Anatomia unei ispitiri celebre

Evanghelia după Matei

Pustia Negev, Israel

Înainte de începerea lucrării Sale publice, Isus, condus de Duhul Sfânt, se retrage din compania oamenilor, în pustie.

Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit.

(Biblia, Matei capitolul 4, versetul 1,2)

În pustie Isus a fost în comuniune cu Dumnezeu Tatăl timp de 40 de zile și știm asta pentru că ni se spune că pe tot parcursul ispitirii El a postit. Postul pe care Isus l-a făcut a fost unul foarte strict. El a renunțat la compania oamenilor, la mâncare, a renunțat chiar la un mediu înconjurător plăcut, mergând în pustiu, pentru a se dedica exclusiv plăcerii de a fi în comuniune cu Dumnezeu.

La finalul postului i s-a făcut foame, consemnează evanghelistul Matei. Evanghelistul Luca înregistrează același eveniment, dându-ne un detaliu pe care Matei nu îl menționează și care completează tabloul ispitirii.

Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea; și, după ce au trecut acele zile, a flămânzit.

(Biblia, Luca din capitolul 4, versetele 1,2)

Luca ne spune că Isus a fost ispitit tot timpul celor patruzeci de zile în care nu a mâncat nimic. E cunoscut faptul că în timpul postului, senzația de foame dispare pentru o vreme. În momentul în care senzația de foame a revenit, Isus a devenit foarte vulnerabil din punct de vedere fizic, și probabil atunci i-a fost cel mai greu în ispită. Acesta este episodul pe care ni-l relatează evangheliștii.

În acest moment de vulnerabilitate maximă, când a flămânzit,

Ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini.”

(Biblia, Matei capitolul 3, versetul 3)

Să examinăm împreună ispitirea lui Isus pentru a învăța să o identificăm și în viața noastră.

1. Îndoiala

Ispitirea Mântuitorului începe cu o îndoială strecurată de cel rău cu privire la ceva ce Dumnezeu a spus în auzul tuturor când Isus a ieșit din apa botezului: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17)

Cu siguranță singurătatea, pustia, lipsa mâncării au făcut ispita mai greu de suportat. Dar ne aducem oare aminte de o altă ispitire care a avut loc într-o împrejurare diametral opusă celei în care se afla Isus?

Să deschidem Biblia, la cartea Geneza:

Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii:

„Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ‘Să nu mâncați din toți pomii din grădină’?”

(Biblia, Geneza capitolul 3, versetul 1)

Femeia era într-un paradis verde în grădina Edenului, nu într-o pustie; era împreună cu Adam, nu era singură. Ea se afla într-o grădină cu mulți pomi fructiferi din care putea mânca după plăcere oricând dorea. Ispitirea ei începe, din nou, cu o întrebare care introduce o îndoială cu privire la ce i-a poruncit Dumnezeu.

2. Urgența nevoilor legitime

În cazul lui Isus, diavolul se folosește de nevoia Sa legitimă de hrană, pentru a-i introduce o sugestie care pare a fi una pertinentă. Având în vedere că Îi era foarte foame și având în vedere că această mare nevoie nu suferă amânare, Isus ar putea să își folosească puterea divină pentru a-și împlini imediat nevoia de hrană:

a) pentru a-și demonstra Lui însuși și tuturor martorilor spirituali prezenți la această scenă că El într-adevăr este Fiul lui Dumnezeu;

b) pentru a nu muri de foame.

În cazul Evei, diavolul se folosește de nevoia ei de cunoaștere, de curiozitatea ei, pentru a-i introduce sugestia încălcării poruncii lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului.

Putem analiza o mulțime de ispite privind la nevoia legitimă căreia i se adresează. Dumnezeu a pus în trupurile noastre și în sufletele noastre o mulțime de nevoi și pentru fiecare nevoie există o cale corectă prin care o putem împlini. Atunci când folosim căi greșite pentru a ne împlini o nevoie legitimă, păcătuim.

