmplă în ceruri, lucrurile care se întâmplă, pe Pământ, în ziua Domnului, perioada necazului cel mare. Ioan le descrie ca un observator, ca unul care vede aceste lucruri și le descrie cât de bine poate. Cred că Domnul l-a luat pe Ioan într-o cameră a timpului, ca să spun așa, în viitor și i-a arătat lui Ioan lucrurile care vor avea loc în viitor.

Pe tărâmul spiritual nu există timp, de aceea în acea realitate se pot vedea lucruri care sunt încă viitoare, lucruri care nu s-au întâmplat încă, pentru că acel tărâm e în afara domeniului timpului. Când intrați în tărâmul spiritului, părăsiți domeniul timpului.

Și deci Ioan fiind în duhul, e scos din domeniul timpului, și a început să vadă lucrurile care se vor întâmpla în ziua Domnului.

El continuă:

Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe, (versetul 10)

În capitolul al patrulea, din nou, Ioan va auzi un glas ca de trâmbiță care îi va spune:

„Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!” (Apocalipsa 4:1)

Această voce spunea:

„Eu sunt Alfa și Omega (Isus îi vorbește), Cel dintâi și Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici care sunt în Asia: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea.” M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur. Și în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur. Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. (versetele 10-15)

Ni se descrie aici trupul glorificat al lui Isus Hristos. Ioan Îl vede pe Isus în glorie aici, în primul capitol și descrie trupul glorificat al lui Isus.

Este interesant cât este de aliniată viziunea lui Ioan cu viziunea lui Daniel.

M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte și iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile și oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică și nu va trece nicidecum și Împărăția Lui nu va fi nimicită niciodată. (Daniel 7:13)

Daniel continuă să-L descrie, spunând:

Am ridicat ochii, m-am uitat și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc, dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi.(Daniel 10:5,6)

Dacă ați văzut vreodată o cascadă și ați ascultat vuietul apei în cădere, astfel e vocea Domnului. Daniel o descrie ca fiind ca vocea unei mulțimi.

Ezechiel a avut o viziune a tronului lui Dumnezeu pe care o descrie în capitolul unu al cărții lui.

Deasupra cerului care era peste capetele lor (a heruvimilor care se închinau înaintea tronului), era ceva ca o piatră de safir, având asemănarea unui scaun de domnie; pe acest scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el. Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la brâu în sus și de la brâu în jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare. Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Și, când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit un glas ca al unuia care vorbea.(Ezechiel 1: 26-29)

În Apocalipsa capitolul 4, Ioan va descrie tronul lui Dumnezeu și acest curcubeu de smarald de jur împrejurul tronului lui Dumnezeu, care se potrivește cu viziunea lui Ezechiel. Aceasta a fost înfățișarea slavei Domnului.

Iată deci descrierea lui Hristos, așa cum va fi El în forma Sa glorificată.

În Matei 17 ni se relatează cum Isus i-a dus pe Petru, Iacov și Ioan pe un munte înalt și acolo s-a transfigurat în fața lor, iar haina Lui a început să strălucească la fel cu soarele. Așa L-au văzut ei acolo, pe muntele transfigurării, în forma glorificată. Li s-au arătat și Moise și Ilie, vorbind cu Isus despre împărăție.

Viziunea descrisă de Ioan în Apocalipsa e asemănătoare cu cea pe care a văzut-o atunci când a fost cu Isus pe Muntele Transfigurării; el descrie gloria, frumusețea Domnului.

Ioan vede șapte sfeșnice de aur, iar în mijlocul lor este unul care seamănă cu Fiul Omului îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare. Este încins la piept cu brâu de aur; capul, părul Lui este alb ca lâna, alb ca zăpada; ochii Lui sunt ca o flacără de foc. Exact la fel l-a văzut și Daniel, având picioarele ca arama fină, ca și cum ar fi arsă într-un cuptor, strălucind, glasul Lui auzindu-se ca un sunet de ape multe.

Viziunea lui Ioan se aseamănă foarte bine cu cea a lui Daniel. Cele două viziuni atât de similare sunt la o diferență de 600 de ani.

În mâna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui. (versetul 16)

Așadar, fața Lui Isus e ca soarele care strălucește. Ce priveliște minunată, impresionantă trebuie să fie când Îl vom vedea pe Domnul nostru.

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților. (versetele 17,18)

Apoi Isus îi poruncește ceva lui Ioan, și iată avem aici cheia cărții Apocalipsa, unul dintre cele mai importante versete pentru a desluși misterele acestei cărți.

Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt și cele care au să fie după ele. (versetul 19)

În greacă, cuvântul după - meta tauta - literal înseamnă, după aceste lucruri. Așadar, Domnul îi spune lui Ioan că Cartea Apocalipsei va avea trei diviziuni.

Prima parte este descrierea lucrurilor pe care Ioan le-a văzut. Aceasta este viziunea despre Hristos glorificat pe care v-a descris-o aici, în primul capitol.

A doua parte sau a doua diviziune este despre lucrurile care sunt. După cum aflăm în continuare, acestea sunt lucrurile celor șapte biserici sau istoria completă a bisericii. Pe măsură ce vom citi despre cele șapte biserici în capitolele doi și trei, vom realiza că Isus vorbește despre lucrurile care sunt.

Fiecare dintre biserici și descrierile bisericilor sunt de fapt perioade ale istoriei bisericii. Puteți vedea relația dintre mesaje și biserici, cu diferitele epoci sau vârste ale istoriei bisericii. Veți vedea cum se aplică scrisorile din punct de vedere istoric la biserică.

