Doi oameni, de pe două continente diferite, se reîntâlnesc dupa patru zeci de ani. Un fost călău și un fost deținut. Se privesc in ochi și alunecă înapoi, între ură și pace, între închisoare și libertate. Totul e intens. Amandoi plâng și fostul deținut își întinde brațele, își îmbrățișează călăul și îl iartă.
Poveste adevărată, începută în al doilea război mondial.
O altă poveste, la altă scară, dar la fel de adevărată.
Să fie lumină, și a fost. Din nimic, se produce un mare BANG și se pune în mișcare cea mai complexă și mai fin reglată mașinărie – Universul. Încep să se nască planete, stele și sori – totul se mișcă cu o viteză uluitoare. Se naște timpul și aduce cu el semințe – de plante, de animale și de OM. De acolo, de dinafara timpului, se poate admira istoria ca și o carte cu pagini infinite, care plutesc unele dupa altele, parcă fără sfârșit. Totul e bun și chiar foarte bun, până când, sămânța de OM se strică. Mâinile Creatorului o peticesc cu piei de animale dar sămânța pare sortită pieirii.
După o secundă de eternitate și multe milenii Pământești, Creatorul privește sămânța de OM cum il scuipă, îl bate și își bate joc de El. Sămânța a orbit și s-a transformat in călău. Ceva fantastic se înâmplă însă. După doar câteva picături de timp, temeliile morții sunt dărâmate și Creatorul îmbrățișează sămânța de OM și o iartă. Pe toată.
De atunci, semințele de OM care s-au scăldat în îmbrățișarea Creatorului nu mai mor ci sunt aduse într-o țară care se poate descrie doar in vis.
Închide ochii, oprește-te! Închide televizorul, radioul și playerul. Pune telefonul la oparte, fă liniște și așteaptă. Așteaptă până începi să vezi totul la scara care trebuie. Moartea și învierea lui Isus, cred eu, trebuie înțelese în contexul creației. Același Isus prin care s-au făcut toate lucrurile, s-a făcut OM, a reparat sămânța și a reaprins în noi gândul veșniciei.
De ce mergi la biserică de Paște? Ce amintiri încerci să regăsești? Amintiri din trecutul mic și insignifiant de pe Pământ sau amintiri din Țara de poveste?