Mai mult, atunci când ne confruntăm cu nevoi urgente pe care nu le putem împlini imediat pe o cale corectă, ispita e să facem repede ceva, orice, să luăm în mâinile noastre rezolvarea problemei. Dar cea mai mare nevoie pe care o avem în astfel de momente este aceea de a veni la Tatăl nostru ceresc, cerându-i Lui ajutorul, îndrumare, înțelepciune. În astfel de situații, în loc să ne grăbim să ne încărcăm pe noi sau pe alți oameni cu toată responsabilitatea împlinirii nevoilor noastre, să-i cerem Lui ajutorul și să ne încredem că El ne va ajuta.

Iată dar cum trebuie să vă rugați: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi…

(Biblia, Matei capitolul 6 versetele 9-11)

3. Căi greșite de împlinire a nevoilor legitime

Diavolul îi propune lui Isus o cale greșită prin care să își împlinească nevoia de hrană. Sugestia diavolului e ca Isus să transforme piatra în pâine demonstrând astfel că e Fiul lui Dumnezeu.

Dacă vom citi cu atenție Scripturile, vom vedea că Isus a făcut doar voia Tatălui, rămânând mereu sub autoritatea Lui, în ascultare de El, dând un exemplu tuturor credincioșilor.

Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.”

(Biblia, Ioan capitolul 4, versetul 34)

[…]căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.

(Biblia, Ioan capitolul 6, versetul 38)

Diavolul a vrut ca Isus să asculte de el și să își procure pâinea cum îi spunea el, să își folosească puterea dumnezeiască într-un mod egoist. În plus, cel rău îi propunea lui Isus să ia El locul Tatălui în împlinirea acestei nevoi, să scurtcircuiteze ierarhia autorității divine, preluând controlul destinului Său.

Isus nu a ascultat de diavol și a rămas supus lui Dumnezeu Tatăl. Mai mult, folosește Cuvântul lui Dumnezeu pentru a contracara calea greșită sugerată de cel rău.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: ‘Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’”

(Matei capitolul 4, versetul 4)

Există o ordine a nevoilor urgente și importante, pe primul loc e nevoia noastră de Dumnezeu, nevoia de a fi în comuniune cu El. Cu siguranță, Isus experimentase în timpul postului, în comuniune cu Tatăl Său, acest adevăr. Spiritul Său era satisfăcut, era plin și sătul de Cuvântul lui Dumnezeu care este o hrană pentru spiritele noastre, o hrană care ne ajută să creștem armonios în credință.

Cuvintele celui rău sunt o otravă, o înșelătorie pe care Isus o dă la o parte cu succes.

4. Denaturarea Cuvântului lui Dumnezeu

În a doua ispită, diavolul citează Scripturile, din Psalmul 91, versetele 11 și 12, într-un mod distorsionat, sugerându-i lui Isus să devină faimos între închinătorii de la Templu, făcând un spectacol de senzație prin care să le demonstreze că El e Fiul lui Dumnezeu.

Atunci, diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: ‘El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.’”

(Biblia, Matei capitolul 4, versetele 5,6)

Diavolul cunoaște Scripturile și le va scoate din context și le va răstălmăci sucind înțelesul lor ca să spună ce vrea el, adică o minciună. Psalmul 91 citat de el nu ne învață să ne creăm probleme singuri, cu bună știință, punându-ne viața în pericol ci e mai degrabă un ghid de evitare a problemelor și pericolelor care apar uneori în viață căutând adăpost la Dumnezeu, încrezându-ne în El.

„De asemenea, este scris”, a zis Isus: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.”

(Biblia, Matei capitolul 4, versetul 7)

A-ți crea probleme singur cu bună știință, așteptând apoi să fii scăpat de Dumnezeu este a-L ispiti pe Dumnezeu, a-L testa într-un mod nesăbuit. Poate că Dumnezeu te va scăpa de problema pe care ți-ai făcut-o singur, poate că nu. Cel mai bine e să nu ne creăm singuri probleme, în primul rând.