Când vom ajunge la scrisorile către cele șapte biserici, vom observa cum aceste mesaje către bisericile care existau la acea vreme se adresează la starea acelor biserici. De asemenea, vom găsi și o interpretare secundară și anume perspectiva asupra perioadelor care alcătuiesc istoria bisericii, diviziunile majore ale istoriei bisericii vor fi descoperite în mesajele către cele șapte biserici.

Și în al treilea rând, vom vedea că există biserici astăzi care se încadrează în aceste categorii diferite, deci e vorba de o interpretare triplă a mesajelor către biserici. Așadar, în capitolele doi și trei ni se dă o imagine de ansamblu a bisericii, istoria completă a bisericii.

Apoi, a treia secțiune a cărții va cuprinde lucrurile care vor fi după aceste lucruri.

În capitolul 4, versetul 1, se folosesc din nou cuvintele grecești meta tauta, după aceste lucruri, care vă anunță că acum intrați în cea de-a treia secțiune a cărții.

Pentru a confirma, într-un fel, trecerea la a treia secțiune a cărții, expresia meta tauta este folosită de două ori.

După aceste lucruri (meta tauta), m-am uitat și iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri (meta tauta)!” (Apocalipsa capitolul 4, versetele 1,2)

Deci de două ori e repetat după aceste lucruri pentru a vă anunța că intrăm în a treia secțiune a cărții. După care lucruri? După lucrurile din capitolul doi și trei, foarte ușor și logic de văzut.

Așadar, avem istoria bisericii încapsulată în capitolele doi și trei. Când intrăm în capitolul patru, începem apoi să mergem în viitor și vom vedea lucruri care vor avea loc după ce biserica va fi luată de pe pământ. După aceste lucruri, ușa este deschisă în cer.

Deci, pe măsură ce trecem prin carte, trebuie să vă amintiți cele trei diviziuni ale cărții Apocalipsa: Ioan scrie în capitolul 1 lucrurile care pe care le-a văzut, apoi în capitolul 2 și 3 el va scrie lucrurile care sunt. Din capitolul 4 până la sfârșit, vom intra în viitor, el va scrie despre lucrurile care vor avea loc în ceruri, în lumea spirituală și despre lucrurile care vor avea loc pe pământ după ce istoria bisericii va fi terminată, după ce slujirea bisericii va fi terminată.

Așadar, aceasta este cheia cărții, sunt cele trei diviziuni ale cărții pe care Domnul i le dă lui Ioan. Dacă vedeți asta, atunci totul se va deschide și va avea sens. Dacă vă scapă acest lucru, atunci veți fi ca mulți slujitori bisericești care spun: Ei bine, eu pur și simplu nu mă încumet să citesc Apocalipsa, pentru că nimeni nu o înțelege, este o carte sigilată, închisă înțelegerii. Dar nu, nu este așa, Cartea Apocalipsa este foarte simplă, este foarte clară. Domnul v-a dat cheia și astfel nu există nici o scuză pentru a nu vedea cum stau lucrurile, pentru că Dumnezeu vă arată foarte clar aici, la început, cele trei diviziuni.

Apoi, Domnul revine și explică această viziune pe care Ioan a văzut-o despre Hristos. Vă amintiți că El umbla în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur și ținea cele șapte stele în mâna dreaptă. Domnul îi explică această viziune lui Ioan. El spune,

Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii (mesagerii) celor șapte Biserici și cele șapte sfeșnice sunt șapte Biserici. (versetul 20)

Aceste cuvinte îmi aduc o imensă mângâiere, bucurie și putere și anume că Isus ținea cele șapte stele în mâna dreaptă. Stelele sunt slujitorii bisericilor. Nu pot să vă descriu cât de minunat e sentimentul pe care îl am știind că Isus mă ține în mâna Sa dreaptă. Ce binecuvântare și ce emoție. Cele șapte stele sunt cei șapte îngeri sau mesagerii celor șapte biserici. Cuvântul "înger" înseamnă literalmente mesager.

Cele șapte sfeșnice sunt cele șapte biserici. Deci, unde era Isus? În mijlocul bisericilor. Ce le-a spus Isus ucenicilor Săi?

acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.(Matei 18:20)

Isus se află în mijlocul bisericii Sale. Pentru mine este foarte emoționant să realizez că Isus umblă în mijlocul Bisericii. El este în mijlocul bisericii Sale, este acolo pentru a sluji nevoilor din biserică, pentru cei nevoiași din biserică. Știți de cine este El cel mai interesat? De toți cei care au cea mai mare nevoie de El, ei sunt cei care Îl interesează cel mai mult. Întotdeauna a fost interesat de persoana cu cea mai mare nevoie. Tot ce trebuie să faci este să îi întinzi mâna cu credință.

Menorah

Cele șapte sfeșnice ne duc cu gândul la menorah care inițial a fost folosită în cortul întâlnirii, apoi în Templu. Menorah e un suport special  pentru lumânări cu șapte ramuri. Era un simbol al faptului că Dumnezeu dorea ca Israel să fie lumina lumii. Mai târziu ea devine simbolul prezenței lui Isus Hristos în biserică.

Menorah e un obiect la care vom medita când vom studia mesajul lui Isus către Biserica din Efes. Vreau să observați avertismentul pe care Isus îl dă Bisericii din Efes în Apocalipsa capitolul 2 de la versetul 1. El se prezintă Bisericii din Efes ca fiind Cel care umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur dar și dacă ei nu se pocăiesc și nu se schimbă cu adevărat, ce va face El? Isus va scoate sfeșnicul din locul lui: e avertismentul că Își va îndepărta prezența din biserică.