Isus a demonstrat că e Fiul lui Dumnezeu înaintea oamenilor prin lucrările miraculoase pe care Dumnezeu le-a făcut prin El spre binele celorlalți. El nu și-a folosit puterea pentru a produce senzație și circ ci pentru a aduce alinare, vindecare, restaurare în viețile oamenilor. Tot ce a făcut Isus a fost în ascultare și supunere față de Dumnezeu, a făcut lucrările Tatălui Său.

5. Promisiuni mincinoase

Prin a treia ispită, diavolul îi propune lui Isus o scurtătură care îi va aduce pe tavă împărățiile pământului mai repede, fără să trebuiască să sufere umilința, suferința, crucea și moartea pentru salvarea noastră.

Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor și I-a zis: „Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie.”

(Biblia, Matei capitolul 4, versetele 8,9)

Promisiunea diavolului îi orbește pe mulți cu posibilitățile imaginare pe care le anunță, dar este o promisiune goală care deși sună bine e plină de mizerie și suferință.

Nu i-a promis diavolul Evei că va fi ca Dumnezeu dacă va mânca din pomul interzis? Eva deja purta chipul lui Dumnezeu în ea, fiind creată după chipul și asemănarea Lui. Tot ce a primit Eva când a ascultat de diavol a fost suferință, blestem, moarte. Dumnezeu, însă, în bunătatea Lui i-a dat o nădejde că într-o zi va veni Sămânța ei, Isus, care va zdrobi capul vrăjmașului care a adus-o la sapă de lemn cu promisiunile lui.

„Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești.’” Atunci, diavolul L-a lăsat. Și deodată au venit la Isus niște îngeri și au început să-I slujească.

(Biblia, Matei capitolul 4, versetul 10, 11)

Isus continuă să folosească Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce e scris, pentru a contracara promisiunile false ale celui rău. El rămâne în ascultare de Tatăl, demonstrează că e Fiul Său prin supunerea la poruncile Lui. Supunându-se Tatălui, Isus i s-a împotrivit diavolului care până la urmă L-a lăsat în pace. Credincioșii sunt îndemnați să ia exemplul lui Isus:

Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.

(Biblia, Iacov capitolul 4, versetul 7)

Așadar, din experiența lui Isus vedem că ispita nu e un păcat, ci e o invitație la a păcătui. Ea începe cu o îndoială cu privire la ceva ce a spus Dumnezeu care apoi e folosită ca o scuză să ne împlinim nevoi legitime pe căi nelegitime. În ispită, cel rău aduce argumente în favoarea păcatului chiar prin scripturi scoase din context și răstălmăcite. Înșelătoria lui este împachetată în ambalaj cu sclipici, ni se promite plăceri și glorie, vise care se dovedesc a fi doar scrum, suferință și moarte.

Uneori, cei ce au fost născuți din nou, copiii lui Dumnezeu, cad în ispită, pică examenul, dar Tatăl ceresc vine în ajutorul lor și îi ridică din nou pe cei ce își pun încrederea în El și se întorc la Domnul cu smerenie. Chiar dacă trec prin suferință datorită păcatului, Domnul e în mijlocul suferinței cu ei, mângâindu-i și ajutându-i să o ia de la capăt, în smerenie, în dependență și ascultare de El prin puterea Duhului Sfânt.

Aici pe pământ Dumnezeu îi învață pe copiii Săi cum să trăiască prin credință. Dar până va învăța să umble, un bebeluș va cădea de multe ori. Tot așa, cei imaturi în credința în Domnul depind de mâna ocrotitoare a Tatălui care îi poate ajuta să învețe să umble prin credință.

Isus ne dă exemplul Său de Fiu preaiubit; El a stat mereu aproape de Tatăl, smerit și supus Lui, și astfel a ajuns la capătul drumului Său aici pe pământ victorios.